Friedrich Nietzsche – Apusul Soarelui 1
Nu multă vreme vei mai fi însetatătu, inimă-n pârjol!Făgăduința e-n văzduh,mă abură din guri necunoscute,– răcoarea mare vine..Soarele meu mă dogorea-n amiază:fiți binevenite-aici, la mine,neașteptate vânturi,voi, răcoroaselor duhuri ale după-amiezii!.Adie aerul, străin și pur.Cu coada ochiului, piezișepriviri ispititoarenu-mi aruncă noaptea?Fii tare, inimă bărbată!Și nu-ntreba: de ce?