Efeminitate – Versuri.pro

Jorge Guillen - Omenescul Efemer

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zum Augenblicke dürft ich sagen:
Verweile doch, du bist so schön!
(FAUST, 2, V).
Rămâi, tu, interval numit viață,
Viață sacră, care-acum dispari
Murind încet
Fără vreun nimb de infinit
Și nici făgăduință de-absolut,
Frumoase clipe azi, urâte mâine,
Dar vii și dragi mereu, căci sunt reale
Când dincolo ajungi, ofrande sunt:
Pământul, apa, focul le-au adus,
Și aerul ce-i astăzi transparent,
Iar mâine greu și-necăcios,
Ofrande naturale
– Ori poate și divine –
Cu-o forță superioară ce dorește
Ca eu s-o stăpânesc
Și s-o supun la un nivel uman,
De echilibru-aici, pe câmpul nostru,
Recunoștință e și e iubire.
E veșnică Elena?
Eu vreau doar omenescul efemer.

Ryōkan Taigu - Câmpul de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Câmpul de toamnă / Unde pe iarbă roua / Pare-a fi perlă; / Când încerci ... →

Giuseppe Ungaretti - Primul Cânt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O, soră a umbrei,
Întunecată cât lumina putere mai are,
Mă pândești, moarte.
Într-o grădină virgină
Îndrăzneața dorință te îmbie-n lumină
Și pacea s-a dus,
Gânditoare moarte,
Pe buzele tale.
De-atunci
Te-aud în fluviul minții mele
Ce adâncește depărtări
Încurajând suferința eternului.
Mamă veninoasă a timpului
În spaima bătăii de inimă
Și a solitudinii.
Frumusețe condamnată și surâzătoare.
În ațipirile cărnii
Visătoare efemeră.
Atletă fără somn
A măreției noastre.
Când mă vei domestici, ia spune-mi:
În melancolia celor vii
Va zbura mult timp umbra mea?

François Villon - Baladă cu Același Tâlc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În vechiul grai franțuzesc.
Dar sfinții-apostoli undi-s oare,
Cu patrafir, strai bogat,
Îcinși cu stole și stihare,
Ce-l iau de gât pre necurat
Încins de rău și de păcat?
Ca orice om de rând s-au frânt,
Cu toții lumea o-au lăsat:
Ca pleava spulberată-n vânt.
Dar din Constantinopol cei
Chezari cu pumnul daurit,
Și încă, riga Franciei,
Între toți regii-mpodobit
Ce pentru Domnu’ a ctitorit
Locaș de-nchinăciuni preasfânt?
Fost-a la vremea lui slăvit?
Ca pleava spulberată-n vânt.
Ci undi-i, din Vienne și Grenobles
Delfinul scump, viteaz; și mai,
Cei din Dijon, Salins ori Doles,
Domnii și-odraslelele de crai
Cu oameni, curte și alai,
Crainici, trompeți, urmași? ei sînt,
Oricât se ghiftuiră, vai,
Ca pleava spulberată-n vânt.
Prinții așişderi morții-s dați
Ca orice om de pre pământ,
Geaba îs triști ori mâniați, –
Ca pleava spulberată-n vânt.

Ștefan Octavian Iosif - Mandolinate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când l-a zărit venea în sus
Din răsărit, ea din apus
De nu mă-nșel era-n aprilie,
Copil și el, și ea copil.
Cum s-au văzut, cum și-au zâmbit
Dragi și-au căzut și s-au iubit
Și-au hoinărit în jos și-n sus.
Spre răsărit și spre apus.
Dar ceasul cel fatal veni
Ea râse, el îngălbeni.
S-au despărțit și ea s-a dus
Spre răsărit, el spre apus.
S-au despărțit și ea s-a dus
Spre răsărit, el spre apus.
Te prind fiori privind la flori,
Vai, când mai treci pe vechi poteci
Și vezi trecând perechi la braț
Te-oprești din drum și cum oftezi
Și chemi în gând un blând profil
Și gemi plângând nebun ca un copil.
Eu știu cât sunt de efemer,
Un fulg în vânt dar, până pier,
Vreau să te cânt, un cântec sfânt
Cum n-a sunat mai minunat
Nici pe pământ și nici în cer
Și-atâta-ți cer, în schimb, ca preț
Doar să zâmbești când, trist, pe drum
Îl întâlnești pe cântăreț
Tu numai cum știi să zâmbești.