În zori mai ciripește vreo pasăre pribeagă
Pe brațul crucii negre ce-ți străjuie mormântul,
Prin iarba mohorâtă cu şuier trece vântul,
Și multe spune dânsul cui știe să-nțeleagă:

Că vremea noastră-i tristă și plină de mizerii,
Dar alte generații pe urmă ei veni-vor.
Din negura uitării cu drag ademeni-vor
Icoana ta, o, dulce și trist bard al durerii!

Când s-or preface-n țărnă acei ce te uitara,
Vei tresări din groapă chemat la viață nouă;
Va picura din gene dumnezeiască rouă
Și-ți va-nflori pe groapa eterna primăvară!