intrupare – Versuri.pro

Costel Zăgan - Întrupare Pe De Rost

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Domnule, ești nebun?
iar
ți-ai dat
sufletul la maximum.
Da’ de unde,
dintr-un cuvânt
trupul
răspunde.
Da’ de unde.
Costel Zăgan, Hiperbole blitz, Editura AXA, Botoșani, 2005

George Țărnea - Sonetul Întrupării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Olarul care-ascultă ce povestește lutul,
Păstorul de cuvinte sau preatemutul vraci,
Atoateștiutorul, ori paznicul de vaci
N-ar îndrăzni să spună cum s-a născut sărutul.

Călăuzit de stele aceeași cale faci
Precum spre ciute cerbii, să-și împlinească rutul,
Desăvârșind prin nuntă sfârșitul și-nceputul
Iubirii întru care ți-e hărăzit să taci.

La cea dintâi chemare abia luată-n seamă —
Oricât ai fi de mare, oricât ai fi de șters —
Urmezi aceeași lege, după același mers,
Chemat deopotrivă fiind și cel ce cheamă.

Iubirea decantează și liniște și teamă
Iar taina întrupării nu-ncape într-un vers.

Zorica Latcu - Întrupare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din slava Ta cerească Te coboară,
Spre Bethleemul sufletului meu
Și-n staulul smereniei, Fecioara,
Intrând, să naști pe unul Dumnezeu.
Să-L înfășori în cântece de slavă,
Ca-n scutece subțiri de bumbăcel;
Și ca-ntr-o iesle plină de otavă,
În pacea Duhului să-L culci pe El.

Pleca-vor magii, soli din altă zare,
Călăuziți de focul alb de stea,
S-aducă nou prinos de închinare,
La staulul smereniei, Doamna mea.
Ci eu voi pune-n mâna lor bătrână
Tot aurul cuvântului isteț;
Voi făuri din versul meu, Stăpână,
În jarul gândului comori de preț.

Căldura rugăciunilor de seară
Va-nfierbânta cădelnițele reci:
Tămâia magilor va arde iară,
Cu fum de proslăvire până-n veci.
Și ca să fie plină dăruirea,
Voi presăra în vistieria lor,
Cu boabele de smirnă grea, iubirea,
Cea fără de prihană și cu dor.

Știu că nu-s vrednică, Fecioara,
Să-ți fiu în noapte acoperământ;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară,
Să naști în duhul meu pe unul Sfânt.

Zorica Latcu - Apocalipsa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Acolo, sus, în munți pustii de iască,
Prăpastie de flacără se casa
Și focul linge-ntinderea cerească.
Un semn s-a arătat din cer, departe.
Citeam din flăcări vii, ca dintr-o carte,
Cuvântul sfânt al întreitei Arte.
Scria pe cer de noapte jeragaiul.
Ce limpede-mi sună-n ureche graiul,
Ducând pe val de cântece tot Raiul.
Ca limbile de flacără mi-arată,
Pe nori de armonie necreată,
Dumnezeirea, încă ne-ntrupată.
În piatra care n-a fost încă lustruită
Și-n poezia încă negândită,
Treimea stă și azi înlănțuită.
Am tălcuit din flăcări Întruparea;
Crescut-a-n Duh, din har ceresc, cântarea,
Cum crește-n zări, netărmurită marea.
Curgea, curgea, din veșnice izvoare,
Să lege rod în mințile fecioare,
Cum pică roua-ntr-un potir de floare.
Acolo-n adâncimi de taine sfinte,
Se întrupează cântecu-n cuvinte,
Cum Tatăl hotărât-a mai nainte.
S-a arătat în cer un semn mai mare:
Un cântec întrupat suia spre Soare,
Suia spre Slavi, cu Crucea în spinare.

Sorin Cerin - Au Confundat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Atunci când Speranțele,
au crezut că și-au redescoperit,
Umbrele Amintirilor din Viitor,
care se răsfirau,
peste Fantomele Cuvintelor,
pe care ni le-am rostit,
pe Steaua Nemuririi,
Luminii Divine,
de unde am căzut,
în brațele perfide ale Întrupării,
din Depresia Absurdului,
de fapt au confundat,
cu ele,
Lacrimile de Vânt,
ale Disperării,
care ne bântuie,
Zilele fără adăpost,
cu Singurătatea de noi înșine.