locuri comune – Versuri.pro

Adrian Păunescu - Nu Mă Plâng

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu mă plâng,
N-am de ce să mă plâng,
Și așa am trecut de amiază,
Numai lampa sub umărul stâng
Filează, filează, filează.
(Locuri comune, 1986)

Adrian Păunescu - Peștera

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce unghii avem și ce taină în ochi,
Și-n jur stă mirosul de sare jilavă,
Mirosul de solniță pe care a nins,
Mirosul dospit de otravă.
Și astăzi abia, când noi doi ne cunoștem,
De-o eternitate și chiar de mai mult,
Pun mâna pe umerii tăi ca pe o cruce,
Pierzându-te parcă te văd și te ascult.
Nu-s șanțuri acestea din jurul odăii,
Ci gropile pentru puieți,
Să mergem afară prin ploaie, să punem
Peceți ale noilor vieți.
Și unde am fost, și-am săpat, și-am plâns,
A doua lumină eu nu am găsit-o.
Așază-mi lumina pe creștet
Și mâna pe umăr, iubit-o!
În lumea cu târfe și cu accidente,
Eu astăzi pe tine te am.
Iubita mea pură, suavă mireasă,
De mult tăinuitul meu ham.
Afară e ploaie și nu te mai văd,
Și urlă greșitul altoi,
Prin pomii sălbatici ce-mprejmuie casa
În care stau: focul, o taină și noi.

Adrian Păunescu - Îmbătrânise

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Odată l-au ascuns pe tata-mare
Și nu l-am mai găsit o săptămână,
S-a-ntors mai scund cu-aproape-un lat de mână,
A stat în pat și a cerut ziare.
Părea că va muri, credeam c-așa e,
Îl copleșise, ca pe mine, frica,
Abia sufla și nu zicea nimica
Și-a-ncremenit cu ochii pe o foaie.
Și maica suspina, neputincioasă,
Cu ochii plini de lacrimi interzise,
Când el dormea, muncit de-un fel de vise,
Și sângele prin mâini voia să-i iasă.
Și cum ședea în patul de acasă
Văzui ca tata mare-mbătrânise.

Adrian Păunescu - Conviețuim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Uite ce voiam să-ți spun,
Viața ta și viața mea încep să semene una cu alta,
Gura ta și gura mea încep să semene una cu alta,
Ne apropiem la gesturi,
Avem ticuri comune,
Există cercetări medicale
Care stabilesc indubitabil
Că din motive
Neclare până la capăt
O conviețuire
E un mare atelier fotografic,
O conviețuire
Apropie mai mult ca o zămislire,
Mai mult ca o naștere,
Mai mult ca o pantomimă.

Mama și tata
Seamănă atât de mult
Că la bătrânețe nici nu mai știi
Care e mama, care e tata.
Astfel, și noi
Zi de zi semănăm tot mai mult,
iubindu-ne tot mai mult,
În așa fel încât
Ca și mama, ca și tata,
Ne vom stinge pe rând
Fără a se ști
Cine a murit,
Cine mai e viu,
În acest proces de tipizare,
În acest proces de asimilare,
Prin care trecem acum și noi
Împrumutându-ne trăsăturile,
Ticurile,
Devenind unul sau altul,
Un obiect fără utilitate.

Uite ce voiam să-ți spun,
Ne pândește pericolul
Că semănăm,.
Pentru că ne pândește pericolul
Că ne iubim,
Și eu când vorbesc cu tine
Cu mine vorbesc oglindă,
Și, vai, vor fi confiscate oglinzile
Pentru repetate
Operații de multiplicare.

Uite ce voiam să-ți spun,
Cu gura mea care seamănă
Cu gura ta,
Dacă nu mi-ai spune tu Tot așa, tot așa.
(Locuri comune, 1986)