Eugenio Montale - Falset

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Esterina, cei douăzeci de ani bat la ușă,
Surcenușiu nor
Ce puțin câte puțin te-nchide-n el.
Îți dai seama dar nu te temi.
Afundată te vom vedea
În fuiorul de fum pe care vântul
Îl sfâșie sau întețește silnic.
Apoi din șiroitul cenușii o să ieși
Mai arămie ca oricând
Chipul tău scrutând intens o aventură
Îndepărtată ce te aseamănă
Arcașei Diana.
Urcă cele douăzeci de toamne,
Te-nvăluie trecute primăveri;
Anume pentru tine răsună
O prevestire în sfere-elizee.
Nici vorbă de ecoul
Unei căni plesnite! ; rogu-mă să ai parte
De-un negrăit concert
De zurgălăi.
Nesiguranța zilei de mâine nu te-nspăimântă.
Grațioasă te-ntinzi
Pe stânca lucioasă de sare
Și la soare îți coci mădularele.
Amintești de șopârla
Neclintită pe stana pustie;
Pe tine te pândește tinerețea,
Pe ea lațul de iarbă-al puștanului.
Apa-i tăria ce te călește,
În ea te regăsești și renaști:
Ne gândim la tine ca la o algă, ca la o piatră,
Ca la o ființă marină
De care sărătura mării nu se-atinge
Tu ai dreptate! Nu-ți mohorî
Cu vane-nchipuiri ziua surâzătoare de azi.
Voioșia ta e deja gajul a ce va să fie
Și dintr-o clătinare de umeri
Pui la pământ cetăți ale neștiutei zile de mâine.
Te scoli de jos și-naintezi pe puntea
Scurtă, deasupra bulboanei în clocot:
Profilul ți se gravează
Pe un fundal de perlă.
Șovăi la capătul scândurii ce dârdâie,
Apoi râzi, și ca smulsă de-un vânt
Te-azvârli în brațele
Divinei prietene ce te prinde.
Ne uităm după tine, noi din stirpea
Celor ce rămân pe pământ.

falset – Versuri.pro

Eugenio Montale - Falset