Pe vechiul drum de care, zăpada se-nspăimântă
Și-ncearcă să se-ascundă în umbra unui nor,
Dar vântul îl gonește c-un șuier care cântă
Zăpezilor prohodul, în gerul muritor.

Mă-ndrept, cu bucurie, spre dealul după care
E casa ta, cu hornul ce fumegă frumos
A viață spre înalturi, a trai și-ndestulare,
A rugă peste norul ce-i face loc, pios.

M-aștepți, știai semnalul, iar masa ce îmbie
E gata așezată. Paharele de vin
Lucesc spre-o lumânare ca strugurii în vie
Când Soarele de vară îi mângâie, blajin.

Trec pragul, uit de iarnă și-mi las de tot afară
Ce mai aveam din doruri, cu gândul c-or muri
De frig și de uitare, căci pieptu-mi simte, iară,
Un dangăt ca de clopot, știind că ne-om iubi.
Daniel Vișan-Dimitriu