margarete – Versuri.pro

Stephan Roll - Roua

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Drumul se zbenguie leoarcă de lumină
dar pădurea razelor
duce privighetorile pe mâini
argintul s-a topit în amintiri
ca luna răsare obrazul tău
culcat pe norii blonzi
și buclele îl leagănă în priviri.
Aștepți ca brazii să sune din cârlionți?
Potecile-s dulci, cărările feline
toate florile sunt școlărițele câmpului
ies margaretele pe coline
și chiuie albe la pălăria pământului;
și duc în ugere crinii zvelți
în doniți spre cer laptele parfumului.
Se desprind din farmece apele
și șerpii pâraielor
cari au albăstrit nopțile
se ascund în pietre albe ca pleoapele.
Îți apleci fruntea pe aerul rece ca pe un geam
e vântul ce deretică prin pomi
e lumina ce se gudură prin văi
și ca păsări ar voi frunzele să zboare de pe ram

Cantece de joaca - Grădinarii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Grădinarii:
Noi în calea tuturor
Țesem prag de mândre flori
Cu iubire vă-ngrijim
Celor dragi vă dăruim.
Florile

Refren:
Suntem florile surori
Soarele ne-alintă fața.
Tuturor copiilor
Le-nfrumusețăm viața.

Lalelele:
Pulbere de soare poartă
În potir lalelele,
Cupele când ne deschidem
Semănăm cu stelele.

Refren:

Garoafele:
În costum de balerine
Roșu, galben, alb sau mov
Garofițele se-mbracă
Toți copiii le cunosc.

Refren:

Trandafirii:
Albi și roșii trandafiri
Spini ce trezesc amintiri
Suntem floarea dragostei
Cu miresme-n bobocei.

Refren:

Margarete:
Suntem margarete albe
prinse-n minunate salbe
După soare ne-nvârtim
Și căldura o primim.

Refren:

Emily Dickinson - Într-Un Ținut Pe Care Nu-L Cunosc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Într-un ținut pe care nu-l cunosc – se spune
Că Alpii veșnici depărtări cuprind –
Cu Fruntea, Ei salută înalt Azurul –
Cu Tălpile orașul în ating -.
La poate mii de Margarete
Sfielnice se leagănă în vânt –
Din ele – în zi de August – care Ești
Eu însămi, care sunt?

Federico Garcia Lorca - Priveliște

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În apa neagră, / arbori învinși, / maci / și margarete. / Pe drumul mort ... →

Anne Sexton - The Break Away

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Margaritele tale au venit
în ziua divorțului meu:
sala de judecată o cutie de ciment,
o cameră de gaz pentru evreul infecțios din mine
și un pământ poate, un pământ posibil promis
pentru evreul din mine,
dar încă o cameră de trădare pentru moarte până la moarte –
și totuși o moarte, ca în deblocarea foarfecelor
ceea ce face ca acum părțile separate să fie inutile,
chiar să ne tăiem reciproc așa cum am făcut-o anual
sub soarele raționat.
Sala de judecată continuă să ne strice viața în timp ce se rup
în două conserve gata de reciclare,
aplatiză oamenii de staniu
și o lege de tin,
chiar și pentru cei douăzeci și cinci de ani de când am agățat
de dinții mei cum am văzut cândva la Ringling Brothers.
Camera gri:
Judecător, avocat, martor
și eu și Skeezix invizibil,
și toate celelalte sfâșiate
îndurarea dezinvolturilor
a diviziunii lor.
Margaritele tale au venit
în ziua divorțului meu.
Ajung ca un pește galben rotund,
supt cu dragoste la coralul iubirii noastre.
Totuși așteaptă,
în timpul lor scurt,
ca niște micuți utero-născuți,
pe jumătate ucisă, subțire și osoasă.
Ei respiră aerul care stă în picioare
timp de douăzeci și cinci de zile ilicite,
soarele târându-se în interiorul cearceafurilor,
luna învârtindu-se ca o tornadă
în spălător,
și le-am orchestrat pe amândoi,
numindu-ne DOUĂ DIRECȚII CAMP.
A fost o melodie, melodia noastră pe casetă,
care s-a jucat din nou
și a botezat risipitorii.
A vorbit despre nedescris,
așa cum va ploaia pe un acoperiș mansardat,
lăsând animalul să se alăture sufletului său
în timp ce am îngenuncheat înaintea unei minuni
uitându-și cuțitul.
Margaritele conferă
în bucătăria căsătorită vechi
împânzit de bucătarii albaștri și verzi
care strigă plăcinte, prăjituri, delicioase,
la cărbune și fum de țigară
poartă ca o salbă galbenă.
Margaritele o absorb totul-
iubirea sancționată în vârstă de douăzeci și cinci de ani
(Dacă s-ar putea numi astfel de mîini de pumnii
și brațe imobile care!)
și în această zi lumea mea se ridică
în timp ce țara se desface de-a lungul
cu împăratul său sperging și curtea sa.
Se desface într-un a***t de credință,
ca în mine-
riparea legală-
la fel ca și la margarete
dar nu
căci stau pentru o dragoste
suferi chirurgia inimii deschise
asta ar putea dura
dacă cineva se ruga destul de dur.
Și totuși cer,
chiar și în rugăciune,
că nu sunt hoț,
un ticălos de nevoie,
și că inima ta supraviețuiește
pe cont propriu,
aparținând numai el însuși,
întreg, cu totul întreg,
și viabil
în caverna ei întunecată de sub coaste.
Mă rog să știe adevărul,
dacă adevărul prinde în cupa lui
și totuși mă rog, ca un copil,
că operația ia.
Visez că se ia.
În continuare, visez că iubirea se înghite în sine.
În continuare, visez că iubirea este făcută din sticlă,
paharul care intra prin telefon
asta se rupe încet,
zi de zi, la ureche.
În continuare visez că am pus dragostea
ca o vestă de salvare și plutim,
sacou și eu,
vom sări pe acel preot-albastru.
Suntem la fel de ușori ca urechea unei pisici
și este în siguranță,
în siguranță mult prea mult!
Și mă trezesc repede și mă duc la fereastra opusă
și priviți în jos la luna din iaz
și știu că frumusețea mi-a trecut prin cap,
în acest dormitor și afară,
care iese prin ecranul ferestrei,
căzând adânc în apă
a se ascunde.
Voi observa margaretele
se estompează și se usucă
dacă devin făină,
zăpezindu-se pe masă
lângă drona frigiderului,
pe lângă radio, jucând Frankie
(cât de des va permite FM)
ninge ușor, un tremur care se scufunda din tavan –
în timp ce douăzeci și cinci de ani s-au despărțit din partea mea
ca o creștere pe care am tăiat-o ca un melanom.
Este vorba despre șase P. M. în timp ce ud aceste buruieni minuscule
și jumătatea lor de înjumătățire,
zilele lor numerotate
care a stârnit ca un radio secret,
amintind de dragostea pe care am luat-o inocent,
totuși vinovat,
ca fiica mea de cinci ani
a ales guma de pe trotuar
și a devenit brusc un miracol elastic.
Pentru mine a fost găsită dragostea
ca un diamant
unde morcovii cresc-
sclipirea diamantului pe o aripă plană,
adică: PERICOL! Gheață groasă!
dar crunch-ul bun al portocaliei,
diamantul, morcovul,
ambele cu patru milioane de ani de înălțare a murdăriei,
și dragostea,
deși Adam nu știa cuvântul,
dragostea lui Adam
ascultându-i darul brusc.
Tu, care m-ai căutat timp de nouă ani,
în povești alcătuite în fața oglinzii tale goale
sau mergând prin camere de femei de ceață,
încerci să uiți de mamă
care a construit vinovăția cu cherestea unei uși încuiate
în timp ce își suspina blândul suflet și îți hrănea pierderea
prin gaura cheii,
tu care ai scris propria ta naștere
și a construit-o cu propriile poezii,
cherestea ta, gaura de chei,
în trunchiul și frunzele bărbăției tale,
tu, care ai căzut în cuvintele mele, ani de zile
înainte de a cădea în mine (celălalt,
atât directorul taberei, cât și campingul),
tu, care v-ați legat cârligul cu vise largi,
și apeluri și scrisori și odată prânz,
și de două ori o lectură de către mine pentru tine.
Dar nu aș vrea!.
Totuși, anul acesta,
aruncându-ne pe toți anii trecuți,
Am luat momeala
și a fost tras în sus, în sus,
pe cer și a fost ținut de soare
mirarea rapidă a turnei sale galbene-
și a devenit o femeie care și-a învățat propria strălucire
și a săpat în sufletul ei și a găsit-o plină,
și ai devenit un bărbat care și-a învățat pielea câștigată
și săpat în bărbăția sa, umanitatea lui
și am descoperit că ești la fel de real ca un brutar
sau un văzător
și am devenit o casă,
sus în coate sufletului celuilalt,
fara sa stii-
o achiziție invizibilă-
care locuiește în casa noastră pentru totdeauna.
Eram
binecuvântat de House-Die
de altarul de culoare T. V.
și cumva a reușit să facă o căsătorie minusculă,
o căsnicie minusculă
numită credință,
ca în credința copilului în zâna dinților,
atât de aproape de absolut,
așa că scurgeți într-un an sau doi.
Margaritele au venit
pentru ultima dată.
Și eu care am,
în fiecare an din viața mea,
vorbit cu zâna dinților,
crezând în ea,
chiar când am fost ea,
sunt neputincios să opresc marginea ta să moară,
deși vocea ta strigă în telefon:
Căsătorește-te cu mine! Căsătorește-te cu mine!
iar vocea mea vorbește despre aceste taste în această seară:
Iubirea este în necaz întunecat!
Dragostea începe să moară,
chiar acum-
suntem în proces.
Procesul gol al acestuia.
Văd două morți,
și cei doi bărbați plutesc spre mortuarul inimii mele,
și, deși azi m-am îndepărtat în instanță
și eu șoptesc vise și zile de naștere în celălalt,
amândoi mor ca valurile care se rup peste mine
si ma inec putin,
dar înotând mereu
printre perne și pietre ale spargerii.
Și deși margaretele tale sunt o moarte nedorită,
Am pălit prin mirosul cancerului lor
și recunoaște prognosticul,
cartful lui de pierdere-.
Spun acum,
ai dat ce ai putut.
A fost destul de roată ferrisă să se rotească!
și orașul mort al căsătoriei mele
pare mai puțin important
decât faptul că margaretele veneau săptămânal,
de multe ori,
îi plac săruturile care nu se pot opri.
La 5 noiembrie 1973 au loc două morți.
Să fii uitat..
Îngroapă-l! Peretează-l!
Dar să nu uit de om
din flori asemănătoare copilului meu
deși se afundă în ceața Lacului Superior,
rămâne, cu degetele minunate
din luna iulie a 4-a din iulie,
conurile sale furioase de înghețată de lingere,
rămâne să-mi răcesc fruntea cu o cârpă
când transpir în cadă a ființei sale.
Pentru restul care a mai rămas:
numește-l blând,
la fel de blând ca ridichi locuind
viața lor scurtă pe pământ,
numește-l blând,
blând ca bătrânii prieteni care flutură atât de mult la fereastră,
sau în unitate,
numește-l blând ca aripile de arțar cântând
ei înșiși pe iaz afară,
la fel de senzual ca galbenul mamei din iaz,
în noaptea aceea că a fost a noastră,
când trupurile noastre pluteau și bombardau
în apa de lună și cicoare
strigat ca limbi.
Să fie așa
fii înviat la toți oamenii
ori de câte ori își modelează zilele și nopțile
ca când douăzeci și cinci de zile și nopți mi-ai modelat-o pe a mea
și a plantat sămânța care se cufundă în Dumnezeul meu
și va face acest lucru pentru totdeauna
oricât de des mătura podeaua.

Anne Sexton - Furia Florilor și a Viermilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lasă florile să facă o călătorie
luni ca să văd
Aveți margarete într-o vază albastră
cu poate o furnică roșie
târându-se spre centrul aurului.
Un pic din câmpul de pe masa mea,
aproape de viermi
care se luptă orbind,
mutându-se adânc în mahalaua lor,
mutându-vă adânc în abdomenul lui Dumnezeu,
mișcându-se ca uleiul prin apă,
alunecând prin maro bun.
Margaretele cresc sălbatic
ca floricele.
Ele sunt făgăduința lui Dumnezeu pentru câmp.
Cât de fericită sunt, margarete, că te iubesc.
Cât de fericit ești să fii iubit
și a găsit magic, ca un secret
din câmpul leneș.
Dacă toată lumea ar alege margarete
războaiele s-ar încheia, frigul comun s-ar opri,
șomajul s-ar încheia, piața monetară
ar ține constant și nu ar pluti bani.
Ascultă lume
dacă ai face timp să alegi
florile albe, inima de penny,
Toate ar fi bine.
Sunt atât de neașteptate.
Sunt la fel de bune ca sarea.
Dacă i-ar fi adus cineva
la van Gogh zilnic
urechea lui ar fi rămas în picioare.
Aș dori să cred că nimeni nu va mai muri
dacă am crede cu toții în margarete
dar viermii știu mai bine, nu-i așa?
Ele alunecă în urechea unui cadavru
și ascultă marele lui suspin.

Ana Blandiana - Pahar cu Margarete

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pahar cu margarete de câmp
Pe-o masă albă
La care scriu.
Mai liberă decât sunt;
În jur
Miros de fân
Corupător spre somnul
Din care poate va picura
Un cuvânt;
Cer dulce în amurg
Asemeni cirezilor
Care se întorceau odinioară;
Dragoste pentru tot ce-a fost,
Pentru tot ce-o să mai dispară,
Dragoste fără rost,
Dragoste fără hotar
Umbrele plopilor, gratii lungi peste câmp,
Margarete de câmp
În pahar.