Arthur Rimbaud – Adormitul Din Vâlcea
E o vâlcea în care doinește-un pârâiaș,Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă și sulfină,Fâșii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaș,Stă soarele. Mustește vâlceaua de lumină.Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldatCulcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădităDe frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.Lumina plouă-asupră-i, din bolta-mpârcă.Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzândLa fel cum … Citește mai mult