Nichita Stănescu – La Începutul Serilor
Liniștea te-nsoțea pretutindeni, ca o suită.Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.Când mă priveai în ochi, împietrea o clipitădin a timpului curgătoare putere.Simțeam că pot adormi, visând stele locuite.Și, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foșnitoare,aș fi putut împinge nopțile-ncremeniteca pe-o elice-naintând, spre soare.Și numai sentimentul acesta îmi da fericire,numai gândul ca … Citește mai mult