C. O. D. :
Am un mozaic latent ca reîncarnarea faraonului
Și-un milion de genii, ca sarcina ionului
Nu m-am crezut niciodată un Dumnezeu,
După ce m-ai auzit, orgoliul te-a dat ateu.
Sunt instabil, ca pirații la comori
O omori sau salvezi? Gândește de două ori!
Am glumit cu-al treilea rând, nu-s eu de vină
Da-s întunecat ca a cincea notă în latină.
Muzical vorbind, n-am solist ca Iris
Aștept viața de apoi, la șah Osiris
Originea mă face șacal la orca-n morgă
Îngerul cu fața de copil are gluga de cobră.
Zici că-s taman Comac, ne tot dirijezi polii
Averea este capul, de-aia te uită neuronii
Al treilea ochi îmi arată cât ești de slab
Ieri dansai pe trap? Azi rapu’ nu mai e rap.
Îți știu perfect limitele, ca universu-n vid
(?)
Doar după ce-mi bat joc, critică tu cât vrei
Însă ești la fel de nul, ca gândirea la femei.
Sau ca apa la evrei, te lauzi cu duble șterse
Reiese că cel cu 666 arată două fețe
Ca siamezii, deși aleșii n-au fost primii
Las matematic pe două căi ca Marie Curie.
Ori ca dacii, ce-al meu e pus deoparte
Până apare unu’ sub apă să se îngroape
Zeița, te ador cum adoră Bachus vinu’
Sau Meliotas păcatele, ca-s una cu destinu’.
Toți urmați facultăți pentru a putea fi cineva
Visele astea-s nule, scrie « sluga » pe diploma ta!
Sclav la patron, am mai mult de-un neuron
Deci îmi pare rău. Sfoara de gât, salut!

Kefren:
Atunci când meditez mă duc departe
Veghez de pe-o stâncă, simt vânt rece pe spate
Miroase a moarte, păcatele-s toate coapte
Mi-arunci porunci? Fii sigur c-o să le-ncalc pe toate!
Calc pe poteci uscate, văd lacuri secate
Pe altă parte văd lavă cum iese din crater
În întuneric gălăgia se naște din șoapte
Și șoaptele-s peste tot, să tac nu pot….
Scuip foc s-atrag potop peste regate
Văd scrijelit pe-un pom niște cuvinte moarte
„Rău venit în grădina cu plante sufocate”
Zău c-am ajuns pe tărâmuri tare rău famate….
Da’ nu mă-ntorc acum, merg mai departe
Văd templul și intrarea lui e destul de-aproape
Ridic sigiliul antic de pe sceptru și toate
Bestiile ce păzeau intrarea sunt terifiate.
Merg încet cu pas apăsat și stau toate
Umile și cu cele 3 capete plecate
Intru și văd pereții pavati cu texte sacre
Secrete și istorii groaznice, imperiul cade.
Apar doi sfinxși, unul de foc altul de piatră
Și mă flanchează înțelegând c-au rol de gardă
Văd pe-un postament o clepsidră veche și spartă
Mă simt ciudat și parcă e ceva ce-mi scapă….
M-așteaptă tronul în capătul camerei
E plin de entități ce poartă la gât scarabei
Simt freamătul mulțimii au ochii atintiți spre mine
Mă uit la sfinxși întrebător, înțeleg că-i totul bine.
M-așez pe tron, atent la mișcări ca șahiștii
În dreapta și-n stânga mea veghează sfinxșii
Apare Anubis în fața mea și-ngenunchează
Și-mi zice apăsat: ‘bine ai revenit acasă’!