Strofa 1:
Pe când Te-am întâlnit eu am atâta libertate,
De când Tu m-ai atins eu sunt liber de păcate.
Tu m-ai învățat ce înseamnă harul minunat,
Iertarea m-a făcut să pot iubi necondiționat.

Refren:
Nu mai este condamnare pentru cei ce sunt în Isus Hristos,
Nu mai este apăsare pentru toți cei care Îl cunosc.
Nu mai este întristare pentru cei cu lacrimi și loviți,
Este mare bucurie căci El ne-a mântuit.
El ne-a mântuit,
Prin sângele Lui ne-a curățit.

Strofa 2:
De când Te-am întâlnit ochii Tu mi-ai deschis,
De Când m-ai Tu atins din moarte-n viață Tu m-ai aprins.
Tu m-ai învățat ce înseamnă harul minunat,
Sunt fericit să am Isuse viața care Tu mi-ai dat.

Refren:
Nu mai este condamnare pentru cei ce sunt in Isus Hristos,
Nu mai este apăsare pentru toți cei care Îl cunosc.
Nu mai este întristare pentru cei cu lacrimi și loviți,
Este mare bucurie căci El ne-a mântuit.

Strofa 3:
Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt copii, prin credință sunt fii și fiice mereu /X4.
Este mare bucurie căci El ne-a izbăvit.

Refren:
Nu mai este condamnare pentru cei ce sunt în Isus Hristos,
Nu mai este apăsare pentru toți cei care Îl cunosc.
Nu mai este întristare pentru cei cu lacrimi și loviți,
Este mare bucurie căci El ne-a mântuit.

A-nviat VIAȚA lumii, cine-i poate sta în cale,
sus în ceruri serafimii cântă-ntruna osanale.
Prin cetate ucenicii s-au aprins de bucurie,
îndrăznesc în gura mare a vesti credința vie.
Nu-s ascunși, nu mai li-e frică, nici de oameni, nici de moarte,
și, din contra, țin să ducă noua veste mai departe.
Ce n-ar da Magdalena ca să-ndure în viață!
Cum să tacă, să nu spună când ea L-a văzut în față!.
Cine i-ar opri pe Petru, pe Ioan sau chiar pe Toma?
L-au văzut! E viu! Zadarnic vine ordin de la Roma!
Peste cruci și peste-arene, peste orice duh de frică,
peste orisice primejdii ÎNVIEREA se ridică.
Iată-i, vezi, cu mic cu mare, mame cu copii în brațe,
merg cântând în fața morții, merg cu zâmbetul pe față.
Moartea nu mai e o beznă, nu-i o peșteră grozavă,
ci, de astăzi, mai degrabă e o ușă către slavă!.
A-nviat Isus! Întâiul care-a frânt puterea lumii!
Vestea a pornit îndată către marginile lumii!
A-nviat și nu mai moare, a-nviat pe totdeauna!
El e-al nostr’ Paste veșnic, Soarele ce-a-nfrânt furtuna!.
A-nviat și dă viață tuturor ce vin la Dânsul,
să se roage cu căință până-i podidește plânsul.
tuturor ce-și plâng păcatul și cer viață, mângâiere,
pentru toți El are dreptul să împartă grațiere.
Tuturor ce se vor naște încă în credința vie,
le dă dreptul la acel „Paste” când toți morții-or să învie.
N-a văzut vreodată lumea, nici strajerii, nici Iudeea,
nici n-a pomenit pământul o-nviere ca aceea!.

Și acum tu știi iertarea ce-a adus-o blandul Miel
pune-ți astăzi întrebarea: tu ai înviat cu El?
Esti tu plin de bucurie, printre frații-nvățăcei?
Sau în ceața ce descinde din străvechii farisei?.
Ți-ai făcut tu datoria de creștin în timpul vieții?
Crește viața ta-n lumină, cum cresc zorii dimineții?
Ești tu plin de bucurie că tu nu mai mori în veci?
Și mărești prin fapte bune slava-n care-ai să petreci?.
Uită-te puțin în urmă: câte roade ai adus?
Spune, ești tu-n sfânta turmă, ești tu frate cu Isus?
Stăruiești tu nopți de-a rândul, ca și frații Lui, creștine?
Te-ai luptat tu ca și gândul să-l trăiești curat în tine?.
Oare zici tu ca și Petru, dacă încercarea vine:
„Nici chiar moartea nu mă poate, Doamne, despărți de Tine!”
„Eu rămâne-voi cu Tine”, strigau cei din prima turmă,
și-n furtuni și-n prigoane și la moarte pan’ la urmă!.
Ai rămas tu lângă Domnul? Ai tu inimă curată?
Ascultat-ai tu îndemnul ca un copilaș de tată?
Și acasă și la lucru și prin locuri depărtate,
tu trăiești ca ucenicii? Te ferești să n-ai păcate?.
Dacă stai cu zel de veghe, dacă nu te prinde somnul,
atunci știi că ești un frate și c-ai înviat cu Domnul!
Atunci cântă învierea, ca să-ți mângâie și plânsul,
ca-n curând veni-va iară și te va lua la dansul.
Dar dacă mai duci o viață de-ntuneric și păcat,
Isus este mort în tine, faptele-ți L-au îngropat.
În zadar Îi porți Cuvântul și L-ai crede că-ți e frate,
căci I-ai sigilat mormântul peste lespezi de păcate.
Ce folos că toți creștinii L-ar slăvi ca înviat,
dacă-n inimă tot zace pus pe giulgiu și-ngropat?
Tu ești trist, n-ai bucurie de-nvierea lui Cristos,
iar pe nori când o să vie, tu rămâi, creștine, jos.
Cere lui Isus să-ți șteargă orice vină care-o porți!
Inima-ți cu drag să spună: „A-nviat Isus din morți!”.
Îmbrăcați cu duhul slavei, încălziți de a lui rază,
frații cei din prima turmă îi vedeai că-naintează.
Însă, vai, răstignitorii ce-au pus mâna pe Isus
încercară să oprească vestea harului de sus.
Au crezut că pot să-nchidă orice drum spre înviere,
dar Cristos, Pastele nostru, n-a-nviat fără putere!
N-a-nviat să-I vadă fața numai cei din Sfânta Țară,
ci toți câți vor fi în viață până El veni-va iară.
Domnul nostru, Domnul Păcii, în credința nu Se schimbă.
El vorbește cu oricine, căci cunoaște orice limbă.
Și pe acei ce-I cred puterea în iubirea Lui frățească,
i-a-nvățat pe fiecare limba Lui să I-o vorbească.
Și oricine vor fi dânșii și-n oricâtă depărtare,
Duhul Sfânt li-e astăzi ușa de-a vorbi cu El oricare.
Limbi cerești și limbi străine date-s celor care cer,
prin antena cea eternă pot vorbi cu El în Cer.
Și pentru că sunt atâția ca și-n vechile decenii,
care nu cred că în viață s-a dat darul de vedenii,
la acei ce azi Îl cheamă, orișiunde, -n orice țară,
ca și-n seara învierii în mijlocul lor coboară.
AMIN

II. STRĂJERII.
Pe culme, în tainicul loc,
vorbeau către ziuă ostașii.
– Dar cât vom mai sta lângă foc,
pândind strigoilor pașii?
– Ehei, păzitori de prooroc,
e vremea acum să se știe:
păzit de străjeri și pecetea,
Isus, dătătorul de vieți,
n-a fost cu putință să-nvie!
Căci astăzi e ziua a treia
și azi, când va fi spre apus,
vor strânge bătrânii Iudeea
să-L vadă-n mormânt pe Isus.
Priviți-L! striga-vor rabinii,
aici e profetul luminii!
Apostoli, bătrâni, ucenici,
aceasta e ziua-nvierii.
Și totuși.. aici sunt străjerii!
Și totuși.. Isus e aici!
Lipsit de puteri și noroc,
aici Îi rămâne-vor pașii,
aici Îl vor plânge părtașii!
Astfel, priveghind lângă foc,
vorbeau către ziuă ostașii.
Deodată.. un vaier ciudat,
un muget, un clocot de ape,
porni din adânc depărtat,
urcând mereu mai aproape.
Copacii, ca oamenii beți,
porniră cu dealul deodată.
Și piatra, uitând de pecetea,
cu vuiet căzu răsturnată.
Săriră cărbunii răzleți
ca cioburi aprinse. Și-ndată,
din beznă, pe Iespedea grea,
cu chip sclipitor ca o stea,
un înger acum se arată.
Un înger cu strai ca zăpada
înalță o spadă de jar!.
Ostașii, cu fețe de var,
dau buzna pe stânci de-a grămada.
Și, grabnic, de spaima Puterii,
porniră ca apa.. străjerii!.

III. CAIAFA.
În zori,
în falnicu-i palat,
sări din patul său Caiafa,
cu chip livid și turburat,
golindu-și în potir carafa.
Apoi aprozii și-a strigat:
– Chemați acum în zori soborul
să ținem un sabat în plus!..
Căci așa sfârșim cu-acel ISUS!
În urmă, vom chema poporul.
Și-apoi vom merge pe Golgota,
acolo unde-nșelătorul,
Acela ce-Și zicea Mesia,
Își doarme-n pânze veșnicia!
Și, fiindcă-i ziua învierii..
chemați bătrânii cu podoabe,
îcinși cu sfinte filacterii!.
Dar iată.. printre robi și roabe,
intrară în palat străjerii.
-Ce-i asta? Ați lăsat mormântul!.
Cu-n glas întretăiat de-un tremur,
ostașii au luat cuvântul:.
– A fost un înger.. un cutremur..
și piatra a căzut deodată!
– Ce-ați spus? Vă duc la judecată!
Ostași, voi ați fugit din post!
– Un înger.. coborât pe piatră..
un înger lângă noi a fost!.
Era ca fulgerul pe cer
când umple de sclipire norul.
– Sunteți nebuni. Când ești străjer,
mai știi ce-i spaima și fiorul?
Vai, parcă m-a lovit un fier!
Dar unde e.. înșelătorul?
– Ah, domnule, să-ți spun curat:
Înșelătorul a-nviat!
– A în.. vi.. at? Ce vorbă-i asta?
Ah, blestemații, ah, nerozii!
Mi se despică-n două țeasta!
Să vie înapoi aprozii..
.. Dar poate totuși.. e-o greșeală.
Un mort e mort fără-ndoială!
O fi pe-acolo.. Cine știe?
– Nu-i nimeni. Peștera-i pustie.
Și zace-n miruri pânza goală.
– Veți merge-n lanțuri la galere!
Ba nu.. mai bine.. sst!.. tăcere!
Ei, ucenicii l-au furat..
Ați înțeles? Din neveghere,
ați adormit.. puțin!.. aseară.
Și, ei, tâlharii, Îl furară!
– Dar dregătorul?..
– Fiți pe pace!
Vorbind în taină cu stăpânul,
noi fără grijă vă vom face..
Și le-a umplut cu aur sânul.

IV. DOI TINERI.
Bătea o aripă de vânt
cu dulce parfum de narcise.
Asupra orașului sfânt
o geană de zori răsărise.
Maria urca spre mormânt.
Și gându-i zbura mai departe..
„Dar piatra din pragul cel sfânt,
vai, cine-o va da la o parte?”.
Și ceata se-oprește acum.
Și inima-ncepe să bată.
Se-adună surorile-n drum.
Acolo.. sub stâncă.. e fum..
Și piatra cea grea-i răsturnată!.
Lăsând între pietre povara,
aleargă femeile-n stol.
Și toate sunt albe ca ceara:
Mormântul.. mormântul e gol!.
Și plânge în hohot Maria.
Și plânge.. Vai, unde L-au pus?
Ori n-are un capăt urgia
ce tot mai lovește-n Isus?.
Cum tremură frunza-n dumbravă
se-crâncenă carnea de-amar.
Deodată, în haine de slavă,
alături, doi tineri răsar.
– De ce căutați între morți
pe Regele gloriei sfinte?
Căci iată, negrele porți
le-a frânt, cum a spus mai-nainte!.
Uimite spre îngeri privesc
femeile-n rugi fremătăte.
Și fără de sine pornesc
din deal, înspre sfânta cetate.

V. GIULGIUL GOL.
Veghind într-un loc tăinuit,
apostolii-n freamăt de teamă,
în zarea de zi s-au trezit
de-un iute și viu ciocănit
în ușa cu drugi de aramă.
Mormântul.. femeile-au spus..
e gol! Pe Domnul luară
și nu știm unde L-au pus.
Și-acolo.. pe lespezi.. de sus,
doi îngeri, venind, se-arătară.
Doi îngeri.. Dar glasul s-a stins,
căci toți le priveau cu-ntristare.
Iar Toma plângea ca învins.
Dar Petru mijlocul și-a-ncins.
Ioan a sărit în picioare!.
Și-ndată, pe drumuri pustii,
sub cer sângerând ca o rană,
cei doi străbătură în goană
livezi îngrădite și vii.
Și sus, la mormânt, cu fiori,
pe pragul cioplit ca o treaptă,
Ioan.. se oprește.. așteaptă.
Iar Petru curând năvălește
cum cade un înger pe-un trunchi
și plin de uimire, privește.
Fâșiile-n albe tipare,
întreaga lor formă păstrând,
lăsaseră trupul să zboare
din ele, cum zboară un gând.
În balta de smirnă și-aloe,
stau pânzele tainic deșarte
și-i strâns obrăzarul deoparte!.
În hohot de plâns fără voie,
cu-ntreaga puterii măsură
apostolii cred în Scriptură.
Învinsă e veșnica moarte!
Isus e stăpân pe natură!.

VI. RABUNI.
Rămase in urmă, departe,
din nou către sfântul mormânt
femeile-n valuri învoalte,
veneau prin aripă de vânt.
și sus, la mormântul pustiu,
se-opriră pe piatră să plângă.
Un abur de nor auriu
venea până-n prag să se frângă.
Maria din nou se apleacă,
să vadă măcar o scânteie.
Dar uite, se-aprind curcubee.
Ah, dragostea cum s-o înfrângi?
Sunt îngerii iarăși. – Femeie,
ce rană te face să plângi?.
Și-un umblet se-aude afară..
Sunt pași ce se-apropie blând.
E, poate, mai știi, grădinarul.
– Femeie, ce cauți plângând?
Maria tresare ca arsă.
Îi mușcă în inimă teama.
Își pune sfioasă măhrama
pe fața cea repede-ntoarsă.
– Stăpâne, Maria a spus,
de-ai vrut ca să-L duci mai deoparte,
arată-mi doar unde L-ai pus.
Și omul străin îi răspunde:
– Maria! Iar ea s-a întors.
Maria?.. tot sufletul stors
renaște-n aceste secunde.
E El! Și în fața minunii,
Maria se-aruncă: – Rabuni!
– O, nu mă atinge, Maria,
căci nu m-am suit la Cel Bun!
Și totuși.. am vrut să vă spun
chiar azi, tuturor, bucuria.
Ci du-te la frați să le spui
că astăzi la Tatăl Mă sui,
la Cel ce-a zidit veșnicia!.
Femeile-n colb se înclină
și grabnic pornesc pe rovină.
O, cât e de bine s-alergi,
să duci bucuria cea mare!
Maria voioasă aleargă.
Surorile fug necurmat
să strige: Isus a-nviat!.

VII. TRĂIEȘTE.
De-atunci.. în lumea cea largă,
o, câte Marii au strigat,
câți martori de veste au dat:
E viu Salvatorul! Trăiește!
Iar noi eram morți și vrăjmași,
păziți ca de tainici ostași.
Și Domnul, din bezna adâncă,
ne-a scos prin peceți și prin stâncă
să ducem mesajul divin.
E viu Salvatorul! Și încă,
din cerul de glorie plin,
ne cheamă, ne iartă, amin..

Refren:.
Inima-mi cântă azi cântarea,
Plină de nespuse bucurii
Mai frumos nici îngerii nu cântă
Ca acei din Valea Plângerii.

Strofa II.
Cât de mult doream să aflu
Drumul cel adevărat
Cineva să-mi ia păcatul, dureros
Am aflat că El osânda
La Golgota a purtat
Și-am venit atunci la cruce, bucuros.

Strofa III.
Câtă frică, și întuneric
Pe cărarea mea era
Când umblam rătăcitor, fără Isus
Am adus la El povara
Și de-atunci în viața mea
Bucuria și lumina au pătruns.

Strofa IV.
Merg spre casă, unde veșnic
Fericirea voi gusta
În eternul, strălucitul meu palat
Față-n față în mărire
Pe Isus Îl voi vedea
Și cu sfinții voi da slavă-nencetat.

Ce cântare și ce slavă,
Minunată zi,
Când se duse la Păstori
Îngerul le vesti.

/: Până-n veci te rog Isuse
Cu noi să rămâi
Și pe-acest pământ
Și-acolo sus în veșnicii :/

/: Și la toți cânta-vor
Prunci de nașterea Ta
Căci nu-I nimeni
Ca și Tine-n veci, Aleluia :/

Priveste spre gradina si fii si tu cuprins de foc,
De felul rugaciunii si nu dormi deloc,
Caci cel mai minunat e atunci cand pe genunchi
Esti una cu Hristos,
Esti una cu Isus!.

Isus îi scoală odată, chiar de două ori.
Și-apoi îi lasă ca să doarmă.. tot nepăsători
Dar Domnu-n rugăciune are sudori de sânge,
Și-acum nimeni cu El nu mai poate plânge..

Privesc înspre grădina în care azi și noi
Vorbim cu Isus.. murise pentru noi
Am fost chemați ca să trăim viața de pocăință
Dar nu cumva suntem cei fără de credință?.

Priveste spre gradina si fii si tu cuprins de foc,
De felul rugaciunii si nu dormi deloc,
Caci cel mai minunat e atunci cand pe genunchi
Esti una cu Hristos,
Esti una cu Isus!