C. O. D - Public

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De la primul drum de piatră, până la ultimul vers,
Regres a fost din mers sudat cu subînțeles,
Uneori, efemer, înaintezez în van cu scop,
De-asta sursa de noroc aduce unic izotop.
Instinctul dă de știre a neclintire,
Când amintirile pier, noi rămânem o amintire.
Așa că nu-mi înlănțui imaginația-n predici,
Contează timpul dacă pentru tine nu-l dedici.
Am preferat să rămân aici ca statutul,
Unii vor piedestal ca orice analfabet muzical,
Dar vremea notează imperfecțiuni lăuntric,
Critic până la genom, poate de-asta rar public.
Uneori întruchipez lent trecutul pe chip,
Ca Joy Boy, nici nu știu când am albit,
Ca un ignorant formal sau un personaj teatral,
Uite promisiuni fără să-mi pară rău măcar.
Sângele de nobil aduce păreri fără dovezi,
Iar cine le suportă mângâie piloane formal,
Nu știu, poate-i anormal acest paradis,
În realul meu vis, trebuia să-l fi omis.
Locul profeției sau acea valență de perioade,
Face ca cel avut să se piardă prin rocade,
Nu întreba ce ai, întreabă ce-ai avut,
Vina e tot un paradis, ca acel drum pierdut.
Public ca Socrate, adică fără public,
Mai scriu și din păcate, arhitect ca Rubik,
De modă veche, precum Cornel în pahar,
N-am sânge albastru, am sânge de proletar.
O dau amar direct din camera asta blestemată,
Unde trag pereții… Unde trag și eu…
La sufletul meu de doi bani dracu zice „vinde-l”,
N-am treabă cu faima, ca pensionarii-n Lidl.
Memoria vizuală e în contradicție cu odihna,
Tu pe câți ai trădat? Tihna, valabil pentru Odin,
Vin din zone întunecate natural nepoluate,
Dracu-și face cruce la vizite neașteptate.
Când scriu mizerii, renunț la greutăți ca Lee,
La braț cu vulturii, dau năvală în Valhalla,
Milioanele investite aduc view-uri câteva mii,
Tot atâtea voci arămii aud în seri pustii.
Văd pierderea ca pe-un câștig,
Ca atunci când sunt lângă tine și nu pot să te-ating,
Capul jos, paharul sus, nespus surâs apus,
Dacă te întreci pe tine nu mai știi când te-ai ajuns.
Unii judecă de zor, prefer să rămân șiret,
Când o dau și de la patruzeci în vinclu ca Payet,
Împarte paiu-n părți egale, de la început,
Trage fiecare, tot la mine-i ăla scurt.
Dacă întrebi de calități „nu știu, n-am CV”,
Țin cioburi fine-n casa precum coarnele de cerb,
Te primesc neinvitat în zona mea ca Void,
Vezi cum se duce capul ca-n visele lui Freud.
Public ca Socrate, adică fără public,
Mai scriu și din păcate, arhitect ca Rubik,
De modă veche, precum Cornel în pahar,
N-am sânge albastru, am sânge de proletar.

Cabron - Viziune De Ciclop

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Supune-te,
Am cercetat sute de suflete,
Sute de lupte crunte, blocat în tristețe și zâmbete,
Mulțe cumpene, poduri rupte și prăpăstii abrupte,
Răni cusute, speranțe pierdute-n clipe tăcute,
Tample bătute de gânduri,
Mulțe cute pe frunte,
Foi umplute cu rânduri culte,
Părute necunoscute,
Între sacrificiu, virtute și compromis,
Rezist pe redute după dispute cu brute căzute-n abis,
Nici când prins de vis, de niciun paradis promis,
Atins de-un iad încins,
Eu-s decis să nu cad în vis,
Convins că prin scris transmit energie și inspirație,
Poet ca vocație,
Spirit orientat spre meditație,
În propriul Alcatraz cu camarazi din funk, soul și jazz,
Albumu-i grav,
Plătești pe mesaj, nu pe ambalaj,
Luat în filaj de diavol,
Pe-ape tulburi, miraj,
Îmi dau curaj, fac un baraj,
Nu-mi pun sufletul gaj.

lirică introspectivă – Versuri.pro

C. O. D - Public

Cabron - Viziune De Ciclop