la bustul lui eminescu

Pădure! Ning câteva frunzePe fruntea-i de aramă rece.Tu, ce rămâi nepieritoareCa geniul, când totul trece!.Zi vântului să-i cânte doineDe dragoste sau haiducești,Poetului ce-a fost mândriaGândirii noastre românești!.Și glasul lui să fie dulce..Măcar în lumea neființei,Să-și uite lungile lui chinuriAcest copil al suferinței!.Natura, cel puțin, mai blândăCu umbra tragică să fie,Acelui ce-n eterne versuriA prins eterna … Citește mai mult