eugen simion – Versuri.pro

Nichita Stănescu - Ars Poetica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Lui Eugen Simion.
Tată vitreg sunt poeziei
şi văr prin alianţă
cu steaua polară.
Nenorocitul de mine
ca un plebeu
am intrat în această
obilă familie,
ca un ins din afară,
ca un meteorit
fără substanţe organice în pântec,
edemonstrând nimic,
nici că viaţa a venit
de altunde,
nici că s-a născut
la faţa locului.
Ah, sunt un vitreg,
şi pe deasupra fără de doi.
Un străin faţă de unu
Un străin de unu
Un străin al unului…

Grigore Vieru - Linistea Lacrimii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lui Eugen Simion
Mi-am regăsit Țara
În lacrimă,
În liniștea inimii tale
Din care atât de luminos
Rasare dimineața
Poetilor!
Aud în răsăritul rourat
Cum strigă Dorul dor
Spre Basarabia,
Spre suferința ei,
Eu însumi preschimbându-mă
În liniștea,
În răbdătoarea ei lacrimă.

Adrian Păunescu - Elegia Unui Număr Militar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Câtă luptă e în frunză, câtă moarte e-n copac,
Uite că se face noapte, mă consum şi plâng şi tac,
De-aş putea să trec în toate, ca un abur vegetal,
Să fiu creanga ce ornează capul tânărului cal.
Am fost om şi sunt un număr, de nici eu nu mă mai ştiu
De sunt plus sau de sunt minus, de sunt mort sau de sunt viu,
Am intrat în socoteala nu ştiu cărui proiectant,
Care face mori de oase ce produc numai neant.
Foaie verde care cade, foaie verde care-a fost,
Eram om și sunt un număr, fără nici un fel de rost,
Nu mă ştiu pe mine însumi, nu mai ştiu nimic, nimic,
Şi, probabil, asta-i soarta fiecărui număr mic.
Frunza cade în computer, noi cu ea cădem şi noi,
De la plus până la minus pleacă numere-n război,
Pleacă numere în moarte, pleacă moartea pe pământ,
Foaie verde frunză moartă, foaie verde arbor frânt.
Am pretenţii numeroase, vreau să fiu cine sunt eu
Şi mi-e bine, tot atâta cât mi-e rău şi cât mi-e greu,
Daţi-mi frunza, să m-acopăr, creangă vie să devin,
Agăţată moale-n coama armăsarului divin.
Risipiți-mi fostul nume, într-o urnă în mormânt,
Cine-am fost nu mai contează, nu contează cine sunt,
Elegia unui număr, lângă ruga unui pom,
E mai grea ca elegia, prin cuvânt, a unui om.
Foaie verde, foaie tristă, foaie număr, foaie tot,
Pădurarii trec pe-aicea şi nimic nu mă socot,
Adunare şi scădere, înmulţiri şi împărţiri,
Obosite-mi sunt de-acestea nervii de nervuri subţiri.
Am să plec, să fiu podoabă, la o nuntă cu noroc,
Până când, uscat, voi trece în uitare şi în foc.