lumea de dincolo – Versuri.pro

Konstantinos Kavafis - Lumea De Dincolo

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cred în Lumea de Dincolo. Poftele materiei
sau dorința de certitudine nu m-amăgesc. Nu-i o simplă obișnuință, ci instinct. Cuvântul celest va fi adăugat
la nesfârșita frază, altminteri fără sens al vieții.
După acțiune, odihnă și răsplată s-ar cuveni din plin.
Când privirea se va închide pe veci spre Creație,
în fața Creatorului ochii se vor deschide.
Un șuvoi nemuritor de viață va țâșni din fiecare
Evanghelie a lui Hristos – de viață nepieritoare.

Gaya - Cea Mai Rară Carte Ep. 6

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

GAYA – CEA MAI RARA CARTE EP. 6.
Se clatină clepsidre..
Se dărâmă etaje..
Vad in întuneric
oameni in bandaje..
Vad cum se dezintegrează..
Se risipesc pe jos.
Toată lumea fuge.
Dar eu rămân ca’s curajos
E panică in jur..
Se strigă „ajutor!”
Asta’i blestemul.. celei mai rare cărți
Vin zombi spre mine să mă ia
Eu strâng din dinți.
Se trage cu săgeți de foc
dar sunt apărat de sfinți!.
Am clipe de coșmar.. cineva mă vrea mort
Războiu’ începe. eu mă simt ca pe front
E noapte. s’aud vârcolaci
Mi’e teamă.. și sunt înconjurat de draci
Răpesc suflete apoi. le devorează de vii
iar corpurile’nsângerate le răstignesc in colivii
Imaginea nu mi’e clară. inima tare’mi pompează
Eu vă povestesc ce’am văzut.. pe beat’ul ăsta de groază!.
ref 2x.
Se despică pământu’.. iadu’ vine la noi
Dracii fac incantații să ne scape de rai
E judecata de’apoi. Iisus ne cheamă pe scară
și rămân aici doar cei ce bunătatea uitară.
Vad oameni cu sufletu’ pleavă.
Ce’n buzunar’au potcoava
Refugiat in dumbrava.
Scriu pe’o foaie bolnavă.
Fapte epavă
Acum puse la socoteală..
CEA MAI RARA CARTE s’a răzbunat pe lumea asta goală
Toți se bat cu pumnii’n piept. care mai de care se jertfește
Eu am învățat de mic că mila nu se cerșește
Nu se cere. se primește. dar tu mai și muncește
Visezi la cai verzi pe pereți
dar viața te’mbătrânește
Nimeni nu mai iubește.
Pe profit se trăiește
Eu cred c’acel ce’asa gândește.
Viața și’o irosește
E spaimă.. viitorul sună rău
Da’ hai mă! că toți ajungem in cavou!
Dar pan’ajung acolo. rămân să culeg narcise
Voi plecați in infern.
Că de mult vi se promise..
Am indicatoare clare
mereu precise.
Recit din CEA MAI RARA CARTE
filele interzise.
ref 6x

Ion Caraion - Thanatos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Morții-au venit cu umbrela ca-n monologul interior,
ca-n reflexul condiționat, ca-n principiul vaselor comunicante;
sau ca bastonul pe umăr, zâmbind ștrengărește –
care-n bărci, care-n docar, care-n cărucior,
care-n chip de aversă, care cu alură de plante;
unul câte unul, din curiozitate, ori doi câte doi,
să se poată uita peste umăr în jur, înainte, înapoi;
cu-o umbră, cu-o șiretenie, cu-o broască ori un pește,
cu ce-a putut fiecare ori a avut mai bun.
Forfotă-n preajmă. Se-adună. Se rup.
Ori iarăși fac una. Ori se despart, c-un
excitant gust al fugii. Se-ncheagă. Se destramă.
Căci deși au formă și vorbe, n-au trup.
Și cu toate că-și spun multe, nu se-aude ce-și spun.
Fiecare-i o lume. Și fiecare lume-ntr-o dramă
în care-o mie de farse cu-o mie de chei
dau morților prilejul să chicotească-ntre ei
ascunde-o altă ipostază. De-a lui Dante.
Ca-ntr-o colecție de interpretări de lumi, de variante.
Au codurile lor, capriciile, obiceiurile și moda
lor. Iar spre umbrela orașului literar,
fac semne c-un chioșc de-nghețată, între oda
clasică și-avangardismul nu știu cărui isteric librar.
Pe lumea cealaltă-i călduț. Când li-i sete,
locatarii beau dintr-un șarpe-ncolăcit a simbol
pe după coapsa și umerii câtorva planete
ori câtorva umbre. Tot acel gol
pe care ni-l închipuiam noi, tot acel infinit
poate-avea volumul unei sutimi de gămălii de chibrit
sau nici atât. Restul e-un teritoriu de șotii, în care
morții intră și ies unul din altul, cu pălărioare
și trăsurele, grăbiți să ajungă la timp
(ca rimele-ntr-o artă poetică). La ei în Olimp
unde-și declamă rar textele criptice – și nu-i mai înțelegi.
A fi mort e-o formă de teatru în teatru pentru regi.

Underman feat Faibo X - Purgatoriu vs. Dante

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pășesc în acest decor ostil captiv în legende de altădată
Schimbarea mediului mi-a fost radical acordată
Distrag ființe respinse ce se adapă și se cheamă de-ndată
Propriile-mi vibrații distrug imaginea chipului reflectat în apă
Nori negri izbitori îneacă luna mângâietoare de flori
Contactul reciproc reușește să stârnească în mine fiori
Instabil terenul, maleficul se adapă din el prin turbine
Absorbit de energie își pierde culorile în contactul cu mine
Predomină un ton negru și pasteluri atice
Îndepărtări erodează cetăți antice
Un vânt viu dansează cu mine
Și împinge ramuri goale ce mă vor în îmbrățișări fictive
Hiene ale unei lumi ascunse ce se autodevorează
Străpung orice suflet viu ce se avântă prin a lor preajmă
Cu fiecare pas ce-l las în țărâna asta
Miraje devin conștiente de prezența mea
Legiuni de spirite stabile interminabile în atacuri abile
Plutesc în jurul meu dar straiele-mi sunt impermeabile
Vor să mă atragă în vraja lor mortală
Dar le rămân indiferent emoțional precum o coală albă
Îmi strigă numele cu voci în zeci de tonalități
Tot atâtea abilități mă mențin lucid și gata să le-mping în părți
În dansuri delirante conduse de ele
Dacă le dau ascultare voi fi festin spiritual pentru ele
Mă-ndrept către un sfinx adormit lângă care am zărit
Un amazon trist din care am extras un colier de amazonit
Pe al său mal lunetic zeu de neclintit
Se oferă să mă treacă dincolo în a sa barcă anubis
Traversez acest fluviu puriu cu mișcări încete
Apa sa rece mă cheamă insistent în pântece
În zare undeva tărâm la orizont contur începe a exprima
Imaginea sa mă duce cu gândul la Suribachi de pe Iwo Jima
Siluete palide în mișcări instabile își fac treptat apariția
Sunt ușor transparenți abia mai fac distincția
Se tem de mine prezența mea le incită
<Timpul tău n-a venit încă du-te înapoi în lumea ta blândă>>
Spuse o entitate plapândă
<>
Aprob și-mi spune să mă țin după el
Știința se coagulează în noi
Muntele pare un drum către paradisul din nori
Intrăm în spirale săpate în pământul arid
Pe care șiruri de siluete urcă într-un ritm alin
Par să ducă ceva la îndeplinire
În drumul către vârful aflat la distanță de mine
Unii sunt de sute de ani captivi în chin
Îi vad pe Midas, Attila, Ahile și apoi pe Cain
Suflete luminate în alb discern
Se strecoară printre ei și sunt ridicate la cer de-un înger
Unii au pe frunți păcătuirea
Și conștiinciosul gardian le respinge mântuirea
Ratacesc în tăcere speranța și mila cere
Umili în transă își poartă povara din viața la vedere
Împărțiți în cercuri colosale
Însoțitorul îmi explică în ce constă fiecare
Pășind către primul cerc unde toți împing enorme pietre
Mi se spune că ăștia au fost trufașii vieților pământene
Își cară la deal povara
Înghițind praful laudelor din trecut invocă la cer slavă
Invidioși cu pleoapele cusute urmează apoi
Sprijiniți reciproc în marș deranjați de noi
Și peisajul se confirmă de-acum
Cu mânioși ce-și frâng carnea reciproc într-un nor de fum
Apar și leneși ce nu au dat nimic dar luara tot
Chinuiți etern în foame și sete ne fac loc
Eretici cu șerpi în loc de păr și negustori de cele sfinte
Sinucigași acum arbori vorbitori atrag doar nori drept ținte
Prea triști răstigniți suferind fiecare pentru modul trăit
Pe măsură ce ajungi către vârf amprenta faptelor dispare
În fața porților finală salvatoare
Pe unde trec doar cei ce-au primit iertarea divină
Și-acum pot împărți paradisul cu cei far’ de vină
<> îmi spune cel de-acolo
N-are nimeni dreptul să treacă viu dincolo
Meditez la cele petrecute
Și la sorțile muritorilor ce-mi sunt de acum știute
Vieți terestre ce conduc aici rute
Ar trebui să acorde timp și lucrurilor spirituale nevăzute
Pun pe hârtie tot ce-am învățat
Este timpul să mă-ntorc de unde am plecat

Wgs Nib - Anubis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Refren:
Eu te duc pe ultimul drum în paradis,
În trecut mi se zicea și Anubis
Te duc în lumea unde ești de neînvins
Vei vedea o lume nouă dintr-un sarcofag închis (x2)
Nu te mai zbate
Te rog mult, nu te mai zbate
Doar nu vrei să-ți petreci timpul așa
O eternitate
Nu-ți fie frică, n-o să-ți fac rău
O să fiu mereu în viitorul tău
Totu-i ok, nu vreau să regreți
Trăiește, nu sta să m-aștepți
Ochii văd durerea apoi o strâng
Soarele-n dreptul, luna-n cel stâng
E potop în lume când amândoi plâng
Dar stau calm să scap de toate curând
Obișnuiește-te, chiar dacă nu e așa de simplu
O să mă vezi numai atunci când va veni timpul
O să te conduc pe drum până o să vezi sfârșitul
Îmbrăcat în aur să te știe tot Egiptul
De-acum trăiești veșnic și o faci așa cum știi tu
Cum știi tu, cum știi tu, cum știi tu
No, No.
Refren:
Eu te duc pe ultimul drum în paradis
În trecut mi se zicea și Anubis
Te duc în lumea unde ești de neînvins
Vei vedea o lume nouă dintr-un sarcofag închis (x2)