elan – Versuri.pro

George Magheru - Imaginile Iubitei Pentru Iubirea Poetului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu ghimpii în aripă un elan.
Observatorul rece pe Mont Blanc
privind în vale-adâncă un incendiu.
Sau sfaturi de amor într-un compendiu.
Sau un burghez citind la un comptor
simțirea cheltuită în amor.
Sau strop de vin în tuburi mult strâmtate
urcându-se prin capilaritate.
Sau scai într-o atrăgătoare ie.
Din dragostea-mi strivită-n infamie
scot imnurile-n veci strălucitoare,
cum din ciorchini călcate în picioare
țâșnește vinul plin de nobilă beție.

Ion Izvor - Posibil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Posibil
motto: „I’m your friend which is always very near!”.
Dacă aș putea prinde un curcubeu,
aș face-o doar pentru tine
și în ziua în care simți văzduhul
aș împărți cu tine frumusețea lui.

Dacă aș putea să construiesc
alt munte al vieții l-aș numi elan
locul unde apa e cristalină,
loc pentru libertate!

Dacă aș putea să-ți iau grijile
le-aș arunca sigur, în mare!

Dar toate lucrurile pe care vreau să le ating
sunt imposibile pentru mine!
Acest munte nu-l pot construi,
să prind în brațe curcubeul nu știu!

Știu însă altceva
să-ți fiu întotdeauna aproape!

Ion Barbu - Elan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sunt numai o verigă din marea-ndoire,
Frăgilă, unitatea-mi e pieritoare; dar
Un roi de existențe din moartea mea răsar,
Și-adevăratul nume ce port e: Unduire.
Deci, arcuit sub timpuri, desfășur lung țesut
De la plăpândă iarbă la fruntea gânditoare,
Și blondul șir de forme, urcând din soare-n soare,
În largul vieții revarsă un trecut.
Din călătoarea undă, din apele eterne,
Îmi însușesc veșmântul acelor care mor,
Și înnoit și ager alerg – subtil fior –
Prin săli orgolioase ori umede caverne….
Și astfel, în pământuri croindu-mi vaste porți
Spre ritmuri necuprinse de minte vreodată,
Aduc Înaltei Cumpeni povara mea, bogată
De-atâtea existențe și tot atâtea morți.

Nicolae Labiș - Elan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E tare omenesc, o știu,
Să-ți placă-n zboruri aprig,
Să te avânți peste pustiu
Cu-aleanul de jăratic.
Să-ți fie caii tari și iuți,
Să-ți cânte zurgălăii
Și plin de flăcări să săruți
Nemărginirea văii;
Chiar dacă drumul ți-i sortit
Curând să ți se frângă.
Și în abisuri prăbușit
Elanul să se strângă.
Chiar dacă drumul mi-i crăpat
Aproape ori departe,
Vreau pin’ la capăt să-l străbat
Prin ghețurile sparte;
Voi coborî și voi urca..
Oricum, la fel de bine.
Câta-voi de-oi putea cânta
În vremea care vine.

Nicolae Labiș - Entuziasm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lui Eugen Mandric.
Punctul de pornire.
Viața-mi agitată-ntreagă e formată
Din nașteri repetate și morți în orice zi.
Desfid pe cel ce-ar spune că m-am născut o dată
Și-o dată, doar o dată voi muri.
Se surpă-n mine munții și noii munți tresaltă,
Fierb mari și seacă-n abur, mări noi din cer erup
E-o viață înnoită mereu, tot mai înaltă
În straiul strâmt al firavului trup.
Și cine-s totuși? Suntem necontenit vibrare,
Eternă căutare, foc alb pe negrul lut.
Mereu găsim frumosul din clipa viitoare
Nemulțumiți de clipa ce-a trecut.
Azi încă doar copacii au minte-mpărătească,
Mai ezităm în fapte, mai credem în minuni,
Dar noi vom fi aceia chemați să hotărască
Abstracte și concrete regiuni.
Suntem porniți să spargem ruina perimată
Și pentru asta creștem prin ani, tot mai grăbiți.
E bine să se teamă de-a noastră judecată
Cei care încă nu pot fi loviți.
Ni s-au prelins în sânge și-acum ne-aleargă-n vine
Ideile lui Lenin și dorul celor mulți,
S-au distilat în limpezi ecouri cristaline
Doinirile ce le-ascultăm desculți.
De-am rătăcit pe drumuri, de-am tras pe la podgorii,
E vinovată vârsta și gândul ne-mplinit.
Dar noi cunoaștem bine și pe răufăcătorii
Ce ne-au mințit și-un timp ne-au rătăcit.
Nu am pierdut.. În timpul acesta nu poți frânge
Carpații și nici Marea nu poți din loc s-o muți.
Dar laolaltă anii pierduți dacă i-ai strânge,
Sunt zeci de ani și mii de ani pierduți.
Dar nu-i nimic. Elanul nu poate fi ucis.
Călătoria noastră prin vreme-i mai matură.
Zburăm cu-aripi întinse, cu ochii grei de vin,
Cu amenințător tăiș pe gură.