Epic – Versuri.pro

Dimitrie Bolintineanu - Coroba

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Într-a nopții pace ei sărbătoresc
Până când în aer stelele albesc.
Dar atunci în sala cea de sărbătoare
Acoperit de răni un ostaș apare
— „Hanul cu tătarii vin p-acest pământ
Și îl schimbă-n doliu și-n trist mormânt!”.
Astfel zice bravul și sub răni s-abate.
Domnul îl sărută și cu bunătate
Zice: — „Mergi d-alină nobilul tău chin
P-al meu pat molatic în repaos lin!”.
Danțul urmă cursu-i: muzicile sună.
Ștefănică-vodă dănțuie c-o jună.
— „Dulce copiliță! Ștefan îi zicea,
Vrei să-ți dau coroana și cu viața mea?”
— „De voiești, o, doamne, dulce să-mi fii mie,
Lasă desfătarea, mergi la bătălie!”.
Domnul stă pe gânduri, pare rușinat.
Cheamă căpitanii.. Toți a-ncălecat.
Zboară la Coroba, pe tătari lovește,
Îi fărâmă crâncen și pe mulți robește.
D-acolo se-nturnă către mândra sa
Și cu-a lui coroană îi dă mâna sa.

Dimitrie Bolintineanu - Rovina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cu degetele d-aur, fragedele zori
Iar deschid spre lacrimi ochii muritori.
Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite,
Mircea stă cu capii armiei dorite.
Părul lui străluce ca fuiorul alb,
Scapă valuri late de sub coiful dalb.
Faţa lui lumină de trăsuri frumoase,
Sub trăite zile grele, furtunoase,
El ridică fruntea făr-a suferi.
Vocea lui răsună fără-a osteni.
Domnul le vorbeşte. Soarele s-arată.
Dulcele repaos pe străini îmbată.
Ei sunt mulţi la număr, dar înfemeiaţi.
Au venit la luptă de răpiri chemaţi
Şi dorinţa pradei e căzută foarte,
Rar înalţă omul pân’ să-o cate-n moarte.
— „Pentru ţara noastră însă noi murim!
În amoru-i tânăr inima mărim!
Cât n-or fi românii un popor de sclavi,
Demni de tot dispreţul popolilor bravi,
Cât roşi-vor încă jugul crud să poarte,
Cât a lor mărire or căta prin moarte,
N-o călca străinul într-acest pământ
Fără să găsească chiar al său mormânt.
Cel ce nu se luptă pentru-al ţării bine
Nu merită viaţa decât spre ruşine!
Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu!
Inima îmi spune şi român sunt eu!”
Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă.
Vede pe-a lui doamnă și-ntristată-o lasă.
Acolo se vede doamna şi-a lui fiie
Dulce şi frumoasă ca o bucurie,
Albă, purpurată, cu peri aurori
Semănaţi cu lacrimi, ale morţii flori.
Pe guriţa-i mică, fraged zmeurită,
Sărutarea pare încă adormită!
Iar pe fruntea-i trece umbra unui chin
Şi pe braţ i-o pleacă ca pe-un moale crin.
— „Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune,
Să-nălţăm la ceruri sfânta rugăciune!
De va pierde domnul lupta, viaţa sa,
În robie crudă noi ne vom pleca.
Dar robia noastră fi-va dezonoare,
Moartea cea mai aspră, mai degrădătoare..
Între două rele, moartea nu-i mai rea.
Pentru-al nostru suflet, roagă fiica mea!”
Strigăte de-nvingeri s-aud depărtat..
Paloşul pe fiică muma a-nălţat!
În amoru-i straniu doamna e sublimă.
Fiica, tremurândă, capul ei înclină..
Palidă, pierdută, lacrimi strălucesc
P-ale sale feţe.. farmec îngeresc!
Altă ştire vine.. Paloşul coboară
Şi sărută dulce juna-i feţioară.
Mircea cu românii pe străini a stins.
Moartea lor e crudă.. Baiazid învins.

Dimitrie Bolintineanu - Apa Bârsei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Apa Bârsei.
Ca un fluviu d-aur, splendidă lumină,
Peste patru taberi, varsă luna plină.
Turcii şi tătarii somnului se dau;
Ungurii, la mese, grijile-nşelau.
Astfel prin furtună, printre nopţi, pe mare
Lopătarii varsă tânăra cântare.
Dar Şerban nu doarme, căci dulcele somn
Rar răsfaţă geana unui mare domn.
Grijile, în horă, turbure se duce
Încotro lumina mai splendidă luce.
Către astea, cântul păsării prin flori
Spune că se varsă fragedele zori.
Domnul către ceruri-nalţă rugăciune,
Apoi dă semnalul, trompeta răsună.
Lupta se începe, cetele tătare
Pasă înainte, strigă cu turbare.
Turcii le sprijină; turcii şi tătari
Se îndes, s-amestec.. Sprinteni armăsari
Nechează, spumează.. Armele răsună;
Tremură pământul.. Muntele detună,
Soarele păleşte.. Apele roşesc..
Păsările-n aer zborul lor opresc.
Omul se îmbată d-omenescul sânge..
Muma către sânu-i copilaşul strânge.
Ungurii rezistă furiei cei vii,
Dar cum în suflarea negrei vijelii
Arborii rezistă, câteva minute,
Apoi îşi sfărâmă crăcile bătute,
Astfel stau maghiarii cu-nfocatul dor,
Cu puterea dalbă sufletelor lor.
Dar-necaţi d-a noastră crâncenă putere,
Iată că se pleacă, bărbăţia piere.
Dar atunci începe cruda măcelare.
Furia scăpată, urlă cu turbare.
Caii calcă în sânge până la copiţi,
Calcă şi sfărâmă morţii şi răniţi.
Strigăte, trufaşe, celui ce învinge,
Se confund cu plânsul celui ce se stinge,
Astfel cum bacanta, l-al plăcerii loc,
Vine despletită şi cu ochii-n foc,
Şi cu voluptate, şi nesăturată,
De plăceri sălbateci şi de vin se-mbată.
Secheli s-abate. Zilele-i se curmă,
Patru mii de nobili în mormânt îl urmă.

Dimitrie Bolintineanu - Năvala Lui Țepeș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Năvala lui Țepeș.
Noaptea-i furtunoasă, și superbul domn
În deșert mai cheamă fugătorul somn:
O gândire mare sufletu-i îmbată;
Printr-o faptă rară să triumfe cată.
Printre noapte, ploaie, tunete de foc,
Cu cinci mii de roșii el își face loc:
Cum furtuna cade p-ape dormitoare
Și d-odată-nalță valuri mugitoare,
În ordia turcă roșii năvălesc..
Turcii se deșteaptă, strigă, s-amețesc.
Sunetele d-arme, strigăte turbate,
Printre vijelie zbor amestecate;
Caii calcă rânduri de fărămături;
Sângele ca ploaia cură din săcuri.
Mohamed sub cortu-i dulcea pace cată;
Vise grațioase sufletu-i îmbată.
Ușile, la cortu-i, iată, se smicesc
Și pe cal apare domnul românesc.
Mohamed p-o poartă repede dispare..
Printre umbra deasă caută scăpare.
Când pe fruntea nopții ziorile se joc,
Domnul cu românii las al luptei loc;
Dar sultanul cearcă spăimă-atât de rară,
Cât, la miezul zilei, fuge spre hotară.

Dimitrie Bolintineanu - Bârlad

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Turcii intră-n țară, trec, se grămădesc,
Alții tot d-odată la hotar murgesc.
Dar Ștefan cel Mare cu oștile sale
Spre Bârlad se duce și-i așteaptă-n cale.
Un boier îi zice: — „Doamne! Mulți mai sunt,
Mulți se varsă turcii pe acest pământ!”
Ștefan îi răspunde: — „Și mai bine-mi pare.
Nu vom sta noi nimeni fără de lucrare.”
Zice. Late valuri cetele-i pornesc.
Pulberea se-nalță, armele lucesc.
Domnul pune oastea sub trei capi de țară.
Avangarda pleacă.. Lupta-ncepe-amară.
Numărul lor mare pe moldavi îi strânge.
Soarele s-ascunde sub un nor de sânge,
Noaptea împrumută zilei val de dor,
Negură și pâclă pe pământ cobor.
Cum din munți coboară două repezi unde,
Se-ntâlnesc pe cale, scot mugiri profunde,
Apoi preunate, pe un singur pat,
Spumegă și-aleargă, și-alergând se bat.
Astfel se-ntâlniră ambele armate
Și d-a lor lovire par împovărate.
Oameni puși să sune, prin adânci păduri,
Sună din cimpoaie, buciume, tamburi.
Turcii stau și-ascultă larma depărtată!
Cu trei alte armii cred că-au să combată.
Râul îi constrânge. Umbra ce s-a-ntins
Îndoiește spaima. Focul lor s-a stins.
Cei mai mari s-adună.. Ce vor face oare?
Buciumele sună, răspândesc teroare.
Unul ia d-a fuga.. Toți îl urmăresc,
Ca pulberea în vânturi toți se risipesc.
Ștefan îi preurmă, fuga lor nu-i scapă.
Mulți, cuprinși de spaimă, sar și pier în apă.
Alții, între dânșii singuri se ucid,
Alții-n spada noastră, năvălind, să-nfig.
Astfel multe paseri, prin furtuni turbate,
Zboară risipite, par înspăimântate!
Unele s-aruncă peste râpi și mor,
Altele pe sânul celor ce le-omor.
Râul spumă sânge. Turburile-i valuri,
Strânse de cadaveri, se revars pe maluri.
Ștefan pretutindeni îi doboară-amar,
Dându-le gonire până la hotar,
Cum pe calea coasei, pe întinse crânguri,
Maldărul cel verde zace rânduri, rânduri!
Astfel pretutindeni zac și morții lor.
Corbii, cete late, peste dânșii zbor.
Dar Ștefan cel Mare capii oștii-unește
La voioase mese și-astfel le vorbește
— „Raz-acestei lupte petrecută-n nori
Luce ca lumina soarelui la zori,
Dar a sa lumină foarte lucitoare,
Să nu ne răpească prin a sa vulvoare.
Fala e un soare mândru, strălucit,
Ce orbește ochiul care l-a privit.”
Astfel zice domnul. Cupele-aurite
Cheamă, prin toaste, zile strălucite.
Tinere fecioare cununau cu flori,
Cu-a lor dulce mână, bravii vingători.
Altele, pe harpe, cântă dulce, lin,
Gloria română și-al Moldovei chin.
Iar Ștefan ascunde fața-i strălucită
În regala-i mantă cu aur mândrită.

Doine De Haiducie - Andrii Popa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Andrii Popa:
Cine trece-n Valea Seacă
Cu hamgerul fără teacă
Și cu pieptul dezvelit?
Andrii Popa cel vestit!
Șapte ani cu voinicie
Și-a bătut joc de domnie
Și tot pradă ne-ncetat,
Andrii Popa, hoț bărbat!
Zi și noapte, de călare,
Trage bir din drumul mare,
Și din țară peste tot!
Fug neferii cât ce pot,
Căci el are-o pușcă plină
Cu trei glonți la rădăcină,
Ș-are-un murg de patru ani,
Care mușcă din dușmani,
Ș-are frați de cruce șapte,
Care-au supt sânge cu lapte
Și nu-i pasă de nimic,
Andrii Popa cel voinic!
Capitane, frățioare,
Ce se vede despre soare?
Să zăresc vreo patru cai!
N-auziși tu de-un Mihai?
Capitane, te gătește,
Mihai mândrul te gonește.
Iată-l, vine ca un zmeu!
Fă trei cruci la Dumnezeu.
Cum îi vede-n depărtare,
Popa strigă-n gura mare:
„Hai la goana de neferi!
Hai la hora de muieri!”
A zis! Țipă, se aruncă,
Trece șes, pâraie, luncă
Cu fugarul sprintenel
Și cu hoții după el.
Mihai mândrul vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Și din ochi aruncă foc.
Fug cum fuge-o rândunică,
Fug ca fulgerul când pică,
Și se duc voinicii, duc,
Cu urgie de haiduc!
Piept în piept! Câmpul răsună
Toți de tot dau împreună.
Toți la luptă-s încleștați,
Toți în sânge încruntați.
„Ura, frați!” caii nechează,
Sus văzduhul scânteiază.
„Ura!” moartea s-a ivit!
Vulturul-n zbor s-a oprit!
Zi de vară pan’ în seară
Dau voinicii să se piară
Și cu fierul ascuțit,
Și cu pumnul amorțit.
Sângele-n răni gâlgâiește,
Glasu-n gură se sfârșește.
Zece-s morți! doi încă vii,
Mihai mândrul și Andrii.
Andrii fuge far’ de-o mână,
Prinde murgul la fântână,
Da pieptiș, sare pe șa
Și din gură zice-așa:
„Zbori, copile sprintenele,
Să mă scapi de chinuri grele,
Că mă jur, de mă-i scăpa,
Că pe-un frate te-oi căta”.
Murgul sprinten se repede.
În zadar! Mihai mi-l vede!
„Stai, hoț-popa, dragul meu,
Să-ți arăt cine sunt eu!”.
Și cum zice, mi-l chitește,
Drept în frunte mi-l lovește!
„Ura!” Vulturul din nori
Racni falnic de trei ori.

Subcarpati - Balada Lui Gruia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bean: În pădurea Pinului, La cerdacu Lui Novacu, La masă de solzi de pește Beau voinicii boierește. Beau, glumesc, se veselesc Și la Dumnezeu gândesc. Beau, glumesc, se veselesc Și la Dumnezeu gândesc. Dar Gruiță, Novaciță, Nici nu bea, nici nu mânca, Nici voie bună n-avea, Ci sta gata de-a pleca. – Măi Gruiță, fiul meu, Să-ți ajute Dumnezeu! De ce șezi tu supărat, Nebăut și nemâncat? Or banii ți i-ai gătat, Or ți-i gândul la-nsurat, Or ți-i dor de Țarigrad? Or ți-i dor de Țarigrad? – Nici banii nu i-am gătat, Nici mi-i gândul la-nsurat, Ci mi-i dor de Țarigrad! Novac din cap clătina De vei merge-n Țarigrad, Să rămâi tu lângă gard, În oraș să nu te bagi Și la vin să nu te tragi, Gruiță, copil zburdat, De mic la rele-nvățat, El în seamă nu băga Ce tatăl său îi spunea, MAI!
Madalina Pavăl: – Înălțate împărate, Să trăiești cu sănătate! Nimerit-au, nimerit, La mine-n birt o venit Un voinicel tinerel, De toți se miră de el; Că-n trei zile și-n trei nopți A băut sute de zloți, A băut trei buți de vin, Vin bătrân și cu pelin Ș-a mâncat trei vaci belite Și trei cuptoare de pite. Nu bea vinul cum se bea, Cu sălicu și halba, Ci mi-l bea el cu vadra, Se miră toată lumea! Cum pune vadra la gură, Varsă-n gură ca-ntr-o șură; Și pita cât e de lată, El o-mbucă totodată; Tot vinul cât am avut, Tot dânsul mi l-a băut Tot mâncă și tot sorbi, Dar nimica nu-mi plăti. – Înălțate împărate, Eu îți spun cu direptate De trei palme-i lat în frunte Și vreo 20 in spate Apoi căutarea lui Seamănă cu-a lupului; Când se uită pe sub gene, Și măria-ta te-ai teme.
VALI UMBRA: Tu, Aniță, Birtășiță, Rogu-te la Dumnezeu Și te jur pe capul tău Să nu-i spui unde șed eu, Ăsta-i Gruia lui Novac, Care țara ne-a prădat, A prădat-o-n lung și-n lat, De trei ori turcii-au tăiat Și acum iar o venit Cu gând rău de prăpădit. Bată-mi-l-ar Dumnezeu Pe el și pe tatăl său, Dar, Aniță, Birtășiță, Ia’ mi-l pune tu la masă Și dă-i vin cu rozolie, Ca să-l tragă la beție; Dă-i vin cât el poate bea, De plată nu întreba Și dă-i vin cât va pofti, De plată nu pomeni. Și când vinul vei găta, Vin-la mine, că ți-oi da, Numai să-l poți tu-mbăta, Că bun preț îi căpăta!
AFO: Și Novac tot aștepta Ca să-i vină Gruița; Dar în zadar aștepta, Că Gruia nu mai venea. Atunci el ce mi-și făcea? La un corb el poruncea Și așa că mi-i zicea Sa-l caute pe Gruia Apoi afară ieșea, La temniță se ducea, Lăcatele le rupea Și pe Gruia îl scotea Apoi amândoi se lua Și pe dusmani se întorceau Și pe toți că mi-i tăiau. Pe unde Novac mergeau Ș-apoi scăpat îl făcea. Iară Gruia cu Novac Se lua de după cap Și se imbratisau Și Novacu, cât trăia, Tot mereu se veselea La dusmani nu se gândea! Si de nimeni n-asculta!

Manowar - Coroana și Inelul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De la o bătălie am venit
Spre o bătălie călăresc
Izbucnind în flăcări spre cer
Lanțurile sorții
Vor arde în continuare
Vă voi vedea din nou când voi muri.
Mari și puternici doar noi suntem regi
Purtati pe tornade de foc
Îndemânarea ne-a adus coroana și inelul
Acoperite cu sânge și mândria noastră.
Eroii mă așteaptă
Inamicii mei vin repede
Neștiind că aceasta e ultima lor călătorie
Pe șaua calului
Îmi beau ultima bere
Coarda arcului și oțelul vor domina.
Mari și puternici doar noi suntem regi
Purtati pe tornade de foc
Îndemânarea ne-a adus coroana și inelul
Acoperite cu sânge și mândria noastră.
Odin, pe tine te aștept
Eu sunt adevăratul tău fiu
Te strig acum când eu mor
Jur pe sabia mea
Eu nu mă voi închina nimănui
Al nostru este regatul de oțel.
Mari și puternici doar noi suntem regi
Purtati pe tornade de foc
Îndemânarea ne-a adus coroana și inelul
Acoperite cu sânge și mândria noastră

Compact - Legenda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

LEGENDA
de COMPACT.
Trăia un om ce-avea curajul să atace
Orice dușman care-ar fi vrut hotarul să-i încalce
Un loc ascuns, de nepătruns, chiar urma lui se pierde
Căci muntele-l ascunde și ochiul nu-l vede.
Viteazul stă departe dus cu gândurile toate
Când luna sus pe negrul cer i-arată-n miez de noapte
Aude apoi cum frații săi îl strigă și îl cheamă
Căci vor să lupte lângă ei viteazul fără teamă.
Ooo, ooo, soarta ți-a zâmbit
Ooo, ooo, luptă negreșit (x2).
În luptă, brațul, cu putere, înfrânge, se preface
Și în curând în jurul lui e liniște și pace
Doar dinspre munte se aude un glas ce cântă în slavă
„Trăiască-n veci viteazul Vivar, cel fără de teamă”.
Ooo, ooo, soarta ți-a zâmbit
Ooo, ooo, luptă negreșit (x2)

Cargo - Țepeș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-un veac ce e foarte departe,
Când păgânii nu aveau hotare,
S-a născut un cavaler, sub soare,
Un cavaler c-o mare supărare.
Supărare pe păgânii care,
Jefuind și ucigând în cale,
Cucereau cetăți, pământ, popoare,
Ce creștinii le puneau în cale.
Cavaler, fără de teamă,
La ospăț cu sânge-n cană.
Cavaler, cu crucea-n mână,
Cavaler cu-o țeapă lungă!
Țeapă pentru cei care,
În urlete, flăcări și fum,
Batjocoreau creștinătatea,
Arzând…