lacul – Versuri.pro

Mihai Eminescu - Lacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine.. Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.

Daniel Vişan-Dimitriu - Lacul de Sub Stânca Şoimului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lacul de sub cuibul șoimului de stâncă
Din ținutul aspru-al golului de munte,
Își adună-n apa rece și adâncă
Razele de Lună care-i cad pe frunte.
Noapte-apăsătoare, liniște deplină,
Fantomatic, lacul își trăiește-n vise
Dragostea naiadei care-i mai alină
Din durerea pentru ceea ce iubise.
Răsăritu-i este visului sfârșire,
Iar întreaga ceață înspre nori dispare
Când un zbor de aripi vine cu iubire,
Lacului să-i fie-nc-o alinare.
Pe oglinda-i rece, două siluete
Își reflectă-n unde albul ne-ntinat
De iubiri trecute sau iubiri secrete,
Pure ca Lumina care le-a creat.
De pe stânca-naltă, pasărea de pradă
Își mijește ochii, îi privește-n pripă
Și întoarce capul – nu mai vrea să vadă
Dansuri noi, în taină, cum se înfiripă.

George Topirceanu - Lacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În grămezi greoaie, norii
Dintr-o parte străbătură
Și de chipul lor pătrunsă,
Fața lacului e sură.
Lângă apă, singuratic,
Plopul trist, fără veșmânt,
Jeluindu-și frunza moartă
Se-ndoaie după vânt.
Pleacă unde după unde
Și mișcarea lor domoală
Colo-n trestie pătrunde,
Legănând o luntre goală.
Mult aș vrea în feeria
Unei nopți de mai, senine,
Să plutesc pe apa-ți clară,
Cu iubita lângă mine.
Și a undelor poveste
Nesfârșită, s-o ascult.
Dar așa, cum ești acuma,
Lacule, îmi placi mai mult!

Edgar Allan Poe - Lacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Către ***.
În floarea vârstei mi-a fost dat
Prin lumea largă să tot bat
Un loc pe care-l îndrăgii,
Cu triste apele pustii
A unui lac cu negre stânci,
Și pini de strajă-n zări adânci.
Când noaptea-și flutură în brume
Tristul zabranic, peste lume
Când boarea sfântă-avea s-adie
Șoptind duios o melodie,
Atunci mă deșteptam buimac
La gândul palidului lac.
Dar gândul nu era fior,
Ci-un vag incant tremurător,
Pe care nu l-ar spune bine
Nici o comoară de rubine,
Nici dorul, dorul de la tine.
Moare era-n putredul val,
Și-n fundul său mormânt fatal
Celui ce cată alinare
Închipuirii sale-amare,
Și ale cărui gânduri fac
Un rai din acest palid lac.
Tr. Dan Botta

Octavian Goga - Lacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lacul.
La geamul meu de lângă lac
Se bate apa-n scânduri,
La geamul meu de lângă lac
Se fac încet şi se desfac
În mine-atâtea gânduri..
Pe rând vin undele de mor
Şi-n murmur se destramă,
Pe rând vin undele de mor
Şi parc-aleg din gura lor
Pe nume cum mă cheamă..
Eu m-am gândit de-atâtea ori
Şi mintea mea se-ntreabă,
Eu m-am gândit de-atâtea ori:
Ce tainici, nepătrunşi fiori
De-ntinsul lac mă leagă?..
Pesemne, tu, care te-ai dus,
I-ai rătăcit pe maluri,
Pesemne, tu, care te-ai dus,
Într-un târziu şi trist apus,
Te-ai oglindit în valuri..
De-atunci îl zbuciumă mustrări
Şi-n noapte plânge lacul,
De-atunci îl zbuciumă mustrări
Şi simte-aceleaşi frământări
Ca dorul meu, săracul..

Otilia Cazimir - Lacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sub întunericul înalt,
Își joacă lacul solzii de asfalt.
Pădurile-nfoiate, dealul frânt,
Turtite-s toate între ceruri și pământ,
Iar zările atâta-s de aproape,
Că marginea li se coboară-n ape.
Doar pe tipsia tulbure și veche,
Subțirea stea s-a coborât,
În apa grea să-și caute pereche –
Că-i singură-ntre nori și-i e urât.
Sub malul aspru, încâlcit de scai,
Stă lacul mohorât cu ape rele,
Cu nuferi morți, cu broaște mari de putregai,
Dar în adânc – cu jucăria unei stele.

Alphonse De Lamartine - Lacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Împinși spre noi limanuri din pragul tinereții,
În noaptea nesfârșită duși fără a reveni,
Cândva ancora nu vom putea pe oceanul vieții
S-o mai zvârlim o zi?

O, lac sfânt! Abia anul în scurgerea-i înceată
Trecu, și lângă unda cea liniștită-a ta
M-așez ca și altădată pe-aceeași piatră, iată,
Pe care și ea sta!

Tu vâjâiai și-atuncea voind a te ascunde
Sub stâncile-acestea roase, iar eu stam fără grai
Când pe-ale ei picioare tu spuma de pe unde
Tăcut o aruncai.

Ții minte, într-o seară? Vâsleam noi în tăcere:
Nu se-auzea departe pe netedu-ți cuprins
Decât zgomot de vâsle ce-ncet simțeam cum piere
Când luciul ți-a atins.

Și-un glas cum nu fu-n lume vreodată, în clipita
Aceea răsunat-a, iar țărmul a rămas
Înmărmurit de farmec și vrajă când rostit-a
În șoaptă-i scumpul glas.

– „O, timpule, te-oprește! Și voi, grăbite ore.
Lăsați al vostru zbor;
Cruțați pe-aceia ce voiesc să se adore
Tot timpul vieții lor!.

Pe mulți nu poate-n viață nimica să-l atragă:
Cu dânșii vă grăbiți;
Luați-le lor viața ce nu le este dragă;
Uitați pe fericiți „.

Dar vai! Eu cer zadarnic mai multe clipe-n șoapte
Să stăm pe unde-aici;
Căci aurora, iată, ajută ca pe noapte
S-o-nfrângă dalba zi.

O, să iubim! Ne-o spune și-a orelor chemare
Și tot ce e sub cer;
Căci omul liman n-are, iar timpul margini n-are;
El trece – cei vii pier!

O, timp pizmaș! Cum oare, mânia ta nu-ntreabă
Nicicând soarta de care nădejdile mi-anin,
Și-n zilele de vrajă tu fugi cu-aceeași grabă
Ca-n zilele de chin?

Cum! Amândoi alături deloc nu vom mai merge?
Cum! Tu ființă scumpă într-alte lumi să pleci?
Și clipele ce timpul le face și le șterge
Pierdute-s pentru veci?

Trecut, eternitate, neant, totul ne minte!
Grăbiți: unde e vremea ce altădată fu?
Răspundeți: doar o clipă din clipele prea sfinte
Ne veți mai sta sau nu?

O, lac, stânci mute, peșteri, păduri de farmec pline,
O, voi pe cari vă cruță al anilor convoi,
Măcar doar amintirea acestei nopți senine
Să o păstrați cu voi!

Să-ți fie și-n odihnă precum și pe furtună,
O lac frumos și pașnic, tot chinul ce-l îndur,
Și-n brazii-nalți, și-n aste stânci mari care se-adună
Pe țărm de jur în jur.

Să-ți fie în zefirul ce freamătă și-adie,
În zgomotul din undă în undă repetat,
În steaua cea mai albă ce-ți dă lumină ție,
Din cerul înstelat.

Și vântul care geme, și trestia subțire,
Miresmele ușoare din aeru-ți sfințit
Și tot ceea ce poate să vadă, să respire
Să zică: S-au iubit!”