Simion Felix Martian – Toamna Refugiaților
Nicicând n-au plâns atâtea frunze tristeSub cerul unui singur anotimp,Nicicând scenarii sumbre, alarmiste,N-au dat atâtea drame-n contratimp.Au explodat și Sirii și IrakuriÎn sutele de mii de umbre vii,În viețile pitite în rucsacuri,În filele fierbinți de tragedii.S-au ghemuit supuse frontiereÎn calea uriașului puhoi,Și două lumi privindu-se-n tăcereStau încă rezemate-n „voi” și „noi”.Confuzia e mare, este ceață,Și, … Citește mai mult