garcia lorca – Versuri.pro

Federico Garcia Lorca - Balada Lunii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Veni Luna-n fierărie,
fremătând de tuberoze.
O privea, privea copilul.
Puștiul sta pe loc privind-o.
Și-n emoția de aer
luna brațele mișca
și-și preda – lucioasă, pură –
sânii goi de staniu tare.
Fugi, tu, lună, lună, lună.
Dacă vor veni țiganii,
alba inimă ți-or face-o
verighete și coliere.
Lasă-mă să joc, copile.
Și când vor veni țiganii,
te-or găsi pe nicovală
c-ochișorii-nchiși sub vise.
Fugi, tu, lună, lună, lună,
deja-ți simt toți armăsarii.
Lasă-mă, băiete, lasă,
nu-mi călc-apretat-albeață.
Și venea iar călărețul
tot bătând toba întinsă.
Înăuntrul fierăriei,
copilandrul gene-și lasă.
Sub măslini treceau țiganii,
numai bronz, numai visare.
Capete neînchinate,
ochii goi privind pământul.
Uite, bufnița cum cântă,
ah cum cântă printre arbori!
Prin văzduh luna se plimbă
c-un copil ținut de mână.
Plâng în pragul fierăriei,
cu lungi tânguiri, țiganii.
Aeru-i de veghe, veghe.
Vântul nopții sta veghind-o.
Romance de la Luna.
La luna vino a la fragua
con su polisón de nardos.
El niño la mira mira.
El niño la está mirando.
En el aire conmovido
mueve la luna sus brazos
y enseña, lúbrica y pura,
sus senos de duro estaño.
Huye luna, luna, luna.
Si vinieran los gitanos,
harían con tu corazón
collares y anillos blancos.
Niño, déjame que baile.
Cuando vengan los gitanos,
te encontrarán sobre el yunque
con los ojillos cerrados.
Huye luna, luna, luna,
que ya siento sus caballos.
Níno, déjame, no pises
mi blancor almidonado.
El jinete se acercaba
tocando el tambor del llano
Dentro de la fragua el niño,
tiene los ojos cerrados.
Por el olivar venían,
bronce y sueño, los gitanos.
Las cabezas levantadas
y los ojos entornados.
¡Cómo canta la zumaya,
ay cómo canta en el árbol!
Por el cielo va la luna
con un niño de la mano.
Dentro de la fragua lloran,
dando gritos, los gitanos.
El aire la vela, vela.
El aire la está velando.

Federico Garcia Lorca - M-Am Ridicat, M-Am Ridicat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

M-am ridicat, m-am ridicat
de Federico Garcia Lorca.
M-am ridicat, m-am ridicat
uscat și-am înverzit.
Fata cu frumosul chip
de pe ram rupe măsline.
Vântul, iubăreț de turnuri,
de mijlocu-i fin o ține.
Patru călăreți trecură
pe-andaluze iepe sure
îmbrăcați în verde-albastru,
cu lungi pelerine-obscure.
„Vino-n Córdoba, fetițo!”
Dar copila nu-i aude.
Și trecură trei toreros,
talii trase prin inele,
îmbrăcați în strai oranj,
cu săbii de-argint din stele.
„Hai, fetițo, la Sevilla!”
Dar copila nu-i aude.
Și când seara violetă
își lăsă raze difuze,
un flăcău veni și-aduse
trandafiri și mirt de lună.
„Hai cu mine în Granada!”
Dar copila nu-l aude.
Fata cu frumosul chip
de pe ram rupe măsline,
brațul vântului suriu
de mijlocu-i fin o ține.
M-am ridicat, m-am ridicat
uscat și-am înverzit.
Arbolé, Arbolé
de Federico Garcia Lorca.
Arbolé, arbolé
seco y verdé.
La niña del bello rostro
está cogiendo aceituna.
El viento, galán de torres,
la prende por la cintura.
Pasaron cuatro jinetes
sobre jacas andaluzas
con trajes de azul y verde,
con largas capas oscuras.
«Vente a Córdoba, muchacha».
La niña no los escucha.
Pasaron tres torerillos
delgaditos de cintura,
con trajes color naranja
y espadas de plata antigua.
«Vente a Sevilla, muchacha».
La niña no los escucha.
Cuando la tarde se puso
morada, con luz difusa,
pasó un joven que llevaba
rosas y mirtos de luna.
«Vente a Granada, muchacha».
Y la niña no lo escucha.
La niña del bello rostro
sigue cogiendo aceituna,
con el brazo gris del viento
ceñido por la cintura.
Arbolé, arbolé
seco y verdé.

Nicolas Guillen - A Patra Neliniște

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În amintirea lui GARCIA LORCA.
Visa, având în juru-i nardul, ceara,
măslini, garoafe, luna răcoroasă.
Granada, Federico, Primăvara.
Dormea în solitudine tăioasă,
de-ai săi lămâi ambigui străjuit,
și muzical zvârlit lângă o casă.
Arzând de stele, noaptea, liniștit
își învârtea lin străvezia-i coadă
pe drumurile țării, -n infinit.
Strigară, „Federico!” deodată
țigani, cu pumnii-nlănțuiți, ce-n rând
treceau pe drumul mare-n lentă ceată.
Ce voce-a vinelor lui scurse, -arzând!
Și-n trupu-i înghețat ce mari ardori!
Ce pași ușori, suavii-i pași trecând!.
Intrați în noapte de curând, ușori,
mergeau pe asprul drum nevertebrat,
mergeau, desculți de simțuri, suitori.
Și Federico-n soare sta scăldat.
Granada, Federico, Primăvara.
Și cu garoafa, nardul, luna, ceara,
cu el am mers spre piscu-nmiresmat.