Ștefan Octavian Iosif – Fulgii
Zăceau priveliștile moarteSub cerul sur, în asfințit,Și-abia mai auzeam departeUn glas de crivăț amorțit.În mijlocul naturii mute,Eram eu singur călător:Îmi aminteam de vremi trecuteȘi mă visam în viitor.Iar din imperiul tăceriiSe desprindeau fulgi mari de nea:Cădeau încet, cădeau puzderiiÎn urma și-naintea mea.