Heinrich Heine – Hortensia
Mult timp tu nu m-ai amăgitCu-a fericirii mreajă.Prin inima mea, chipul tăuTrecu precum o vrajă.Veniră zorii, strălucind –Și negura se duse.Noi doi, am isprăvit de multCe nici nu începuse.
Versuri corectate și adnotate
Mult timp tu nu m-ai amăgitCu-a fericirii mreajă.Prin inima mea, chipul tăuTrecu precum o vrajă.Veniră zorii, strălucind –Și negura se duse.Noi doi, am isprăvit de multCe nici nu începuse.
Am auzit sunetul slab de ploaie de departe.Căldura somnoroasă cu luminăÎntr-o după-amiază drăguță și leneșă.Hortensia plutește brusc în fața ochilor meiCa un vânt umed care îmi mângâie obrazul și trece prin el.Jurământul lăsat în urmă în acea cameră de culoare albastru palBrusc îmi împinge pieptul gol și se întoarce.[Promisiunea] noastră s-a dovedit prea slabă[Eternitatea] noastră … Citește mai mult