Ralph Waldo Emerson - Frumusețea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nu a fost niciodată formă, nici chip
Atât de tandră pentru Seyd precum harul
Care nu a picotit niciodată ca o piatră
Ci a plutit ca o lumină și a dispărut.
Frumusețea l-a urmărit pe el pretutindeni
În flacără, în furtună, în norii de pe cer.
El a spart oglinda lacului să-și umple privirea
Cu sclipirile de ametist din cioburile valurilor.
El a aruncat cu pietricele în fântână să le asculte
Pentru o clipă reverberațiile muzicale ale sunetelor.
Adesea a auzit răsunetele forte ale clopotelor
De la unduitoare tonalități la ecouri detunătoare.
A auzit o voce pe care nimeni altcineva putea să o audă
Din lăuntrul ființei până în sferele cele înalte.
Pământul s-a cutremurat în ritmic tremor
Și mările în flux și reflux de clopote epice.
În vizuinele patimilor și-n jalea mormintelor
El l-a văzut pe Eros irezistibil zbătându-se să iasă
Ca soarele din întuneric și să izbăvească blestemul
Iluminând până la marginile universului.
Tot astfel pentru iubire el și-a dat viața
În fidelă adorație, în disprețuitoare proslăvire,
Cum pentru el ispitele în van și-au aruncat plasele
Renunțând la ambiție și la câștigul amăgitor
El a găsit că este mai multă fericire să mori,
Să te sacrifici pentru frumos decât să trăiești pentru pâine!

frumusete spirituala – Versuri.pro

Ralph Waldo Emerson - Frumusețea