glorie – Versuri.pro

Konstantinos Kavafis - Celor Care-au Luptat Pentru Liga Aheeană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Viteji soldați, voi ce-ați căzut luptând glorios
și fără să vă temeți de dușmanii victorioși oriunde,
voi, cei fără de pată, chiar dacă Diaios și Kritolaos au făcut greșeli,
atunci când grecii să se laude dori-vor,
„Aceștia-s eroii ce-i are neamul nostru” vor spune
despre voi. Această proslăvire va fi adusă vouă.
Scris la Alexandria, de un grec din Ahaia,
când Ptolemeu Lathyros domnea de șapte ani.

Rumi - Iubirea Este Perfecțiune Pură

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Iubirea este perfecțiune pură, / Perfecțiune pură! / Ce iluzoriu este egoul, / Ce iluzoriu! ... →

Sunny - Laudă, Cinste, Onoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Tu domnești pe tronul slavei în veșnicie îmbrăcat,
Strălucirea slavei Tale mă uimește ne-ncetat.
Cine oare se compară, Doamne, cu puterea Ta?
Tu ești Domnul vieții mele, Tu ești mântuirea mea.

Laudă, cinste, onoare Mielului ce-a înviat!
Noi aducem închinare Numelui glorificat!
Laudă, cinste, onoare Mielului ce stă pe tron!
Noi aducem închinare, doar pe El Îl înălțăm!

Îngerii și heruvimii fredonează toți în cor:
El e vrednic de mărire, doar El e biruitor!
Peste moarte ai călcat, Doamne, cu puterea Ta!
Tu ești Domnul vieții mele, Tu ești mântuirea mea.

Peste moarte ai călcat, Doamne, cu puterea Ta!
Tu ești Domnul vieții mele, Tu ești mântuirea mea.

Cezar Ivanescu - Efebul de la Maraton

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Frumos am fost precum
efebul de la Marathon
și meșterii Atenei bătură o medalie
de aur, să rămână chipul meu
de-a pururi tânăr și strălucitor!
Acuma sunt bătrân și
mi-am pierdut și toată strălucirea
și orice bețivan mă-njură
în porturi, prin tavernele Atenei;
ce mai contează acest zombi,
sufletul meu e-nmormântat acolo
în Glorie: frumos efeb mort
singur înfruntând întreagă
o oștire de barbari!

Matenrou Opera - Gloria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Miracolul s-a așezat liniștit chiar lângă noi
Dar acum nu este timpul, într-o zi finalul va veni la noi
Eliberează-ți aripile și închide ochii
Atunci cum arăt când mă vezi din nou?
Vocea pe care noi am scos-o, se scufundă
Cerul se transformă în auroră
Iluminat de zgârie-nori, acest oraș este aprins în șapte culori
Noi trăim în acest moment, stând în același loc, lăudându-ne reciproc.
Spiritele din muzica noastră îmbrățișează
Gloria
Toate suferințele și rănile sunt lăsate în urmă
Egal cu doritul trecut, este aici doar acum
Noi vom vedea lumea plină de
Glorie
Chiar și petele ne vor colora zilele
Vom obține putere nu ca să înșelăm inimile oamenilor.
Lasă ecoul vocii, binecuvântându-l
Încă o dată aici, lasă binecuvântarea nașterii.
Spiritele din muzica noastră îmbrățișează
Gloria
Toate suferințele și rănile sunt lăsate în urmă
Egal cu doritul trecut, este aici doar acum
Noi vom vedea lumea plină de
Glorie
Chiar și petele ne vor colora zilele
Vom obține putere nu ca să înșelăm inimile oamenilor.
Noi vom vedea lumea plină de dragoste
Chiar și petele ne vor colora zilele
Aprinzând dovada noastră de viață, locul nostru prin eternitatea lumii.

Matenrou Opera - Innovațional Simfonia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Chiar dacă lumina strălucește asupra vieții mele, radianța nu se va naște mai departe,
Dovada vieții mele este dorința mea de a-mi lăsa viața să fie înghițită de flăcări.
Dacă vrei ceva să-ți fie dat, atunci tu trebuie să plătești prețul,
Dacă îți întinzi mâinile, atunci îți porți neglijența oarbă până la capăt.
Întinde-te și atinge gloria,
Simfonia innovațională,
Umbrele ne ridică în aer,
Pentru Pabulum..
Chiar dacă lumina strălucește asupra vieții mele, radianța nu se va naște mai departe,
Dovada vieții mele este dorința mea de a-mi lăsa viața să fie înghițită de flăcări.
Îmi păstrez confuze simțurile și îmi păstrez slăbirea determinarea mea,
Voi alege un sens pentru existența mea aici, așa că nu îmi voi opri piesele.
Așa cum am fost singur plângând, a existat o simfonie care s-a jucat cu mine,
Oh, această melodie, numește-o înainte să mă binecuvânteze într-o zi.
Chiar dacă lumina strălucește asupra vieții mele, radianța nu se va naște mai departe,
Dovada vieții mele este dorința mea de a-mi lăsa viața să fie înghițită de flăcări.
Îmi păstrez confuze simțurile și îmi păstrez slăbirea determinarea mea,
Voi alege un sens pentru existența mea aici, așa că nu îmi voi opri piesele.
Întinde-te și atinge gloria,
Simfonia innovațională,
Umbrele ne ridică în aer,
Pentru Pabulum..
Întinde-te și atinge gloria,
Simfonia innovațională,
Umbrele ne ridică în aer,
Pentru Pabulum..

Mihai Eminescu - Ce-Ți Doresc Eu Ție, Dulce Românie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viața în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Mihai Eminescu - Scrisoarea II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile?
Dacă tu știai problema acestei vieți cu care lupt,
Ai vedea că am cuvinte până chiar să o fi rupt,
Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă
A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă?
Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harpă,
În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă,
Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă,
Să le scrii, cum cere lumea, vreo istorie pe apă?
Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume
Prin frumoasă stihuire să pătrundă al meu nume,
Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară,
Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară,
Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. –
Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte;
Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearcă prin poeme să devină cumularzi,
Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane,
Sunt cântați în cafenele și fac zgomot în saloane;
Iar cărările vieții fiind grele și înguste,
Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste,
Dedicând broșuri la dame a căror bărbați ei speră
C-ajungând cândva miniștri le-a deschide carieră. –
De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?
Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu?
Azi, când patimilor proprii muritorii toți sunt robi,
Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic
Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic.
Încorda-voi a mea liră să cânt dragostea? Un lanț
Ce se-mparte cu frăție între doi și trei amanți.
Ce? să-ngân pe coarda dulce, că de voie te-ai adaos
La cel cor ce-n operetă e condus de Menelaos?
Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școală,
Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială;
La aceste academii de științ- a zânei Vineri
Tot mai des se perindează și din tineri în mai tineri,
Tu le vezi primind elevii cei imberbi în a lor clas,
Până când din școala toată o ruină a rămas.
Vai! tot mai gândești la anii când visam în academii,
Ascultând pe vechii dascăli cârpocind la haina vremii,
Ale clipelor cadavre din volume stând s-adune
Și-n a lucrurilor peteci căutând înțelepciune?
Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-harum
Câștigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum;
Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minții scripet,
Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet.
Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos,
Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos
Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață
Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață.
Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă,
De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. –
Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii,
Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii
Și privind păinjenișul din tavan, de pe pilaștri,
Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri
Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă
Către vreo trandafirie și sălbatică Clotildă.
Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic
Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.
Scârțiirea de condeie dădea farmec astei liniști,
Vedeam valuri verzi de grâne, undoiarea unei iniști,
Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit;
Când suna, știam că Ramses trebuia să fi murit.
Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă,
Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință.
Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este
Cea ce poate să convie unei inime oneste;
Iar în lumea cea comună a visa e un pericul,
Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul.
Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi
De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi,
De ce dorm îngrămădite între galbenele file
Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile..
De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva
Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda.
Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.

Mihai Eminescu - De Ce N-Aflăm În Împlinire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De ce n-aflăm în împlinirea dorințelor din astă lume,
Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat,
De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume
N-afli nimic nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat.
Bacanta-ți dă corpul de nea, ochirea disperată, clară.
Ce pătrunzând nervii din tine, de voluptate tremuri tu;
Sărutul ei poate fi dulce, cu toate-asta, gura-i e-amară,
Nu-i dulce gura ce la mie nainte-ți li se prea dădu!.
Și gloria te chinuiește e un supliciu ce apasă,
Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta;
Și vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă
Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta.
Nu împlinirea cea aievea a celor ce dorești în lume,
Numai dorința după ceva e tot ce-i dulce pe pământ;
Dorința, iubirea de fală, ambiția după un nume,
Îmbletul după mărire: te fac numai mai fericit.

Mircea Manolescu - Fabula Mărului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sta mărul pe tejghea lângă-o gutuie,
Puţin cam scofâlcită şi gălbuie,
Un Ionatan rotund şi sănătos..
„- Eu, dragă, zise mărul cel frumos,
Din veacurile multe ce-au trecut
Sunt fructul cel mai bine cunoscut
Şi implicat în traiul omenesc..
Spre pildă, dacă stau şi mă gândesc
Pe Eva şi Adam i-au alungat
Din Rai pentru un simplu măr mâncat.
Tot mărul a stârnit întreagă sfadă
Şi-acel război cântat în Iliada.
Iar Wilhelm Tell, cu arcul său de soi,
Ar fi rămas obscur fără de noi.
Chiar legea gravitaţiei, se ştie,
Că mi se datorează, practic, mie,
Căci eu căzând din creangă-n arătură
I-am dat lui Newton legea mură-n gură.
În basme am un rol primordial
Şi-s pentru pictori fructul ideal,
Când vor să facă o natură moartă..
Pe când gutuia.. cum să spun.. mă iartă,
Nu vreau să te jignesc, dar s-ar părea
Că este bună numai la peltea. ”
Şi mărul nostru râse sănătos
În coaja lui de Ionatan frumos.
Tot mai râdea când a fost cumpărat,
De-o gospodină care l-a mâncat.
Astfel
Morala trasă e firească:
Aşa se trece gloria lumească.