M-am tot trudit într-un suit
şi n-am ajuns în veci Brâncuşi,
nici de stupid n-am fost în stare
-şi-am încercat la infinit
încornorând pretinşi sus-puşi-
un Ionesco.. în absurd, valoare.

La câte steaguri numărate
am fost parol cu Nenea Iancu
şi nu s-alege ţara din prostie,
pierdută de la Iorga, fără date,
căci nu istorie e şcoala, poate bancu
c-un Bulă.. ce-a mai fost şi-o să mai fie.

Sunt misticul de la Castelul lui Haşdeu
şi visez Iulii -îngeri sclipitori-
închise-ntr-o Doftană simbol,
repetând povestea tot mereu
de juni şi june încă flori..
fantomele ce-mi bântuie salonul gol.

Mă diluez în picuri
de-o infinitate mici,
să fiu alături celor ce-i ador;
rapsodul lui Enescu.. cufundat în rituri
mă resuscitez de-aici,
în treacăt cu trecutul lor, fărâmă de folclor..
14. 03. 2011

Refren (bis) :
Loc de legendă ca-o lume de vis
Cu oamenii dintr-o bucată
Vălenii de Munte au cerul deschis
Străbunii veghează în vatră.

Privirea lui Iorga e vie oricând
Aici la Vălenii de Munte
Și pietre și râuri transmit într-un gând
Vălenilor locul de frunte.

Refren (bis)

Cinstind festivalul cu țuica dintâi
Se adună românii pe seară
Miroase-a prune din fiert și gutui
Vălenii-s bucată din țară

Refren (ter)