M-a dogorit extazul prin stepe, sub teroare,
M-a urmărit himera în visuri de învins,
Și muzică funebră din creier s-a desprins,
Cernind și voluptatea din seri îmbătătoare.

Am străbătut văzduhul, trecutul și Pământul,
Pierdut între reflecții, nu m-a-ngrozit mormântul,
N-am fost uimit de aur, nici încleștat de-orgoliu.

Și grija, deznădejdea, sălbatice stăpâne,
Au azvârlit pe suflet și mai hidos lințoliu
Decât fatala zdreanță ce-n groapă va rămâne.