legenda Lorelei – Versuri.pro

Heinrich Heine - Eu Nu Înțeleg

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu nu înțeleg ce-i cu mine,
mă trage tristețea-n abis.
O veche poveste se ține
de sufletul meu și în vis.

E seară. Și Rinul sub zare
adoarme cu somn de voinic,
iar ultima rază sub soare
adastă pe stâncă un pic.

Și cântă acolo o fată,
pe vârful lucind de scântei,
în aur e dânsa-mbrăcată,
de aur e pieptenul ei.

Își mângâie părul ce-n unde
ca apa se vălură lin,
iar cântecul ei pătrunde,
căci plin e de-un farmec străin.

Vâslașul se pierde prin ceață,
De-un dor fără nume cuprins,
și stânca n-o vede în față
el vârfu-l privește aprins.

Iar râul – furia să-i vină
pe loc îl trimite în rai.
Ah, tu ești, doar tu ești de vină
cu cântecul tău, Lorelei

Heinrich Heine - Lorelei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.
Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.
Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.
Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.
Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Lorelei a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.