Kei Kavus – Versuri.pro

Firdousi - 96 Kei Kavus Nașterea Lui Sohrab

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nouă luni dacă trecură peste fata de-mpărat,
un copil aduse-n lume: viu Crai-Nou strălucitor.
Ai fi zis că este însuşi Rostam, trup-de-elefant,
ori Sam, leul, ori Nariman. Gura mică-i surâdea,
chipu-i strălucea; de-aceea maică-sa i-a zis Sohrab.
Nici o lună nu-mplinise fătul şi-ți părea de-un an,
lat era în piept ca tatăl lui, Rostam, fecior lui Zal.
Nici trei ani n-avea când arcul începu a mânui;
la cinci ani dădu dovadă c-avea inimă de leu.
Când atinse apoi vârsta de ani, zece, nimenea
nu putea să-i stea-mpotrivă. Merse drept la Tehmime
şi-o-ntrebă cu îndrăzneală: „Pentrucă-s mai mare eu
decât frații mei de lapte, şi, boltită, fruntea mea
se înalță peste ceruri, spune-mi din ce neam mă trag,
din ce vită, şi ce-anume se cuvine să le spun,
când m-or întreba de tată. Dacă nu vrei să-mi răspunzi,
nu te voi lăsa cu viață printre cei din lume mari.”
Mumă-sa-i zâmbi: „Ascultă, nu te mânia, ce-ți spun
să te bucure: eşti fiul lui Rostam, trup-de-elefant;
te-ai născut din seminția lui Nariman-Sam-Destan,
fruntea-naltă ți-i cât cerul, căci te tragi din neam măreț.
De când lumea-a zămislit-o Ziditorul, n-a mai fost
cavaler fără de seamăn ca Rostam; şi n-a mai fost
om ca Sam al lui Nariman niciodată pre pământ:
nu-ndrăzni s-atingă fruntea lui nici rotitorul cer!”
Apoi maică-sa i-aduse un răvaş de la Rostam
cel războinic arătându-i trei rubine mari şi trei
giuvaericale de-aur dăruite tot de el
din Iran (pe când lumina zilei o vedea Sohrab)
şi-nsolite de-o scrisoare. Ea îi zise: „Fiul meu,
cată spre aceste daruri şi fii recunoscător;
tatăl tău ți le trimise, o, feciorul meu viteaz!”
şi adause acestea: „Dar ai grijă-Afrasiab
taina noastră să n-o afle că-i duşmanul lui Rostam,
si Turanu-ntreg se zbate, geme sub călcâiul lui.
Fie să nu te urască şi să nu doboare fiu
doar din ură pentru tata! Dacă tatăl tău ar şti
că arăți cum te văd însămi, fruntea lângă cer purtând
printre cei ce-o poartă astfel, grabnic te-ar chema la el,
şi durerea-atunci ar frânge inima în maică-ta!”.
Sohrab îi răspunse : „Nimeni de pe-acest întreg pământ
n-o să țină taina-aceasta! Toți din cei mai-mari şi bravi
şi bătrâni vorbesc de-nalte fapte ale lui Rostam;
când atât de strălucită mi-i obârşia, de ce
mi-ai ascuns-o după văluri? Vreau în fruntea unei oşti
de viteji tiurci, fără număr, să mă pun; voi răsturna
de pe tronul lui pe Kavus; urma şterge-voi lui Tus;
şi nu-i voi lăsa în viață nici pe Gurguin şi nici
pe Gudarz, Guiv, Kostaham, care-i fiul lui Nevder,
şi nici pe viteazul Bahram; dărui-voi lui Rostam:
calul, buzduganul, coiful cel şăhesc, şi-l voi urca
pe-al lui Kavus tron; pe urmă, din Iran m-oi răsuci
spre Turan să dau năvală şi cu şahul să dau piept;
eu voi fi stăpân pe tronul şahului Afrasiab,
sulița mea sulițând-o peste Soarele măreț;
te voi face o şăhiță peste-acest întreg Iran;
leu voi fi în bătălie. Fiindcă tată mi-i Rostam
şi eu fiindcă-i sunt feciorul, pe alt şah nu-l voi lăsa
lumea s-o împărătească; pentru ce ar mai purta
stelele pe cap coroană, Soare, Lună, când lucesc?”

Firdousi - 97 Kei Kavus Afrasiab Trimise Două Căpetenii la Sohrab

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cineva aduse vestea lui Afrasiab zicând:
„Sohrab a împins pe mare o corabie de-a sa,
oaste mare adunându-şi împrejuru-i, şi-a-nălțat
fruntea precum chiparosu-n mijlocul unei livezi.
Încă îi miroase-a lapte gura de sugaci, şi-a luat
spada de oțel în mână şi săgețile le-a scos.
Lumea va neprihăni-o spada-n mână fulgerând,
şi acum o să-l izbească pe Kavus. Înconjurat
de-oaste multă, nu se teme de nimic. Dar pentru ce
aş lungi povestea-atâta? E deajuns să spun că el
vitejia şi-o arată mai presus de neamul său!”
Ascultând aceste vorbe-Afrasiab se-nveseli
şi zâmbi şi nu-şi ascunse mulțumirea lui de loc;
dintre ale oastei sale căpetenii şi viteji
îşi alese numai oameni din aceia ce-ndrăzneți
poartă grele buzdugane, bravi ca Human şi Barman
care nu se dau în lături, lei cu leii când se bat;
le încredinţă acestor căpetenii zece mii
de războinici, dintr-o oaste, cei mai buni, mai inimoşi.
Si le zise-apăi acestea: „Dacă-n taină veţi păstra
vicleşugul ce-l voi spune, soarta lumii-o hotărâţi.
Nu, nu trebuie ca tatăl să cunoască pe-al său fiu
îndrumat de înrudirea duhului şi-al firii-imbold.
Când vor sta ei faţă-n faţă, Rostam sigur va vroi
să purceadă bătălia, şi războinicul bătrân
poate că — mai ştii? — cădea-va omorât de-acest viteaz ;
în Iran atunci intra-vom, de Rostam pe veci scăpaţi,
şi vom face lumea-ngustă dinaintea lui Kavas;
mai apoi vom pune mâna într-o noapte pe Sohrab
şi-l vom face să-şi închidă ochii-n somnul cel mai lung.
Dacă va să fie-altminteri: Sohrab fiind omorât
de-a părintelui său mână, duhul bravului Rostam
mistui-se-va în chinuri!”
Cei doi pahlivani turani
plini de bănuieli plecară la Sohrab, duh luminos,
mai nainte trimiţându-i daruri vrednice de-un şah:
zece cai, zece catârce, unii înşăuaţi frumos,
altele cărând povară : de turcoaze, mândrul tron,
şi de chihlimbar, coroană care-n vârful ei purta
un mărgăritar, şi tronul trepte de ivoriu-avea.
Pahlivanii de asemeni aduceau şi un răvaş
preaînaltului războinic, plin de multe linguşiri
cât mai bine să-l încânte: „Dacă poţi să-ţi însuşeşti
tronu-Iranului, o lume va scăpa de dezbinări;
din hotarul nostru până în Iran e drumul scurt,
şi aceste trei meleaguri : Semangan, Iran, Turan
sunt ca unul. Oaste după trebuinţă îţi trimit;
urcă-te în tronu-acesta, pune-ţi o coroană-n cap.
De când lumea, niciodată, în Turan nu au mai fost
căpetenii pe măsura lui Human şi lui Barman;
ţi-l trimit să-ţi fie oaspeţi pentru câtva timp. De vrei
să porneşti război, aceştia laolaltă s-or lupta
şi or face ţărna-ngustă pentru toţi duşmanii tăi!”
Cam acesta e răvaşul şi acesta daru-adus
vrednic de un şah, pe caii şi catârii-mpovărați.
Iar Sohrab ce tronul lumii îl râvnea, aminte luând,
oastea şi-o urni şi tâmpini duruiră-asurzitor,
şi porni umplând pământul de vuirea-atâtor oşti.
Niciun duşman împotrivă-i nu stătu, fie c-a fost
leu ce sta să se repeadă-asupra lui sau crocodil.
El îşi duse oastea-n iureş prin Iran, şi-orice-ntâlni,
oameni şi cetăţi şi sate pârjoli, necraţător!.

Firdousi - Nouăzeci și Nouă (10) Kei Kavus Sohrab Înfruntă Oastea Lui Kavus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când aceste vorbe aspre-i răsunară în urechi,
Sohrab își întoarse capul nezicând nimic, uimit
de ciudata-i cuvântare; apoi de pe-naltu-i cal
pe Hedjir lovi năprasnic cu un pumn și-l doborî
la pământ și se întoarse în lăcașu-i. Chibzui
îndelung făcându-și multe pregătiri pentru izbiri.
Cingătoarea și-o încinse strâns pe trupu-i îndârjit,
grea, coroana lui de aur de pe cap și-o scoase și,
vesel, se-mbrăcă în zale și în platoșă de fier,
și pe cap își puse coiful din Bizanț; acest viteaz
care se bătea cu divii prinse-n mână lancea sa,
prinse arcul, și arcanul, și-uriașul buzdugan;
sângele-i fierbea în vine; se urcă pe telegar,
scoase răcnetu-i războinic, sulița și-o înhăță
și porni la bătălie, ca un elefant stârnit.
Năvăli din cetățuie, hotărât de-a se lupta
și făcu să zboare colbul până pe al Lunii chip!
Și se năpusti spre țarcul corturilor șahului
și târî cu sine-n lance o fâșie din brocart.
Nenfricate căpetenii se ascunseră de el,
ca măgarii cei sălbatici când văd ghiare tari de leu;
nici un cap din capii oastei din Iran nu îndrăzni
să-l privească din pricina tălpilor înfipte-n scări,
mâinilor pe frâu și lancea, strânsă-n pumnu-i, șuierind!
Căpeteniile, vitejii se-adunară-astfel zicând:
„Iată un șoiman cu trupul zdravăn ca un elefant;
nu prea-i bine neghiobește să-l privești în ochi prea mult;
cin’ se-ncumetă să-l bată?” Apoi vajnicul Sohrab
scoase răcnete-nfruntându-l pe-al Iranului stăpân;
„O, tu șah de viță-aleasă! Pe al bătăliei câmp
ce-mi faci tu? Cum îndrăznit-ai Kei Kavus să te numești,
când mereu o iei la fugă, lei cu leii când se bat?
Doar să-mi zăngăn lancea-n mână, oastea ți-o și nimicesc!
Am jurat eu la ospățul, din noaptea când Zande Rezm
a fost omorît: jurat-am că-n Iran n-am să mai las
nici un om cu lance-n mână, și-l voi spânzura de viu
colo-n ștreang pe însuși Kavus — Șahule, pe cine ai,
dintre perși, vânjos de mână, să dea piept cu mine-acum
ici pe câmpul de bătaie?” Ăstfel agrăi Sohrab,
și tăcu-ndelungă vreme, iar persanii n-au răspuns.
Se încovoie în scară, și năprasnic începu
izbituri să dea cu fierul lăncii sale, de-au sărit
șaptezeci dintre țărușii țarcului ce-mprejmuia
corturile lui Kei Kăvus, multe prăbușindu-se,
și sunară pretutindeni trâmbițe. Se-nfricoșă
Kavus și strigă: „Oh, oameni falnici și din neam ales,
unul dintre voi să-l cheme pe Rostam, căci bravii mei
mințile din căpățână și-au pierdut văzând ăst tiurc —
n-am un cavaler ca lumea să-l oprească, și-n Iran
nu e nimeni să-l înfrunte!”
Cu ștafeta de la șah
Tus porni și ce-auzise-i povesti și lui Rostam.
Notă informativă:
Zandă Rezm – prinț din Semangan, unchiul lui Sohrab,
ucis noaptea la un ospăț de către Rostam.
Zise-acesta: „Șahii ceilalți când mă căutau, era
când să dau vreo bătălie, când la praznic să petrec;
Kavus nu-mi dă niciodată decât greul de-a lupta.”
Porunci să i se pună șea pe Rakș, și către soți
spuse să-și încrunte fruntea; când privirea și-azvârli
de sub cortu-i pe câmpie, Guiv alerga pe drum
aducând o lucitoare șea, punându-i-o lui Rakș;
Gurguin striga într-una: „Haide, haide!” Iar Rehham
încătărăma pieptarul lat pe pieptul calului,
iar Tus platoșe-nchingându-i, ghes își dau ei înde-ei.
„Iute! Iute’” Aceste glasuri când Rostam le auzi
de sub cortu-i zise-n sinea-i: „Parcă chiar cu Ahriman
se gătește-aici o luptă, căci nu i-ar putea-ngrozi
doar un om până-ntr-atâta!” Se grăbi de-și încheie
platoșa pe piept — din pielea leopardului pestriț,
se încinse-n cingătoare și încălecă pe Rakș
și porni. Lăsă în pază tabăra lui Zevar:
„Neclintit rămâi la corturi, și de mine-ascultă-ntâi
decât de-alte căpetenii!”
I se-aduse lui Rostam
steag, setos de bătălie, mânios, înaintă..
Pe Sohrab văzând cu brațe și picioare tari în scări,
și piept larg ca Sam, îi zise: „Haide să ieșim de-aici
dintre oștile-amândouă!” Sohrab mâinile-și frecă
și-alergă la bătălie, hăt, afară dintre oști.
Zise: „Vino să dăm lupta singuri într-un loc mai larg;
suntem doi viteji; prieteni din Iran nu-ți mai chema:
ne-om lupta noi doi. Atâta. Asta este de ajuns.
Dar nu poți tu împotrivă-mi piept să ții în câmp luptând;
nici măcar o izbitură-a mîinii mele să rabzi;
tu înalt ești de statură, tare-n umeri și în mâini,
slabă-ți este însă vlaga sub povara multor ani!”
Măsurând din ochi voinicul cel trufaș, Rostam privi
umeri largi, zdravene brațe, lungile-i picioare-n scări,
și îi spuse cu dulceată „O, tu tinere plăpând!
Seacă, rece e țărâna, dulce-i aerul și cald.
Notă informativă:
Zevare – Fratele lui Rostam.
dulce-i aerul și cald – Adică bătrânețea este
„țărina rece și seacă”,
iar tinerețea este, , aerul dulce și cald”,
sau altfel spus: „bătrânețea este inerția
și moartea” iar „tinerețea este mișcarea și viața”.
Sunt bătrân, văzut-am câmpul multor crunte bătălii;
prăpădit-am multă oaste; doborât-am divi destui,
biruind întotdeauna! Dacă-n luptă mă dobori,
teafăr rămânând în viață, teamă nu vei mai avea
nici de crocodilul crâncen Mări și munți au fost văzut
bătăliile-mi cumplite; ce făcut-am cu cei mari
din turaniana oaste, martori îmi sunt aștrii toți;
bărbăția-mi puse lumea ca pe un covor sub tălpi.
Dar, vai! milă mi-i de tine, nu vreau viața să ți-o smulg!
Printre tiurci, vezi, nu rămâne nu știu pe-altul în Iran
s-aibă umeri largi și brațe precum doar la tine văd.”
Când Rostam grăi acestea, Sohrab inima-și porni
în avânt spre el și-i zise: „Vreau ceva să te întreb,
spune-mi numai adevărul! Spune-mi drept tu cine ești,
din ce neam te tragi, să-mi bucuri inima cu vorbe dulci.
Cred că ești Rostam din neamul lui Nariman cel vestit.”
Rostam îi dădu răspunsul: „Nu-s Rostam și nu-s născut
din Sam fiul lui Nariman. Rostam e un pahlivan,
eu sunt om de rând; seraiuri n-am, nici tron, nici diadem.”
Sohrab care-atât visase, amuți, și-al zilei chip
care strălucea, deodată-n ochii lui se-ntunecă.
Cronica Șahilor