Khalil Gibran - Fiul Omului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-una din zile mergeam,
eu și Isus,
doar noi, pe-un câmp nesfârșit;
înfometați amândoi,
am ajuns la un măr.
De crengi atârnau doar două mere.
El a scuturat pomul,
și cele două mere au căzut.
El le-a cules:
și unul mie mi-a dat.
Pe celălalt în mână-l ținea.
Îmi era foame și-am mâncat mărul.
Apoi am privit la el și văzui
că-l mai avea în mână.
Mi l-a dat rostind:
„Mănâncă-l și pe acesta”
Am luat mărul
și l-am mâncat fără reținere
întrucât mi-era foame.
Pe când plecam i-am privit chipul.
Oare cum aș putea să-ți descriu
tot ce-am văzut atunci?
O noapte de torțe arzând
în spațiu,
un vis dincolo de limitele noastre,
o oră-n plină zi,
toți păstorii-n pace,
fericiți de turmele ce pasc;
un ceas al serii
ce pogoară,
și pretutindeni liniște,
și-acel aer de-ntoarcere acasă;
și-n fine somnul, și visul.
Toate acestea le-am văzut pe chipul lui.
Mi-a dăruit cele două mere.
Și-i era foame, și eu știam,
îi era la fel de foame ca și mie.
Acum însă știu
că-n dăruirea merelor el s-a hrănit.
Mâncase alte fructe,
el s-a hrănit dintr-un altfel de pom.

Aurel Pastramagiu - Fiul Omului Gândit-a pe Golgota

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cu cercuri largi, un vultur mă-ncunună
Când cer și apă una-s în furtună;
Cutremure pământul-adânc îl scurmă
Și fulger e Cuvântul de pe urmă.
Mi-e gândul nucă-nțepenită-n coajă
Și dragostea tot lacrimi pe răboaje;
În coastă simt o lance-n fapt de seară
Și gura plină de-o licoare-amară.
Tăceri adânci mă-mpresură cu ape
Și îngerii de straje-mi stau aproape;
Mă cheamă dorul, cerul și Făptura
Dar trebuie să împlinesc Scriptura.
Mi-e somnul apă grea, lumină moartă,
În setea de-a zidi o altă soartă:
Să ard Păcatul strămoșesc, Lumină
Din jertfa Mea și Grația divină.

fiul omului – Versuri.pro

Khalil Gibran - Fiul Omului

Aurel Pastramagiu - Fiul Omului Gândit-a pe Golgota