Și du-mă mai repejor,
că și lui tata îi dor,
ca așa-i dorul de părinte,
decât focu-i mai fierbinte,
decât focu-i mai fierbinte, măiculița mea.
La inimă când se pune,
te arde ca un cărbune,
te arde ca un cărbune, măiculița mea.

Du-mă când luna răsare,
la părinți în depărtare,
du-mă când s-arată zorii,
să șterg mamei ochișorii,
și să-i mângâi obrăjorii, măiculița mea.
Și lui tata să mă-nchin,
bătrânețea să-i alin,
să nu mă aibă străin, măiculița mea.
Du-mă când s-arată zorii,
să șterg mamei ochișorii,
și să-i mângâi obrăjorii, măiculița mea.
Și lui tata să mă-nchin,
bătrânețea să-i alin,
să nu mă aibă străin, măiculița mea.