Leda si lebada – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Leda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când zeu-n lebădă intra c-un gând,
se-nfiora, aflând-o-așa frumoasă,
și, tulburat, simți că-n ea se lasă.
Dar îl purta înșelăciunea-i, când.
Nepriceputei noi făpturi nicicum
nu i-a-ncercat simțirile, spre faptă.
Pe cel ce-n lebădă spre ea se-ndreaptă,
deschisă, Leda-l cunoscu: acum.
Ce el cerea, ea nu putea ascunde,
pierdută-n zbateri. Și s-a-ncolăcit
lin lebăda pe brațele-i rotunde,
când zeu-așa-n iubită s-a plecat.
Și fu, simțind penajul fericit,
la sânu-i lebădă cu-adevărat.

Ion Pillat - Leda și Lebăda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce nufăr mare tremură pe lac?
Ce pânză ninsă flutură prin stele?
Ce aripe, ce visuri, se desfac
Sfidând cenușa patimilor mele?
Revino, purtătoare de solie!
Pe lacul clar cu stele pietruit,
S-a scuturat o înflorire vie.
Icoana ta în suflet mi-a zâmbit.
Nici biruința omului sălbatec,
Nici lesbienele înlănțuiri,
N-or mai aprinde focul nebunatec
În care-am ars cu trup și năluciri.
Destule brațe mi-au fost vii colane
De șerpi pe-un gât de nalbe și de crini,
Destule mâini – ciudate scorpioane –
Mi-au otrăvit umbritele grădini.
Visez acum apropieri de gene
Pe-un trup sătul de grelele plăceri.
O, brațe aripi, degete de pene,
Redați-mi, dați-mi alte mângâieri!
Și fulgii tăi ca fulgii de zăpadă
La buza mea nu s-or topi.. și-n veci
Te voi urma, o, pasăre de pradă,
Cu soarele în aripele reci.
Nu veșteji, o, Leda, cu mâna ta păgână
Omătul primăverii pe-al visului cais.
Rămâne floare numai pe creanga unui vis:
Din înfloriri plăpânde, în mâini ce-o să-ți rămână?
Nu săruta cu buza, în noapte, apă clară,
Pe care înstelarea așteaptă s-o cuprinzi.
Nu-i cerul de pe unda curatelor oglinzi,
În pumnii tăi, o apă, opacă și murdară?
Cu poftă îndrăzneață, nebuno, nu atinge
Înariparea vie a visului ce port.
Nu-mi doborî avântul în praf, cu lutul mort
Ce ancorează vântul iubirii și-l învinge.
Femeie, nu ajunge să rupi din pene zborul,
Ca să te-nalți cu visul, de huma ta să-l legi.
Cu mâini înnebunite zadarnic îl culegi:
Îți scapă nemurirea și prinzi doar muritorul.
Căci Lebăda, căci floarea de raze și zăpadă,
Alunecând stăpână pe zarea inimii,
De-a pururea departe, în veci, o vei privi,
Cu sufletul nostalgic, din naltă balustradă.
Din țara unde vine e frate de durere
Al frunților crescute sub ceruri de amurg,
Din sfintele pridvoare de-asupra căror curg
Simbolurile clare culese în tăcere.

Ion Pillat - Leda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-o țară unde Visul e stăpân peste Durere,
Într-o țară de văzduhuri adumbrite de amurg,
Sus pe-naltele terase, peste care zboruri curg,
Freamăte fâlfâitoare într-un fluviu de tăcere.
Leda mai visează încă minunatul trup de pene,
Lebăda ce nu dispare de pe cerul legendar.
Și iubirea-i cere încă zeilor înalți, ca dar
Mângâieri înaripate dulci ca fluturări de gene.
Iată-o, albă, cu penetul de zăpadă nupțială,
Pasărea atotcurată, nepătată de iubiri,
Cum își lasă lin, în zboru-i visător de năluciri,
Crinul gâtului subțire pe a penelor petală.
Și fecioara îndrăznește brațe dornice să-ntindă:
În amforă ei de-argilă pieritoare, vie vrea
Să culeagă înflorirea de lumină și de nea
Ca din smulsele avânturi, roză vântului să prindă.
Dar lăsând pământul jalnic și iubita ce se miră,
Pasărea născută pentru siderale cununii,
Își ridică hieratic spre-ale stelelor domnii
Aripile nălucite, arcuite-n chip de liră.

William Butler Yeats - Leda și Lebăda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un suflu brusc… Aripa se mai zbate,
Uimită-şi simte gâtul strâns în cioc,
I-s coapsele de aripi mângâiate
Şi-o strânge lebăda la piept, cu foc.
Cum poate spaima să se smulgă din
Înalta slavă-n pene-ntruchipată?
Ce poate trupul ei, sub albul chin,
Decât să-i simtă inima bărbată?.
Fiori i se strecoară prin spinare.
E turnu-n flăcări şi e zidul frânt.
Mort e-Agamemnon… Poate să priceapă.
Ea, tremurând sub cruda zburătoare,
Puterea strânsă-n penele-veşmânt
Când ea, din plisc, cu nepăsare-o scapă?.