Eugenio Montale - Rebeca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu fiecare zi mă descopăr tot mai incomplete:
lipsește întregul.
Toate sunt la locul lor, fără cusur,
dar întregul?
Rebeca își adăpa cămilele
și-și potolea setea și ea.
Eu mă dedic scrisului și hranei
pentru mine și pentru alții.
Rebeca era însetată, eu flămând,
dar oricum nu vom fi cruțați.
În albia secată nu era multă apă, poate doar vreo
băltoacă,
iar în bucătăria mea puține lemne de foc.
Și totuși ne-am chinui pentru noi, pentru toți, în
fum,
în noroi, și cu bipezii, și cu patrupezii.
O, blândă Rebeca, tu, niciodată întâlnită!
Puține veacuri ne despart –
o clipă pentru cine-ți înțelege pilda.
Doar Divinul este întreg chiar și-ntr-o sorbitură,
și-ntr-o firimitură,
doar Moartea-l biruie pe cel de cere porția-ntreagă.

Khalil Gibran - Fiul Omului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-una din zile mergeam,
eu și Isus,
doar noi, pe-un câmp nesfârșit;
înfometați amândoi,
am ajuns la un măr.
De crengi atârnau doar două mere.
El a scuturat pomul,
și cele două mere au căzut.
El le-a cules:
și unul mie mi-a dat.
Pe celălalt în mână-l ținea.
Îmi era foame și-am mâncat mărul.
Apoi am privit la el și văzui
că-l mai avea în mână.
Mi l-a dat rostind:
„Mănâncă-l și pe acesta”
Am luat mărul
și l-am mâncat fără reținere
întrucât mi-era foame.
Pe când plecam i-am privit chipul.
Oare cum aș putea să-ți descriu
tot ce-am văzut atunci?
O noapte de torțe arzând
în spațiu,
un vis dincolo de limitele noastre,
o oră-n plină zi,
toți păstorii-n pace,
fericiți de turmele ce pasc;
un ceas al serii
ce pogoară,
și pretutindeni liniște,
și-acel aer de-ntoarcere acasă;
și-n fine somnul, și visul.
Toate acestea le-am văzut pe chipul lui.
Mi-a dăruit cele două mere.
Și-i era foame, și eu știam,
îi era la fel de foame ca și mie.
Acum însă știu
că-n dăruirea merelor el s-a hrănit.
Mâncase alte fructe,
el s-a hrănit dintr-un altfel de pom.

hrana spirituala – Versuri.pro

Eugenio Montale - Rebeca

Khalil Gibran - Fiul Omului