Magellan – Versuri.pro

Ovidiu Mihailescu - Magellan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tot colindau oceanul bătrânii corăbieri
Visând mari munți de aur, tainice averi
O plajă a iubirii pe-un țărm al nimănui
Și marginea pământului.
Tot rătăceau pe mări pierzând an după an
Le trimitea scrisori bătrânul Magellan
Și le spunea că bogățiile se ascund
Și că pământul e rotund.
Dar n-au găsit nimic în nici un colț de zare
Pământ și ape și furtuni
Tot ce-au aflat a fost că de pe mare
Se-ntorc la țărm doar oameni buni.
Tot străbăteau oceanul bătrânii corăbieri
Dar munții de sub ape nu ascund averi
O plajă a iubirii e-n pieptul ori și cui
Și-n marginea Pământului

Fanemic - Menzaalcoolic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

STROFA I:
Când?
Acum un an sau niciunul, eram eu cu încă unul
Mergeam cum ne ducea drumul, rătăciți pe DN1
Bătea vântul, vânt palid, soare sadic, noi un pic
Cam deshidratați pe carosabil, știi ce zic?
Mergeam drept, încet, mergeam drept, încet într-una
De-aia am repetat duma și atunci, dar și acum
A câta oară se întâmplă? Unul dintre noi întreabă
Dacă altul are apă sau măcar din cer să cadă
Că nu văd nimic pe stradă și nu mai fac niciun pas
Până la primu’ popas și-ntorc capul fiind distras
Da-s atras, mă-ntorc un pas și mă-nvârt ca un compas
Îl bat pe ăsta pe obraz și bat la ușă viteaz
Doar că nu-i niciunul treaz, ușa-i închisă, bat degeaba
Lacătul ne strică treaba, zic: mai bine du-te, Dică
Și-i sare-n cap ăstuia fix o sticlă deloc mică
Pare mort, nu se ridică, da’ mai bine ar fi să zică…
REFREN (x2):
Se-nvârtea ca Magellan! Unde? La Ancuța-n han
Și puțin cuprins de frică, vorbea mult mai prost ca Rica
Cică nu putea să zică rău, rățușcă, rămurică
Și mai rău că se complica să mă-ntrebe cum adică?
Într-un final se ridică fiindcă vede altă sticlă
Și atras de-al ei miros, intră ușurel ca o pisică
Înăuntru lume multă, cineva poate ne ascultă
Că gura ni se usucă și am bea apă, dar e udă
Și ne-nfunda filtrele, hangiule, adu repede
Chiar ni se topesc gurile, bre, pune pe masă orice
Zis și făcut, călători, dar nu trag eu pe-aici sfori
Mai bine ați vorbi cu șeful, că mie-mi cam dă fiori
Și iese un moș cu bască, însoțit de doi cu mască
Ne așezăm cu ei la masă – înăuntru sau la terasă?
Unde nu-i așa mult soare, strigă spre bar, frățioare
O sticlă cu 5 pahare, fix unu’ de fiecare
Vorbim toți chestii mărunte, unu’ din mascați se ascunde, între timp altu-i pe spate, sticla-i ajunsă la jumate
Moșu’ moare, ăsta dispare, rămân eu cu 5 pahare
Știu că beam și mă-nvârteam, știu că beam și mă-nvârteam!
REFREN (x2):
Mă-nvârteam ca Magellan! Unde? La Ancuța-n han
Și puțin cuprins de frică, vorbeam mult mai prost ca Rica
Cică nu puteam să zic ba rău, rățușcă, rămurică
Și treaba se cam complica, am de terminat o sticlă!

Ion Pachia-Tatomirescu - Zălmiorul al III-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nimbul de harbuz crapă-n cucuruz,
în umbră-nacelă, spic-stea-paralelă:
clopotu-mi din uz, cometei confuz,
drept cer de parcelă, -l prinde-n acuarelă –
cosmicu-mi harbuz, blând focos de-obuz..!.
Doar o dată-n an, ou-i Magellan
trece Marea Neagră cu-abisu-n pelagră,
fără-a da vr-un ban zeului-Gorban,
statuii – tanagră – de pe bubă-neagră:
harbuz-ou-n an mi-e blând porţelan..!
22 martie 1976 / 20 noiembrie 2013.

Aristoteles Espana - Copil Contemplând o Insulă din Punta Arenas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Plouă peste Punta Arenas
și din depărtări
se vede o insulă cu linii cenușii
aidoma unor lame de ras
ce spintecă cerul.
Un băiat de 17 ani o privește,
apoi observă iarba, marea,
din ochii săi răsar plaje,
delfini ce-i saltă prin pupile,
acolo unde se văd șlepuri,
sârme ghimpate,
pinguini formând șiruri
de parcă ar fi un cor pierdut
la paralela 53 – sud – a acestei lumi.
Plouă peste Punta Arenas
și din depărtări
se văd întinderi și poeme
ce se scufundă-n
Strâmtoarea Magellan,
cu nave pline de neliniști, legume,
epitafuri și râuri care plâng în miezul
acestui roșu soare al zorilor;
cu bărci canoe ce par a fi aeroplane;.
Și totuși există ideea evadării,
grăi acel băiat de 17 ani,
tot contemplând pe-o insulă în timp ce
peste Punta Arenas ploua și iar ploua.
Niño contemplando una isla en Punta Arenas.
Llueve sobre Punta Arenas
y desde lejos
se ve una Isla con líneas grises
como pequeñas hojas de afeitar
que cortan el cielo.
Hay un niño de 17 años que la mira,
luego observa la hierba, el mar,
de sus ojos salen playas,
toninas que saltan en sus pupilas,
donde se ven barcazas,
alambres de púa,
pingüinos que forman hileras
como si fuera un coro perdido
en el paralelo 53 sur de este mundo.
Llueve sobre Punta Arenas,
y desde lejos
se ven espacios y poesía
que se sumergen
en el Estrecho de Magallanes,
naves llenas de terremotos, legumbres,
epitafios, ríos que lloran en medio
de ese sol rojo del amanecer;
con canoas que parecen aeroplanos;.
Entonces existe la invención,
dijo ese niño de 17 años,
que contempla a una Isla mientras
llueve y llueve sobre la ciudad.