Versuri corectate și adnotate
Cu capul înclinat mă privești,și haina ta e albă,și un sân se ivește abia din danteladesfăcută pe umărul stâng. Mă biruie lumina, ea tremură,și-ți atinge brațele goale.Te revăd. Cuvinteaveai închise și repezi,ce puneau inimăîn povara unei viețicu gust de circ. Era profund drumulpe care cobora vântulîn anumite nopți de martie,și ne trezea necunoscuțica prima oară.
Miresucă, haină albă,La toată lumea ești dragă,Numai la mă-ta urâtăCă de-aceea te mărită.Suie-te mireasă-n carNu te uita peste deal,Că pe deal este omătȘi la mă-ta-ai stat bugăt.Când om merge la nănașiPe masă ne-or pune caș,Că de brânză nu se-ndurăCă ne-a ustura prin gură.
De Mântuitor grăită, pilda nunții din Scriptură,Străbătând a lumii veacuri, a trecut din gură-n gură…Mai întâi ai Lui apostoli, apoi mii și mii de clericiAu rostit-o la răspântii, au citit-o prin Biserici,Au cântat-o-n Evanghelii, să primească fiecare,Tânăr și bătrân în viață, bun și răul, mic și mare,Aurul înțelepciunii ce L-a dat Mântuitorul,Grăind pilda cu Împăratul … Citește mai mult