Piramide-ntristate și cernite capitolii,
Nerostite-n cuvinte și nescrise printre rânduri,
Sub regrete, resemnate, ruinate între gânduri,
Se scufundă-n oceanul din petale de magnolii.

Au rămas demult uitate, pasiuni și reci orgolii,
În pustiu abandonate, cioburi de oglindă spartă,
Într-o lume neștiută, pe-o nevăzută hartă,
Dispărute fără urmă sub petale de magnolii.

Rătăcite-n trecuturi, printre anii roși de molii,
Vise din adolescență se perindă trecătoare,
Și împrăștie prin aer cu aripi amăgitoare,
Efemere și gingașe, mici petale de magnolii.

Amintiri asfixiate de tăcerile lințolii,
Rare și neprețuite precum florile de mină,
Se trezesc din agonie și revin către lumină,
Prefăcute pe vecie-n petale de magnolii.

Înspre ziua ce urmează noaptea își trimite solii,
Umbre reci din altă lume cu tăcere impregnate,
Răspândind în înserare năluciri întunecate,
Dare de melancolie și petale de magnolii.

Zilele de altădată, ale timpului embolii,
Se așază straturi-straturi, ca zăpada peste munte,
Iar spre ele nu mai este nici cărare și nici punte,
Plânge blânda primăvară cu petale de magnolii.