Iuliu Cezar Săvescu – Leul
Atât cât ochii pot cuprindeÎn lung și-n larg peste ocean,De mii de ori pe-atât se-ntindePustiul alb saharian.Lângă ruina calcinatăA unui templu părăsit,Lingându-și laba-nsângerată,Oftează greu un leu rănit.Dar, iată, luna se aratăUrcând al cerului calvar,Pustia tace-nfioratăȘi numai leul solitar,Neavând durerea cui să-și spunăCurgându-i balele fierbinți,Ridică laba către lună,Scrâșnind strident din albii-i dinți.