insula – Versuri.pro

Christian W Schenk - O Insulă Fără Ocean

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O insulă fără ocean,
pe un regat ce se întinde
sub un covor
de galbene Sânziene,
visează caii
potcovitei primăveri
de Vesta și Minerva și Diana,
dar..
ploile și vântul n-o găsesc
ascunsă-n valurile umilinței,
precum și noi cei care
jucăm numai un rol
pe scena efemerei treceri
spre insula tăcerilor depline!.
Un Robinson..

Cincinat Pavelescu - Cântec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un fluviu calm aș vrea să fiu,
Un fluviu calm cu ape line,
Să ningă luna peste mine
În clare nopți, argintu-i viu.
Și tu, o insulă să fii,
O insulă de roze pale
Să zboare-adeseori petale
Pe linul undei aurii.
O insulă de flori și șoapte
Muiate-n aer de amurg…
Și eu, în jurul tău să curg,
Mângâietor ca și o noapte.

Jean de la Craiova - Indonezia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe insula zeilor vreau să-mi fac viața cu tine
Nopțile de dragoste să rămână amintire
Vreau să-ți fac surpriza, frumusețea mea
Să te duc să vezi Indonezia.
Pe insula, mami, cu mine vreau să vii
Noaptea să ne iubim până se face zi
De atâta dragoste să ne ieșim din minți
Să fie ca un vis, zeiță să te simți.
Pe insula, mami, cu mine vreau să vii
Noaptea să ne iubim până se face zi
De atâta dragoste să ne ieșim din minți
Să fie ca un vis, zeiță să te simți.
Aș vrea fiecare clipă să o trăim la nebunie
La fel ca-n luna de miere, fiecare zi să fie
Cu tine de mână să mă vadă lumea
Să fim împreună pentru totdeauna.
Pe insula, mami, cu mine vreau să vii
Noaptea să ne iubim până se face zi
De atâta dragoste să ne ieșim din minți
Să fie ca un vis, zeiță să te simți.
Pe insula, mami, cu mine vreau să vii
Noaptea să ne iubim până se face zi
De atâta dragoste să ne ieșim din minți
Să fie ca un vis, zeiță să te simți.
Pe insula, mami, cu mine vreau să vii
Noaptea să ne iubim până se face zi
De atâta dragoste să ne ieșim din minți
Să fie ca un vis, zeiță să te simți.
Pe insula, mami, cu mine vreau să vii
Noaptea să ne iubim până se face zi
De atâta dragoste să ne ieșim din minți
Să fie ca un vis, zeiță să te simți

Jose Saramago - În Insula Uneori Locuită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În insula uneori locuită ce suntem,
sunt nopți, și deznopți și zori, când nu-i nevoie să murim.
Atunci știm tot despre ce a fost și despre ce va fi.
Lumea apare definitiv explicată,
ne umplem de seninătate, iar vorbele singure se traduc.
Apucăm și înălțăm în mâini un pumn de țărână. Cu blândețe.
În el se cuprinde tot adevărul suportabil: conturul, voința și limitele.
Atunci putem zice că suntem liberi,
cu pacea și surâsul celui ce se recunoaște,
revenit din periplul său în jurul lumii,
energizat, pentru că s-a nutrit cu suflet până în măduva lui.
Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viața e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.

Daniel Vişan-Dimitriu - Te Aștept, Iubită Stea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pluteam, în barca gândurilor mele,
pe apele din visul tropical,
privind inconfundabilele stele
cu străluciri din timpul ancestral.
Nu mă gândeam la mii de ani lumină,
ci la o stea de-aici, de pe Pământ,
căci gândul nu putea să se abțină
să zboare, prin iluzii, plin de-avânt.
N-a fost decât un val, ceva mai mare,
venit de nicăieri, dar, ca un vip,
m-a ridicat pe culmi amețitoare,
și m-a lăsat pe-o insulă, -n nisip.
Eram pierdut și singur într-o vreme
în care și-o furtună-i fără sens,
privirile-mi împrăștiau dileme
pe țărmul unde-n viață n-am mai mers.
În zorii de atunci era tristețe,
și-mi apăreau mai mult ca un apus
menit ca inima să mi-o înghețe
în frigul ce părea că m-a răpus.
Îmi amintesc de-acea înfrigurare
cu care, de pe jos, m-am ridicat,
și-a fost destul, eram, iar, pe picioare
pe-o insulă, cu mine, resemnat.
În jur, bucăți de viață, naufragiu
din care am scăpat.. sunt viu, sunt eu,
iar valului aș vrea s-aduc omagiu,
căci pot să mă transform în Prometeu.
s-aprind un foc pe insula-mi pustie,
și să-i apară stelei ca un far
ce, dinspre mare, poate-o s-o îmbie
spre cel ce poartă-n suflet un amnar.
Te-aștept, iubită stea, în noaptea noastră,
la focul ce va fi mereu nestins,
privirea mea-nsetată și albastră,
te va cuprinde-n focul reaprins.
în brațe vom lua iubirea noastră
și o vom legăna sub clar de lună,
o vom păstra doar pentru noi, sihastră,
pe-o insulă c-un foc și.. împreună.
Daniel Vișan-Dimitriu
(6 aug. 2015, Vol.”Zece”)

Salvatore Quasimodo - Insula Lui Ulise

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pierdută-i antica voce.
Aud rezonanțe fugare,
uitare de noapte deplină
în apa-nstelată.
Din focul ceresc
naște insula lui Ulise.
Fluvii lente duc arbori și ceruri
în murmur de țărmuri lunare.
Acolo, iubito, albinele-și duc bogăția:
timp al prefacerilor, taină.

Salvatore Quasimodo - Insula

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu te am decât pe tine
inimă a rasei mele.
Dragostea pentru tine mă întristează,
pământ al meu, dacă miresme obscure
pierde seara din portocali,
sau din oleandri, senin,
avansează torentul cu trandafiri
care aproape îi auresc vărsarea.
Dar de mă-ntorc la țărmul tău
și un glas dulce la cânt
cheamă de pe drum cu sfială
nu știu dacă iubire sau copilărie,
teama de alte ceruri cuprinde,
și mă ascund în pierdutele lucruri.

Salvatore Quasimodo - Înalta Corabie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când au venit păsări să miște frunzele
amarilor arbori din jurul casei mele,
(erau oarbe zburătoare nocturne
care forau cuiburi în scoarțe)
mi-am pus fruntea către lună,
și-am văzut o înaltă corabie cu pânze.
Din malul insulei marea era sare;
și uscatul se lărgise, și străvechi
cochilii luceau înfipte în stânci
în rada lămâilor pitici.
Și i-am spus iubitei în care se agita un fiu al meu,
iar pentru el ea avea continuu marea-n suflet:
„Sunt obosit de toate aceste aripi care bat
în tempo de vâsle, și de cucuvelele
care stârnesc jalea câinilor
când e vânt de lună prin trestii.
Vreau să plecăm, vreau să părăsim insula. ”
Iar ea: „E târziu, scumpule: să rămânem. ”.
Atunci m-am pus să număr agale
puternicele răsfrângeri de apă marină
pe care văzduhul mi le aducea în ochi
din statura înaltei corăbii.

Saint-John Perse - Elogii XVI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cei ce sunt vechi în ținut s-au sculat iarăși primii
să împingă oblonul și să privească cerul, marea ce-și schimbă fața
și insulele, zicând: va fi ziua frumoasă, după acești zori.
Îndată e ziuă! și tabla pe-acoperișuri se aprinde-n neliniști, și rada e prada larmei, și cerul, însuflețirii, iar Povestitoru-și începe veghea!
Marea, între insule, stă roză de desfrâu; plăcerea-i e subiect de discuție, s-ar fi dat pentru câteva brățări de aramă!
Copii fug spre țărmuri! cai fug spre țărmuri!.. un milion de copii purtându-și genele ca umbrele.. și-notătorul
are un picior în apa caldă, dar celălalt i-e prins de-un val rece; și gonfrenele, ramia,
acalifa cu flori verzi și urzicile pilea ce sunt barba vechilor ziduri
înnebunesc pe acoperișuri, în margini de burlane,
căci un vânt, cel mai rece din an, se ridică de pe albastrul dintre insule, și venind rostogol spre aceste joase cayes, casele noastre, curge-n sânul bătrânului
prin limanul de pânză până la locul plin de coama dintre cele două sfârcuri.
și ziua a început, lumea nu-i așa bătrână
ca să nu izbucnească deodată-n râs..
*
E când aroma de cafea urcă scara.

Stefan Augustin Doinaş - Insula

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cândva aceste litere pierdute
ca niște reci schelete de mărgean,
pe rând, în adâncimea fără cute
a unui veșnic, nevăzut ocean
se vor depune-ncet în straturi groase,
temeinic, sub fantasticul cristal
al unor alte zile, mai frumoase,
și – fără să stârnească niciun val –
aproape în secret, or să-și ridice
atolii inelați mereu mai sus
prin apa care cu mișcări complice
o să le spele creștetul apus,
din ce în ce mai mult și mai fierbinte,
din ce în ce mai des și mai duios,
parcă chemând aducerea-aminte
și măduva de-argint a unui os,
pân’ ce oglinda mării se va sparge
de fruntea lor ieșită din adânc,
ca de-o epavă cu străvechi catarge
ce poartă încă pânze la oblânc.
Și poate-atunci, aduse-n larg de vânturi
din țărmuri viitoare, pulberi vii
or să presare proaspete pământuri
pe piscurile reci și alburii.
Și astfel, într-o bună dimineață,
la ora când azuru-i încă crud,
o insulă va răsări din ceață
în drumul marinarilor, spre sud.
Iar căpitanul navei o să strige:
– Hei, ancora!.. Și fierul va cădea
în mare și-ascuțitele cârlige
o zi întreagă vor vibra în ea,
în timp ce mateloții or să care
butoaiele cu apă de băut
de pe ostrovul fără nume, care
așa, ca din senin, a apărut.
O gură doar – sorbită pe-ntrecute!
Apoi din nou scufunde-se-n ocean
pe veci aceste litere pierdute
ca niște reci schelete de mărgean..