Eu mă uit pe apa sură
Încreţită-abia de vânt;
Apa lângă mal murmură.
Trec şi vremile-nainte,
Trec şi-aducerile-aminte
Cum trec toate pe pământ.

Au pierit acele glorii,
Şi-alte-asemeni nu se nasc –
Ah, dar iată luptătorii
Scutul lor cum îl aruncă,
Sapă, cum le-a dat poruncă
Meşterul de la Damasc.

Grinzile de grinzi se leagă
Peste munţii de granit,
Lespezi peste bârne-ncheagă
Viaduct pe bolţi enorme
Şi-uriaşele lui forme
Parc-ajung până-n zenit.

Şi din câte-avea ţinuturi
Roma-n stăpânirea sa,
Iuţi oşteni ascunşi sub scuturi
Vin ca apa revărsată,
Cum potopul tău odată,
Iahve, peste lumi vărsa.

Podul îşi îndoaie fierul
Sub atâţi legionari,
Tubele-nspăimântă cerul!
Istre, -acum te baţi în spume!
Mulţi văzuşi tu tari în lume,
Însă nu pe cei mai tari!

Cine va mai sta-mpotriva
Leului roman de-acum?
Care fulger stăvili-va
Goana răzbunării sale?
Ai voinici tu, Decebale,
Să opreşti furtuna-n drum?

Ori ai tăi sunt cei ce-n gloate
Ies din codri-ntunecaţi?
De pe câte râuri toate
Vin la moarte ca la nuntă
Cu topoare-n mâini, şi-nfruntă,
Şapte rânduri de-mpăraţi?..

Ah! visez. Eu la ruine
Şi la Dunăre privesc,
Cum tot vine apa, vine.
Ele stau ruine mute
Martori vremilor trecute,
Numai inimii-i vorbesc.

Stricarea apelor cu pietre,
bârne și otravă de omag. Centurionul zise:
-Să nu mai beți apă, din râurile astea! Uitați-vă la peștii lor și vedeți
că ei sunt morți. Puneți-vă căștile
cu gura spre nori
s-așteptați lacrima ploii să le umple! Centurionul zise:
-Mai bine țineți-vă și de la aceasta! Căci geții și dacii au săgeți otrăvite
cu care trag în nori
și otrăvesc cu fulgere! Centurionul zise:
-Cel mai bine și cel mai sănătos ar fi,
vă zic:
să beți de sete
sânge de dac. Atâta vă zic, tună centurionul,
și vă mai zic să luați aminte
la ce v-am zis. Ș-acum, ordinul:
-Pe cai! -Mai bine să le coșim gura
până nu învață stelele
să vorbească
cu ea!

Când devin doi dușmani prieteni
și despre ce fel de prietenie poate fi vorba.
Ciobanul zise:
-Prima oară, când au venit latinii,
și au dat iama prin behăitul vostru,
a trebuit să ne tăiem unii pe alții,
Acuma, că veniră goții de sus,
tocmai până jos,
dincolo de Vadu-Oii,
voind să vă bea apă,
ne-am hotărât să-i nimicim pe ei! Că voi tot sunteți împărțite
între noi doi! Ciobanul zise oii:
-Abia te-ai învățat cu burțile noastre
și noi cu gustul tău! Lasă așa cum e, că e bine! Goții prea au burta mare
și prea suntem pe gustul lor,
cu burțile noastre mai mici,
care voi sunteți pe gustul nostru,
cu burțile voastre încă și mai mici,
care s-au învățat cu gustul ierbii. Degeaba le tăiem burta goților,
îți zic,
e ca și cum ai tăia orizontal!

Capul retezat al luptătorului.
După luptă, soldații –
din mână în mână –
dădeau, sărutându-l pe tâmplă,
capul centurionului, retezat. Din mână în mână îl dădeau
către steagul cu însemnele
larilor și penaților. Capul centurionului avea
ochii mari,
apătoși
și deschiși
Din mână în mână îl dădeau soldații
către steagul cu însemne. Aici, așezându-l – între lari și penați –
ochiul mare
și apătos
și deschis
vărsa o lacrimă mare cât un cap de copil blond,
cu ochi mari,
apătoși
și deschiși,
care vărsară o lacrimă lungă
ca spicul de grâu.

Smulgerea copilului de la sânul mamei și
azvârlirea lui în Danubiu. Începuseră să facă podul
la Drobeta
începuseră să facă podul. Mama copilului
știu-atunci că al său
nu va mai fi al său,
că al său nu va mai fi tată
ca altul va fi tatăl
iar nu al său. Îl smulse de la sân
l-azvârli în Danubiu
și, în timp, ce copilul se îneca,
lacrima mă-și se înnegri
și se amestecă
cu lacrima neagră a sânului ei. -O, tu, lapte negru! O, tu, insulă pe
Danubiu! O, tu, pod sub care trece numai timpul! Deasupra:
sandale,
capete de lănci,
potcoave de cai,
urme de roți,
cohorte și legiuni înaintând spre nord.

Despre prada de război
cita se ia. Cum se ia și
când se ia! De asemeni, despre dreptul la jaf:
Ce se jefuiește,
Cum se jefuiește și
când se jefuiește! De asemeni, despre acordarea păcii:
Câtă se dă,
Cum se dă și
Când! Centurionul zise:
-Iată, edictul împăratului:
„Tăiați bărbații și lăsați femeile!”.

Despre smulgerea mărturiei,
prin punerea la cazne
și altele – cum ar fi, bunăoară, jupuirea pielii
de viu și frângerea unor mădulare. Centurionul zise:
-Nu e bine să apuci
să fii întrebat
de către adversar,
indiferent ce întrebare ar vrea el să-ți
pună! Centurionul zise:
-Dacă, totuși, adversarul se apropie
de tine
cu gândul să-ți pună vreo întrebare,
e bine ca să-ți pui tu însuți,
fulgerător, întrebarea
dacă ai vrea să mai trăiești. Și este cât se poate de bine
să-ți răspunzi fulgerător,
că NU! Și să și pui în practică,
tu însuți,
pe tine însuți
răspunsul;
cât încă nu apucă să te pună la cazne,
cum ar fi aceea a
jupuirii pielii de viu
sau – bunăoară –
cum ar fi aceea a
frângerii – pe îndelete – a unor mădulare! Centurionul zise:
-Cel mai bine, însă consider,
dragii mei luptători,
că ar fi
răspunsul de pe urmă să și-l dea
adversarul sieși,
iar nu voi vouă. Vae victis!