Genialitate – Versuri.pro

Ion Luca Caragiale - Da Nebun

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Despreţuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-aşa nimicuri sunt sătul!.
Să nu-mi azvârle-atotputinţii
Nici o favoare… Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minţii;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!.
Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor!.
Să linguşesc telurici patemi?
Reptilă eu? … Prea mândru sunt! …
Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.
Mulţime brută şi ingrată!
Cu-a mea cântare nu putui
În viaţă-mi să te mişc o dată…
Şi-odat’… o să-mi ridici statui.
“A! eşti nebun! ” mi-au zis mişeii.
“Da, sunt nebun! ” răspuns-am eu…
Ca voi strigau şi fariseii
Crucificând un Dumnezeu!.
Tenebre fără fund mă-nghită,
De-oi face din divina harfă
O palidă prostituată
Şi din cântarea mea o marfă!.
Pe coardele acestei lire,
Voi întona un cânt sublim:
Poet sunt! nu voi umilire…
Poeţii… nu ne umilim!

Alexandru Vlahuţă - Iulia Hasdeu (Vlahuță)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe catafalc întinsă, de flori împresurată,
Stă albă și frumoasă. La cap îi ard făclii.
În jurul ei se-adună mulțimea-nfiorată,
Ce-n plâns fără de lacrimi durerea și-o arată,
Căci gurile sunt multe și mințile-s pustii.
Ea doarme, și pe chipu-i de sfântă luminează
Misteriosul zâmbet al liniștii de veci.
Pe lustrul frunții joacă a geniului rază,
Și-n maiestatea morții ea pare că visează,
La piept ținându-și crucea sub degetele-i reci.
Așa o iau pe brațe în haina-i de mireasă,
Și-n cântece de preoți o culcă în sicriu.
Cu tălpile-nainte, încet, o scot din casă.
Plângând, ai săi o cheamă. În urma ei se lasă
Pe toate-nghețul morții, muțenie, pustiu.
Cu ochii plini de lacrimi, duiosul ei părinte
Pe migălite rânduri stă nopți întregi plecat:
Sunt gândurile moartei, sunt urmele ei sfinte…
Ș-acum el înțelege:
Să poarte-atâta minte
Un cap așa de tânăr, a fost de neiertat.

Veronica Micle - Lui X

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge.
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt –
Astfel tu ‘n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.
Și dorești a mea iubire.. prin iubire pan’ la tine
Să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreața ta ființă poate nici n-o înțeleg.
Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorții
Și numai din depărtare când și când să te privesc,
Martoră măririi tale să fiu pan’ la pragul morții
Și ca pe-o minune ‘n taină să te-ador, să te slăvesc.