Familie nobilă – Versuri.pro

Corneliu Vadim Tudor - Poveste Adevărată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Amurg englez, cu ceaiul translucid,
e ora cinci pe un cadran de iarbă
când amfore de smirnă se deschid
tăcuţii elfi ai mării să le soarbă.
Când diligenţe vin dinspre infern
chemate prin formule alchimiste
şi când pe ţărm năvoadele aştern
sirene reci, cu ochi de ametiste.
Ce molcom cad fuioarele de spleen
pe cărămida vechilor castele,
nervuri din Evul Mediu sanguin
cu şanţ de apă şi cu poduri grele.
Cu grinzi de palisandru şi gazon
precum un craniu tuns la mânăstire
din halebarda pusă pe blazon
mai curge sânge de email subţire.
Aici, într-un salon împărătesc
la umbria ferestrei ca armura,
păzită-n somn de-un câine ciobănesc,
visează-n leagăn primogenitura.
Copil vrăjit în băi trandafirii
şi în mătăsuri bleu cu monogramă,
un monsegnior curând îi va sluji
botezul în cristelniţa de-aramă.
Neprihănit şi fraged ca un zeu
respiră stins în stampa de amiază –
bătrînul dog, cu trunchiul lui de leu
adulmecă-n răstimpuri şi oftează.
Îl simte de prieten şi stăpân,
ca mâine doar vor hoinări alături,
vor umple vadul ciutelor cu fân,
vor scutura pădurea de omături.
Armurier şi gardă îi va fi,
îi va aduce iepurii în gură,
de când aşteaptă el această zi
să aibă un tovarăş pe măsură!
Înalţă slavă nobilei femei
care-a avut destinul să îl nască,
fără sudoarea zbuciumului ei
murea de-a pururi spiţa lor regească.
Adie vântul reavăn în brocard,
copilul doarme-n faguri de răcoare,
în galionul Soarelui mai ard
napoleoni de aur prin frunzare.
Amurg englez, contesa s-a trezit,
supraveghează cina ce-o să vină
un corn de vînătoare rătăcit
revarsă o nelinişte-n surdină.
Nelămurită teamă fără rost,
un porţelan de Sevres spart aiurea,
un ochi zbătut, sau poate somnul prost,
ori poate noaptea cotropind pădurea.
Dar ce se-aude oare în donjon,
ce mugete de fiară zbuciumată?
Acolo doarme nobilul cocon,
ce tragedie, Doamne, ne e dată?
S-a năpustit pe scări în sus, urlând,
frânturi de rugăciune îşi îngaimă,
în faţa ei, cu botul sângerând
stă dogul mut, încremenit de spaimă.
Ea într-un fulger scurt şi-a-nchipuit
odorul sfârtecat în colţi de fiară,
o puşcă grea, cu patul aurit
a smuls din panoplia princiară.
A tras cu sânge rece, de bărbat,
mari cheaguri roşii i-au ţâşnit pe rochii
şi-n craniul vietăţii, spulberat
a mai văzut cum lăcrimară ochii.
Erau întorşi spre ea, în chip ciudat,
de parcă fiara aştepta răsplată,
un fel de milă fără de păcat
pentru pedeapsa cea nemeritată.
Dar cine se mai uită la un leş
când pruncul sfânt e mort în leagăn, poate?
Când porţi blestemul greu de-a fi dat greş
lăsându-l pradă balelor turbate?
Întredeschisă, uşa tremura,
cum zgâlţâia ferestrele vântoasa!
Argintul picurat din prima stea
îndolia havuzul, iarba, casa.
Ca prin minune, pruncul este viu,
nevătămat şi teafăr se arată,
se-apleacă tandru mama către fiu
şi îi sărută fruntea asudată.
Priveşte-n jur şi vede, în sfârşit,
zăcînd un lup cu beregata ruptă,
un scrin zgâriat, covorul răvăşit
mai povestesc de sângeroasa luptă.
Albind sub brazda de gazon bogat
îşi doarme somnul, fericit, un câine,
iar peste trupul lui canonizat
un party fără seamăn va fi dat
întru onoarea contelui de mâine….

Luis Vaz De Camoes - Ilustre O Dâră a Ramurii Dos Meneses

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Meneses, falnic și ilustru neam,
Căruia Ceru-n toate cumpănit
(Ce nu dă greș nicicând), i-a hărăzit
Să poată rupe scutul musulman.
Sfidând Fortuna și-al ei curs viclean,
Mergeți unde Destinul v-a pornit;
Dați Mării Eritreei foc, fiind
Noua lumină pentru Lusitani.
Și țineți piept cu-o forță atât de mare
Piratului, încât să se-nspăimânte
Gedrosia și țărmul taproban.
Schimbați Strâmtorii-arabe a ei culoare
Ca roșul Mării Roșii să rezulte
De-acuma doar din sânge otoman.

François Villon - Lauda Mariei d'Orléans

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Epistolă către Maria d’Orléans
[Spusă la nașterea Mariei]
Jam nova progenies celo demittitur alto
Virgiliu, Bucolica IV, versul 7.
O, lăudată întrupare
Din cer trimisă nouă jos,
Din nobil crin coborâtoare,
De la Iisus dar prețios,
Maria, nume grațios,
Izvor de milă și de har,
Prinos al ochilor, voios,
Ea pacea ne-o aduce-n dar!.
E pacea pentru cei bogați,
Și sprijin pentru cel sărman,
Potrivnic celor declasați,
Vlăstar atât de necesar,
Purtat în curăție doar,
-Păcatul biblic exceptat-
Încât pot spune foarte clar:
E binele întruchipat!.
Sfânt nume, de popor iubit,
Leac celor buni, pază la rău;
Seniorului prim prunc dorit,
Fiică din chiar sângele său,
Și a lui Clovis coastă; Nou-
născută, glorios creată,
Al cerului înalt cadou
Venită pacea să ne-o-mpartă!.
Cu dragoste de Dumnezeu
De-un nobil Cezar concepută,
De mari și de cei mici mereu
Cu bucurie percepută,
Din drag de Dumnezeu, făcută
Să-mpace pe cei învrăjbiți
Și libertate să aducă
Celor din urmă osândiți.
Unii, cu mintea-n suferință
Și spiritul întunecat,
Discută-a Domnului voință
Și-n ignoranța lor, de fapt,
Ar fi dorit să fiți băiat;
Dar voia Lui facă-se-n fine,
Căci noi avem de profitat :
Ce face Domnu-i cel mai bine.
Iar din Psalmist citez acum:
”Delectasti me, Domine
In factura tua”, și spun:
”Copil al clipelor divine
Sublim destin între destine,
Mană din Cer și desfătare
Răsplată-a faptelor de bine
Și-a relelor din noi, iertare!”.