logos – Versuri.pro

Stefan Augustin Doinaş - Rânced

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, farisei și orbi ai Logosului mort,
v-am demonstrat banalitatea faptei voastre ruginite,
lipsită de vreun rezultat al duhului sublim.
Prea ați gonit pe strada plină de arderea cretină-a desfrânării
și prea v-ați convertit în crepitația
lăcustelor pustietoare,
pentru-a găsi acum, în capete de mort,
alean de fluturi.
Vedeți?
Pereți subțiri ai râncedului din prezent
ne întrelasă această noimă colorată
a ospiciului creat.
Sunteți miracolul a ceea ce se vede.
Groaznic!

Grigore Vieru - Logosul Sfânt Muzica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lui Marin Constantin.
Eu,
Doamne, lucruri
Știu că n-am făcut prea multe.
De
Tine am
Tot rezemat cuvintele –
Atâta.
Le-am învățat tăcerea
Ta
Să o asculte
Și-asupra tainelor
Să nu ridice băta.
Din peșterile noi,
Scotându-le, pe rând, afară,
S-au minunat când
Se văzura-n cer răsfrânte.
Și plânsera de bucurie
Când aflară
Că sunt cuvinte românești
Și pot să cânte.
Așa!
Așa precum
Luminile preasfinte
Din soare curg pe lumi
Și timpul îl măsoară,
Astfel din muzica
Și din străvechi cuvinte
S-a revărsat pe locul ei
Aceasta
Țară.
Acum, când glasul iernii
Îl aud în toamne,
Nu voi mărirea lumii
Vesteda-i laur,
Ci-apropie-mă
Ție
Pe de-a-n-tregul,
Doamne,
Să mă topesc în corul
Stelelor de aur.

Ioan Alexandru - Logos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Logosul de n-ar fi suferit
Dacă nu ar fi trecut prin moarte
Aș fi singur. Dar sunt fericit
Că nici moartea nu ne mai desparte.
Și extazele din când în când
De aceea sunt devastatoare
Cosmosul va deveni Cuvânt
Cum și eu voi fi înfățișare.
Până-atunci în horă sunt cuprins
În această zbatere prea strâmtă
Dar pământul printre stele nins
E absorbit de zorile de nuntă

Ion Caraion - Logos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ajung cei ce nu se grăbesc.
Biruie cine știe să aștepte.
Mereu e altfel. Cunoașterea e suferință.
Viața își urmează cursul ca o apă curgătoare.
Ai adormit pe flori sălbatice,
Sângele vântului picură prin copaci.
Plecăm din nou din lucruri, din cețuri și din șoapte,
Am văzut răsărituri și apusuri de soare, răsărituri și apusuri de lună.
Totul e unic. Mereu e altfel.
Cunosc paloarea și nebunia,
așa cum îmi cunosc brațele acestea obosite de aduceri aminte.
Viața și-a urmat ei însăși ca o apă curgătoare.
Osemintele lunii întreabă de noi prin văzduh.
O gură s-a aplecat să bea apă din noapte.
Și din clipa aceea ai așteptat sfârșitul ca pe-o ademenire.
Ți-au fost dragi păsările, apele și arborii,
Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape.