Eroul – Versuri.pro

Consecro feat Evaziv - Eroi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Evaziv
De mic ți-ai dorit să fii un erou
De când ai intrat pe scenă, toți să strige numele tău.
De la cei din propria casă, de la mama și tata
Până la simpli oameni de pe stradă
Îți mai aduci aminte, cum era odată?
Cu pelerina pe spate, pregătit să salvezi o lume întreagă!
Acum ești cu zâmbetul pe buze când ți-aduci aminte
Te-ai făcut mare, da’ încă ții minte.
Eroii noștri sunt cei pe care-i vezi în fiecare zi
Idolii tăi de când erai mic copil și,
Sigur îți aduci aminte de ei
De la TV sau din cărți, cine au fost eroii tăi,
Căci, fiecare are câte un erou
Fie vărul, mama, sau chiar tatăl tău,
Căci și tu poți deveni, eroul tău
După muncă și răsplată, cum și binele după rău.

Consecro
Înconjurat de eroi, oameni din cel mai bun soi
Eroii mei sunt cei pe care nu-i vedeți voi!
Au cuvinte grele și d-aia-au dinții cariați
D-aia n-acceptă sclavia, d-aia luptă neînarmați.
Au răni deschise! când picături încep a se scurge
Până și neajunsu’ din picioare te… suge
Eroii mei sunt tovarășii care-s departe
Ce speră să-ducă acasă o plasă plină cu bucate
Eroii mei cu ghiozdane mari din școala primară
Pentru care subvenția de stat e egal cu masa de seară
Studenții, nevoiți să alerge-n prea multe direcții
Eroii sistemului! își fac timp pentru lecții.
Eroiii ce-i privești cu indiferență pe stradă
Le simți mulțumirea pentru-o simplă pâine caldă
Vezi minciuni de oscar, în emisiuni la TV
Adevarații eroi au: SACRIFICIU în ADN!
Caracter intact, eroii mei cu suflet pansat
Că-s răniți o mie ca să își ia unu’ Passat?
Pe tabla vieții de șah, pionii ies la-naintare
Acei eroi de la care, destinu’ nu cere iertare.
Toți eroii mei, au un lucru-n comun..
Nu știu să renunțe! luptă să-și facă un drum.
Cei mai de preț eroi ai mei, de mult în genunchi au căzut
E rândul meu să fiu erou, pentru cei ce m-au crescut!

Jorge Luis Borges - Hilario Ascasubi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cândva a fost o fericire care
Azi s-a pierdut. Bărbatul accepta
Iubirea și războiul, și lupta
Cu-aceeași bucurie și-ncordare.
Mișei sentimentali, cu viclenie,
Mulțimii nu-i luau numele-n deșert.
În zorii-aceia, care-acum se pierd,
Trăit-a Ascasubi cu mândrie
De luptător și bard care-a cântat
Pe ne-nfricații gauchos, mărturie
A dragostei de țară. Pe vecie
I-a nemurit. Și multe a-ncercat:
Căutător de aur, corifeu.
Pe râul timpului a fost Proteu.

Firdousi - XV7 Goștasb Pasărea Simorgh Îi Arată Lui Rostam Mijlocul De Scăpare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Câteşitrei când se-nvoiră la ăst plan prea îndrăznet,
Zal, mai-marele, pe-un munte se urcă; de la serai
trei cătui cu foc adus-au cei trei inşi însoţitori
plini de temeri. Şi când vraciul se opri pe munte-n pisc,
trase-o pană dintr-un petec de brocart, şi ațâță
flacăra dintr-o cătuie, şi deasupra-acestui foc
arse-un capăt de la pană. Veghea-ntâia când trecu
din întunecata noapte, aerul se-nvârtoşă
într-un nour de-ntuneric. Cel simorgh privi din cer,
şi văzu cum luminează focu-aprins şi-alături Zal,
inimă însângerată de durere; pasărea
se apropie şi cercuri largi făcu, si-atuncea Zal
se sculă cu-nsotitorii săi tămâie fumegând,
pasărea-n mai multe rânduri el o binecuvântă.
Zal umplu cu mirodenii câteşitreile căţui
dinainte-i, înecându-şi fața-n sânge lăcrimând
din adâncu-i plin de zbucium. Zise pasărea simorgh:
„O, tu, şah, ce ai pe suflet de-ai nevoie de-acest fum?”
Zise Zal: „Nenorocirea-adusă de acei mârşăvi
şi de neam rău să-i lovească pe duşmanii mei haini!
Trupul lui Rostam cu pieptul ca de leu e vătămat,
şi picioru-mi împietrit e de-apăsarea-acestor griji
date de fecior; mi-i teamă, tremur pentru viața lui,
rănile acestea toate grele sunt cum nimenea
n-a văzut în lume-asemeni. Rakş, la fel, e ca şi mort,
zi şi noapte răsucindu-şi trupul de săgeti lovit.
De când în cuprinsul ăsta a venit Esfandiar
nu visează decât lupte; el nemulțumit fiind
de regatu-mi, de coroana-mi, de comorile-mi, ar vrea
roadele şi rădăcina arborelui meu din veac!”
Zgripţoroaica: „Pahlivane, inima nu ti-o mâhni
pentru-aceasta! Trebui-va să-l aduci aici pe Rakş
şi pe cel ce-mparte lumea.” Zal trimise la Rostam
o ştafetă să-l vestească: „Află-un mijloc să te scoli
pentru-o clipă şi poruncă dă de-asemeni şi pe Rakş
să-l aducă-aici îndată!”
Pasărea privi la răni
chibzuind cum să le-nchidă. Trase din viteazul trup
patru vârfuri de săgeată şi cu clonțu-i supse-ncet
sângele din răni; pe urmă c-o aripă le frecă,
şi Rostam numa-ntr-o clipă vlagă, viaţă, căpătă.
Pasărea simorgh îi zise: „Oblojeşte-aceste răni,
și-ai ş grije-o săptămână să nu le atingi cumva;
moaie-n lapte astă pană şi petrece-o peste răni.”
I se-aduse-apoi de-asemeni să-l tămăduie pe Rakş;
clontul şi-l trecu pe partea dreaptă-a telegarului
şi îi smulse şase vârfuri de săgeată din grumaz,
aşa fel că nici fărâmă de pe trupu-i nu mai fu
săgetată şi rănită, şi Rakş prinse-a necheza,
şi cel ce coroane-mparte râse când îl auzi.
Şi-atunci pasărea îi zise: „Brav cu trup-de-elefant,
mai măreţ decât măreţii de la Curte eşti; de ce
căutat-ai împotriva lui Esfandiar să lupţi,
bravul cel cu trup-ca-bronzul?” Îi dădu răspuns Rostam:
„Dacă nu-mi vorbea de lanţuri, inima nu-mi supăra;
dar îndur mai bine moartea decât să ajung de râs,
decât să mă las vreodată într-o bătălie-nvins!”
Pasărea simorgh îi spuse: „Nu, nici o ruşine nu-i
dacă fruntea pulberi dinaintea lui ţi-o pleci,
el, Esfandiar, doar este nenfricatul fiu de şah,
şi a şahilor mărire se-odihneşte pe-acest om
din neprihănită viţă. Dacă vrei cu mine-acum
să mi te-nvoieşti, de setea luptei te vei lepăda,
nu vei mai râvni deasupra lui Esfandiar să fii
pe cel câmp de bătălie, cuviincios, tu îi vei da
mâine plecăciune-adâncă, şi îi vei aduce-n dar,
drept ispaşă, trup şi suflet. Ceasul rău de l-a ajuns,
va dispreţui, fireşte, faptul că iertare-i ceri,
şi un mijloc de scăpare-ţi voi găsi, şi-am să-ţi înalţ
fruntea până sus la Soare!” Se înveseli Rostam
de cuvintele acestea, nu se mai înfricoşă
că va îndura ocara de-a fi-n fiare ferecat,
ci răspunse: „Niciodată nu mă voi abate eu
de la sfaturile tale, chiar şi când mă va ploua
un potop de spade-n creştet!” Zgripţoroaica zise iar:
„Din prietenie multă, taina cerului doresc
ţie doar să ţi-o dezvălui. Cel ce lui Esfandiar
sângele vărsa-va, pradă soartei rele va pica;
niciodată-aici pe lume oricât ar trăi de mult,
n-o să afle mântuire pentru chinuirile Iui;
n-o să poată să-şi păstreze nici comori: ursita rea
l-o urma în astă viaţă, şi când o va părăsi,
va găsi şi-n ceealaltă chinuri şi nenorociri;
de-ai luat tu hotărârea sfaturile să-mi urmezi,
vreau să mi te fac puternic pe duşman să ţi-l răpui;
te învăţ la noapte taina minunată şi-ţi închid
gura la urâte vorbe. Du-te, -ncalecă pe Rakş,
calul tău lucios, şi-apucă un jungher scânteietor!”
Rostam ascultând acestea, cingătoarea pe rărunchi
şi-o încinse şi-ntr-o clipă îl încălecă pe Rakş
galopînd până la mare. Văzu cum văzduhul tot
de simorgh se-nnegurează, şi descălecă pe ţărm.
Iute pasărea semeaţă din văzduhuri pogorî,
şi Rostam văzu un verde tamarind ce-şi adîncea
rădăcinile-n ţărână, pe când vârful până-n cer.
Vajnicul simorgh de-o creangă aninându-se, -arătă
lui Rostam uscată cale să ajungă lângă el;
o mireasmă-mbătătoare de mosc năvăli-mprejur;
pe Rostam chemă aproape şi cu aripa-i frecă
fruntea şi acestea-i zise : „Cel mai drept ram să-ţi alegi,
cel mai lung şi mai subţire. De-acest ram de tamarind
preschimbat într-o săgeată soarta lui Esfandiar
va s-atârne; deci tu pune pe nuiaua-aceasta preţ,
şi la foc îndreapt-o bine, cată şi-un vârf bun şi vechi
de săgeată, pene pune-i băţului şi-ăst vârf de fier,
iată mijlocul prin care va pieri Esfandiar!”
Îşi tăie Rostam o creangă din cel verde tamarind
şi plecă din ţărmul mării spre seraiu-i zimţuit;
călăuz îi fu simorghul, drept deasupra lui zburând
si zicându-i astfel: „Dacă, va veni Esfandiar
iar la luptă să te-aţâţe, glăsuieşte-i dulce, drept,
rugi smerite îi înalţă, nu gândi să-l amăgeşti ;
poate că-ndulci-va-şi graiul, poate îşi va aminti
vremea de odinioară; fiindcă de mai multe ori
lumea-ntreagă străbătut-ai înfruntând primejduiri
şi-oboseli, slujindu-ţi şahii. Dacă nu te va ierta,
dacă socoti-va-n sineşi că te poate înjosi,
atunci încordează-ţi arcul, si săgeata de nuia
ghiftuită-n vin ţi-o pune, şi-amândouă braţele
le aşează-n linie dreaptă către ochii lui ţintând,
precum face-un om cucernic tamarindul adorând
soarta va purta săgeata drept în ochii lui, în ochi
fiind partea lui mai slabă, dar să-ţi ţii mânia-n frâu.”
Pasărea-şi luă adio de la Zal şi-ntre aripi
îl imbrăţişă fierbinte, şi se avântă-n văzduh
mulţumită şi ferice. Rostam zboru-i urmărind,
foc aprinse, şi nuiaua o-ndreptă, o ghiftui
şi-o-mbătă cu vin; la capăt îi vârî fier ascuţit,
şi când gata fu săgeata, -i prinse penele, perechi.

Tavi Colu feat Emanuel Ion - Eroul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Deși cuvintele-mi păreau blocate,
În spatele buzelor uscate de vânt
Tu știai ce vreau să spun.
Deși ochii mei scăldați în lacrimi,
Priveau în gol și nu găseau un răspuns
Eram convins că nu sunt singur.

B: În tăcere am simțit dragostea Ta,
În clipe grele Tu ai fost prezent.

Refren:
Ai fost eroul vieții mele chiar de la-nceput
M-ai luat în brațe când pe drum, rănit eu am căzut
Fără Tine ce-aș fi fost
Doar un nor, purtat de vânt.

2. Uneori îmi uit identitatea
Mă comport ca și cum nu Te-aș fi cunoscut,
Dar Tu rămâi neschimbat.
Mă las adeseori mințit de șoapte
Care-mi spun că Tu de mult m-ai abandonat
Și nu mă mai iubești.

B: În tăcere am simțit dragostea Ta,
În clipe grele Tu ai fost prezent.

Refren:
Ai fost eroul vieții mele chiar de la-nceput
M-ai luat în brațe când pe drum rănit eu am căzut
Fără Tine ce-aș fi fost
Doar un nor, purtat de vânt.