jurnalul viii

Și mă privește lung! Orice privireA ei vestește-o dulce promisiune.Doar c-un suspin cutează să respire;Pe gât, urechi și ceafă se depuneDe multă-mbujorare-un strat subțire,Și-apoi, când nu mai știe ce să facă,Stă ezitând, se uită-n urmă, pleacă.