erezii de-o clipa – Versuri.pro

Costel Zăgan - Erezia Optimismului Fatal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ca orice utopie, Citadela Binelui Absolut
are toate porțile ferecate. Pe câmpul de
luptă din jur te zbați cu tine însuți pe
viață sau pe moarte. Nu mai contează um-
bra aproapelui sau discreția îngerului de
pază. Sunt tolerate în cușca fiecărui indi-
vid. Castrată omenirea a tras jugul evolu-
ției pe dreapta, cu tot cu riscul amenzii pen-
tru bruiajul muzicii sferelor de influență. Peste
tot și toate se înalță zidurile triumfale ale tăcerii.
Pe orice tarabă se găsește în exces viitor la
preț redus. Grăbiți-vă să lichidați.
Condiția umană e pe ducă.
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

Costel Zăgan - Erezia Lui Kușim

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dragă Kușim, am înțeles că ieri a plouat
și la voi în Uruk. Ești un mare gurmand,
dacă în numai 37 de luni ai dat gata
29 086 de măsuri de orez. Eu în aceeași
perioadă, ceva mai târziu, am citit/scris
doar vreo 3852 de versuri și vreo 25 234
de rânduri de proză și critică literară. Nu
mai pun la socoteală berea, micii și cafe
lele cotidiene. Totuși, tăcerile noastre sunt
compatibile sută la sută. Aștept doar un ţi
păt divin să le pună în valoare. Pentru că eu
ți-s prof de Limba Română. Nu pot să-ți spun
mai multe, deși tare aș vrea. Decența însă mă
împiedică. Așa că te salut doar cu 20.01.1958.
Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II

Costel Zăgan - Apocalipsa de Mână

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dragă 01 01 01 totul e 01
ceea ce-ți doresc și ție 00
dacă totuși 01 01 00 atunci
o lăsăm 111 000 unii vor
mai fi 1+1 însă tot 0+0
are sorți de izbândă dar
trebuie să fie și 0+1
alții 1+1+1 doar imposibil
Cei de 1 cât și cei de 0
vor păstra distanța vitală.
Altfel
000 fără botniță
procedură standard.
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Costel Zăgan - Erezie de Bronz

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Peste capetele noastre înfierbântate
un băieţel de bronz face pipi. E noapte
şi prin lunetă admir Bătălia de la
Waterloo. De pe lună istoria-i ca o
apă: trecut, prezent şi viitor, simple
valuri. Autre chose. Je perds mon
temps, tu perds ton temps.
Tout le monde y gagne.
O fetiţă de aur face kk.
Merci
mademoiselle
Merci
monsieur
avec plaisir.
poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II

Costel Zăgan - Lecția de Caligrafie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Stimați cititori poetul nu se scrie nici
cu liniuță de unire nici de despărțire
Poetul se învață pe de rost
nașterea poezia moartea
pardon
posteritatea
Restu-s cuvinte
Poezia începe de mâine
Dacă nu v-ați luat hrană rece
Puteți folosi elegiile lui Rilke
De îmbrăcat vă dezbracă poezia lui Emil Brumaru
După Eminescu
urmează
bazarul.
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Costel Zăgan - Erezia Imposturii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tragedia noastră cotidiană, am ajuns niște împiedicați.
Moral vorbind, de trăit probabil vor trăi așa urmașii urmașilor noștri.
Noi, grăbiți din fire, suntem doar niște împiedicați în propriile noastre idealuri.
Elanul nostru social, cultural, sentimental ne împiedică să-l traducem în fapte, în practică socială cotidiană.
Gândim bine, dar simțim prost realitatea sau visul.
Între cuvinte, gânduri și fapte s-au interpus niște ecrane psihologice.
Suntem o generație de deziluzionați de gradul trei.
Una vorbim, alta gândim și cu totul altceva înfăptuim.
Suntem sfâșiați nu doar social, ci și psihic, sufletește.
Se bucură de aceasta nu doar neprietenii, ci și prințul de culoare al acestei lumi.
Credința ne-a rămas undeva în urmă și nu mai avem timp s-o așteptăm.
E grav! Aveam suflet pentru că aveam timp și nu invers, vai, din păcate!
Ne-am îngrijorat din cauza timpului și-am uitat totul.
Ne-am bucurat de Declinul Apusului și n-am simțit propria noastră prăbușire socială și interioară.
Nu mai există niciun fel de coeziune.
Nu mai credem nici în propriile noastre forțe sau slăbiciuni.
Nu ne mai iubim aproapele și nici pe noi înșine.
Iubirea a dispărut, dar nu ura, indiferența i-a luat locul.
Asistăm la moartea aproapelui nostru îmbălsămați în gerul indiferenței absolute.
Nu ne mai impresionează nimic, nici măcar cinismul celorlalți sau al nostru.
Trăim ca niște cadavre ambulante.
Comunicăm cu ceilalți doar prin simțuri și cinism.
Trăim în concubinaj cu propriile noastre neveste.
Fericirea o abordăm ca pe un lucru furat.
Ne e frică pur și simplu să fim fericiți sau triști.
Am tras o fugă până-n Occident și nu ne-a plăcut.
Nici Orientul nu-i mai breaz.
Suntem răstigniți între cele patru puncte cardinale ale nehotărârii noastre.
Ne uităm la proprii noștri copii ca la niște străini.
Privim soarele și ne întunecăm.
Nu suntem bineveniți nici în paradis, nici în infern.
Purgatoriul nostru e fără capăt și, din fericire, fără coadă.
Deziluzia e folosită ca armă de nimicire în masă.
Suntem încurajați să ne deziluzionăm unii pe alții și ne descurcăm de minune.
Ne privim în oglindă și nu vedem pe nimeni.
Între noi și imaginea noastră s-a căscat o prăpastie, un gol istoric.
Cineva vrea să ne fure destinul.
Propriul nostru mormânt va fi ocupat de-un intrus.
Doamne, iartă-l și ajută-l!
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II