fertilitate – Versuri.pro

Grigore Vieru - Rugă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Acestei femei suferinde,
Îndură-te, soartă, de ea.
Bucură-i sânii cu lapte
Și adu-i copilul ce-l vrea.
Fă să-i lumine pe față
Maternele pete frumos
Ca frunza de aur a toamnei
Pe-al lacului chip luminos.
Fă ca să guste și dânsa
Rozul buchetelor măr
Al micii ființe, și-i varsă
Pre leagăn adâncul ei păr.
Umple cu floarea pelincii
Ramura verdelui tei,
Adă norocul de mamă
Acestei frumoase femei.

Gabriela Melinescu - Pământul Uriaș Indecent

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În călcâiul lui enorm m-am născut,
ca un spin în talpa lui gigantică am crescut.
Pe fluierul piciorului său fără sfârșit mă înalt.
Târziu am traversat oceanul măruntaielor sale,
auzindu-i mațele grohăind ca demonii nemulțumiți
și când am ajuns în fața falusului său ridicat
am fost cuprinsă de o dorință violentă,
o foame protoplasmică, asemănătoare foamei viermilor
și foamei salamandrei trecând prin foc.
Atunci am nutrit ideea că fertilitatea ar fi
un mister mult mai mare decât castitatea.
Dar în pieptul uriașului ca o tobă magnetică
nimeni încă nu a pătruns, după cum nimeni
până acum n-a reușit să-i vadă inima, dacă uriașul
are cumva vreo inimă.
Pământul, omul oamenilor, face un pod către lumi,
în capul lui religios și păgân duce gânduri și închipuiri,
vise și fulgere, ca și cum tot timpul s-ar pregăti
pentru întâlnirea cu femela egală lui.
Puterea îi stă în cap și în ochi rătăcind prin constelații.
Nările lui hegemonice au miros de catastrofe
și pe buzele lui răsfrânte se întrec fulgerele.
Îmbăiat de ploaia de meteoriți
el înțelege numai ce e înalt și în fața ochilor lui din frunte
fiecare clipire e un haos
Se pare că știm multe despre el deși nimeni n-a pătruns
în pieptul lui ca o tobă magnetică și nimeni nu i-a văzut
vreodată inima, dacă are cumva vreo inimă.

Gellu Naum - Dublul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În numele fertilității
ea își spiralizează zâmbetul
și îl ascunde într-un melc de somn.
Ce scoarță s-a îmbogățit
din vehemența pliurilor sale.
Adept al marilor legături mute (câțiva au ales aerul
pentru capacitățile lui de in albastru și de creuzet)
caut în pietre disponibilitățile unui regn încă inalterabil
și ierburile îmi sunt propice.
pe când cu fruntea în apă
toporul meu pândește nunta de fier a peștilor

Farkas Arpad - Femei Din Ardeal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Femeile din Ardeal au sânge turcesc
și ceva tătăresc. Dacă sărută, cer 150 de ani
de supunere, cel puțin, și sânge.
Dragă Anna Báthory, Kata Bethlen,
de unde atâtea vieți-n bărbat pierind în luptă,
care se zguduie și de un cocean de porumb
rupt de vânt, și caută – la cap de mileniu –
poeți cu val de sentimente-n tarlalele de porumb
de 150 de ani?
Ane, ale bărbaților băutori de vin,
Faeria și bucătăria voastră cu toate mirodeniile
estului e în sângele nostru;
Zsuzsanna, Kata, Erzsébet, sângele vostru
ușuratic încălzea șemineurile cetăților de piatră
din Ardeal, întinzând aripi de pavăză
deasupra căldurii în evaporare.
Și uterul vostru vărsând în Bazinul Carpatic pe unguri!
Dar acum ajunge.
Sunt bătrân de o mie de ani, în nume cu ceva dâre de
condens de la Casa Árpád, vă rog implorând,
lăsați-mă să mă odihnesc.
V-am fertilizat în avans
pentru cel puțin 100 de ani,
nașteți cu sârguință,
și creșteți-i mari pe bastarzi!
În zodia Soarelui, pentru termoaspiranți,
în era glaciară, să se descurce și pe un bloc de gheață!
Doamnelor, femei din Ardeal,
Iubite de țigani, etern semi-, sfert-,
de evreice, armence, săsoaice, românce,
unguroaice-secuience născătoare de urmași unguri,
m-am supus destul, înmulțiți-vă!
Pe degetul mare de la picior am șosetă găurită,
o dau jos, îmi scot și pantalonii rupți,
nuditatea să-mi acopere părul vostru șaten,
roșcat, blond în cascadă, și să vă fie slăvite
degetele pornite în căutări lente,
cât jucând pe corzile milenare
îl vrăjesc momentul în eternitate.
Femeilor, care ați populat Bazinul Carpatic,
dragilor, femei din Ardeal,
din cinci meridiane ajung aici,
îmi dau fiori săruturile voastre –
Dar o mie, 150, deja și 55 de ani sunt mulți.
După atâtea dezastre aș cuceri încă,
dar, mă supun deja –

Ion Caraion - Fertilități

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fertilitatea simplă a șesului, când sparge
un coc de nervi în orice copil ori mădular –
suind mușcați de soare la sângele cu alge
striații plozi cu vicii sau puberul lăstar.
fugeau pe așternuturi; jocu-ncepu rotund.
O cange minerală strigase-n echinox,
epuizau batiste, din ganguri, pân-la fund
pe trotuare – sâni țipând de cald și box.
Minorii-au fost la geamuri scoși din odăi murdare
– bolboroseau mecanic și-au alergat la prăzi,
c-un pipăit forestru să-și afle de mâncare
din multele pachete zvârlite sau din căzi.
Era o hală.. Toamnă.. Și ploi în cartier –
pe-acolo câte unii au putrezit în ladă
cu degetele supte de sifilis, pe cer
înfipte melancolic de panica din stradă.
Intercalam în ploaia ca un rinichi străpuns
ferocitatea simplă a mâinii care duce
sub piele câmpul negru cu ugerul netuns
de bălărie naltă, ieșită prin uluce.
Și zvâcnetul pupilei – sugându-și lent culoarea –
se zvârcolea; zbârcită, femeia ne chemase
– se întindea pe coapse, adulmecând cu narea
sub scoica pielii ude, o putredă mătase.
Iar plodul între perne s-a-nveselit abia
când oasele căzute simfonice în var
și-au căutat prin arbori gingiile. Spărgea
un coc de nervi în orice copil și mădular.

Nicolae Labiș - Pământul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pământul.
Îndrăgit ca o mireasă, dușmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ți-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al țării noastre, pătimaș cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.
Pe sălbatica ta față cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmașă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ți să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ți-o închina.
Dunărenele întinderi, cu fântâni țipând a sete,
Adunau ursuz sămânța și iubirea de țăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Și ciulini de-a dura-n zarea veștedului bărăgan.
Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied și-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la șold.
Rupte-s blestemele astăzi și-i cu noi pământul darnic
Și de-aceea-i mângâi țărna, prins de-un aprig, viu imbold.
De aceea mi se strânge inima când văd pe-alocuri
Închircite păpușoaie, grâu-n spic purtând tăciuni.
Cum să-ngăduim neghina, nepăsarea, neștiința,
Când pământul însuși cere mult visatele-i minuni?.
Cavalcade de tractoare galopeze peste câmpuri,
Înfioare-se pământul răscolit adânc de plug!
Straturi negre, nevăzute de a soarelui privire
Să-și răstoarne sub brăzdare chezășia de belșug.
De pe-acum mă-mbată-aroma caldă-a grânelor de mâine,
Și al turmelor de mâine miros bun de lapte cald.
Știu, călări pe cai, cu suliți lungi, de-ar mai trăi plăieșii,
Nu s-ar mai vedea din creasta păpușoiului înalt.
Pe întinderi dunărene, mări de galbenă lumină
Vom privi, cu legănate valuri mari de aur copt.
De pe-acum văd strașnic praznic cu hulubii de făină
Pe colacii după datini împletindu-se în opt!

Alexandru Busuioceanu - Dialog Genetic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

– Adevăru-i curat:
ou, câmp semănat, pântec de femeie,
nevoia însămânțării invocă însămânțarea cerută;
Regină, complet umezită, tainică și fertilă
ridică-ți rotunjimea umărului și-a pulpei,
forma de viață viața formei trebuie să fie!.
– Ești semănătorul, ah! , foarte Subtil, foarte Puternic,
războinic fără egal, dominând sub falsitatea
coifului?
Izvorăște apa vie din verdeața ierbii, din
stânca incitantă?
Așadar, să dăm sens sălbăticiei atrăgătoare
și celor ce urmează să se nască
– viața formei forma vieții va să devină.
Dialogo genesico.
– La verdad es salubre
huevo, labrado campo, vientre de mujer
necesidad de siembra invoca siembra necesaria
Reina, perfectamente humeda secreta y fecunda
alza la c***a de tu hombro y tu anca
la forma de vida vida de la forma ha de ser!.
– Eres el sembrador oh muy Sutil muy Fuerte
guerrero sin par, imperante bajo el artificio del
casco?
mana el aqua viva del verdor de la yerba, de la
roca estimulante?
Demos sentido pues a lo que es deseable violento
a lo que ha de nacer
la vida de la forma forma de la vida quiere ser.

Vasile Alecsandri - Rodica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Purtând cofiță cu apă rece
Pe ai săi umeri albi, rotunzori,
Juna Rodică voioasă trece
Pe lângă junii sămănători.
Ei cu grăbire îi sar în cale,
Zicând: „Rodică, floare de crin,
În plin să-ți meargă vrerile tale,
Precum tu, dragă, ne ieși cu plin!
S-ajungi mireasă, s-ajungi crăiasă!
Calea să-ți fie numai cu flori,
Și casa casă, și masa masă,
Și sânul leagăn de pruncuşori! ”
Cu grâu de aur ei o presoară,
Apoi cofița întreagă-o beu.
Copila râde şi-n cale-i zboară,
Scuturând grâul din părul său.

Benjamin Fundoianu - Rugă Simplă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O, ploaia primăverii care-a căzut din timp!
Lasă să-mi spăl în tine picioarele desculțe,
Lasă să-mi spăl în tine sufletul meu desculț!
O, ploaia răcoroasă care-a căzut din timp!
Am întâlnit-o-n drumuri, oblică, pe moșie,
Cu stropii grei de soare ca boabele din spicuri.
Oameni — sau poate-amurgul — în liniște ară
Țelina, spintecată la nesfârșit, fugea,
Și boii lingeau ploaia din cer, în arătură.
Ploaie, spală pământul de baliga cuminte,
Cruță pământul, ploaie, de uraganul rău,
Bun, în deșertul mării, setoșilor de umblet.
Umflă sămânța bine și fă-o să plesnească;
Sămânța de lucernă, de popușoi, de orz,
Orz pentru cai, lucernă la vaci și popușoiul.
Fă-l, ploaie, pentru oameni cari te așteaptă-n tindă,
Cu porci uscați de-amiază, cu vișini, cu pustiu
Și cu neveste-n care țipă copiii surzi.
Și pune frunze-n vișini: ca să se urce-omida,
Fă grâul: să nu moară guzganii de pământ,
Și sălcii: să se poată bivolii scărpina.
Lasă-n ocol să fete vacile roșcovane,
Lasă să se iubească, din spate, prin ogrăzi,
Scurți și cu botul umed, cânii de vânătoare.
Lasă să se reverse podgoriile lumii!
Fă să se coacă via și dă-ne vinul nou,
Ce ostenește capul și limpezește trupul.
Iar mie, dă-mi femeia pământului tău negru,
Albă ca și lumina pământului tău negru,
Bună ca și nutrețul pământului tău negru.
Și-n urmă, prăbușește-mi lumina din văzduh,
Îngroapă-mă sub toată lumina din văzduh,
Agheazmă blestemată, ploaie de primăvară.