Gellu Dorian - Dragă Fiodor Mihailovici

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dragă Fiodor Mihailovici,
pe cine mai interesează azi grăuntele mic, verde,
ca un ou de omidă păroasă pe frunza de dud,
căzând în gol în paharul gol
din care poezia nu vrea să iasă nici trasă cu forcepsul,
îți așezi coatele pe masă și privești până ce golul se umple
cu ouă multe de omizi păroase,
nu arunci paharul în care plutesc o mie de ochi,
într-o zi o să renunți la toate,
n-o să-ți mai pese de nimic, de absolut nimic,
n-o să mai ai nici trecut,
prezentul n-o să mai fie atât de nesuferit
pentru că hăcuit în mii și mii de bucățele
îl va lua vântul, vânătoare din care
viitorul nu va mai putea fi decât trecut anterior,
și ce bine e când va fi fost să fie,
și din acel moment
nici tu casă,
nici tu masă,
nici tu pernă pe care să-ți așezi capul,
nici tu cămașă,
nici tu piele,
nimic,
nimic,
pentru că sângele se va odihni în venele altora
care abia atunci descoperă că
pentru a avea prezent
trebuie să fi avut trecut
care n-ar fi fost posibil fără viitorul care
nu vine așa la întâmplare,
din senin,
că dacă n-are la cine să vină,
la ce să vină,
se duce la altul
unde-i frumos și bine,
da, mă întreb și eu, pe cine mai interesează
grămăjoara asta de cuvinte
care încearcă să transforme
nimicul în poezie,
mă întreb și eu așa, pur și simplu,
nu că aș aștepta vreun răspuns de la cineva anume,
pentru că cineva anume nici nu mai există,
toți cei care știau să-mi răspundă
au numai trecut,
prezent, deloc,
viitor, nici atât,
și-atunci la ce bun să privești din senin grăuntele acela mic
și verde căzând de pe frunza de dud
direct în paharul tău
din care tragi cu forcepsul o ființă nefolositoare,
dar frumoasă, atât de frumoasă
că nu va mai avea cum să salveze lumea,
care, plecată de acasă, este spulberată de vânt,
n-are ea grijă de frumuseți care să o salveze,
da, Fiodor Mihailovici,
totul este deșărtăciune,
totul este așa cum a spus Ecleziastul,
și prin paharul tău, secetă,
prin trupul tău, arșiță,
încât cele nevăzute devin și mai nevăzute,
cele uitate și mai uitate,
cei fericiți și mai fericiți,
cei triști și mai triști,
cei umiliți și mai umiliți,
cei obidiți și mai obidiți,
doar grăuntele mic și verde se face omidă pe care
oricine o poate călca în picioare,
și nici tu trecut,
nici tu prezent,
nici tu viitor –.
da,
cine mai are ochi să se uite la o grămăjoară de cuvinte
pe care mâinile tale le adună din puzderia de resturi
lăsate în urmă de hoarde nemiloase,
și crede că, adunate sub ochi,
cu ele va putea salva lumea.

Leo Butnaru - Dostoievski Scriind

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cu mâna pe un cactus (o pre-biblie)
Marele inchizitor jură (ceva)..
În vreme ce scrie (oricând)
Dostoievski (Fiodor Mihailovici firește)
Suflă-răsuflă peste fila de
Hârtie- (a) caligrafie
Apăsând ușor (vede-se) mâna
Celui ce jură – peste
Ghimpii pre-bibliei apăsând-o.
(Mie unuia
Mereu mi s-a părut convingătoare
Mărunt-mărunțica-nrourare de hemoglobină).
20. VI. 2005

Fiodor Mihailovici – Versuri.pro

Gellu Dorian - Dragă Fiodor Mihailovici

Leo Butnaru - Dostoievski Scriind