domnite – Versuri.pro

Eugenio Montale - Sarcofage

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Unde merg domnițele cu părul inele
ce duc pe umeri amforele pline
și pasu-l au așa ușor și sigur;
iar în fundal, deschis printre coline,
un gât de vale, le-așteptând pe ele,
zadarnic stă, sub bolta cea de vie,
cu struguri ce se leagănă-atârnând.
Soarele merge-n sus,
costișe-ntrezărite
fără de pată-s: în blând
minut natura parcă fulgerată
și-arată fericite
făpturile, maică făr-de urgie,
în ușurimi de forme.
Lume ce doarme ori care se mândrește
cu- neclintită fire, cin’ să spună? ,
omule care treci, dă-i tu
ramul cel frumos, rupt din livadă.
Urmează-apoi: în valea care vine
nu-i alternanță de lumini și bezne.
Departe calea ta te-ndrumă lesne,
căci ești prea mort, azil nu ți se-arată:
ține ocolul luat de-a’ tale stele.
Adio deci, inelatele mele,
purtați pe umeri amforele pline.

Lucian Blaga - Domnițele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Domnița din basmul acelei cetăți
într-o zi m-a-ntrebat:
„Tu știi – ah, tu nu știi – cine-a fost Uta?”
Amurg, mult mai vechi decât zilnicul soare apune,
sporea peste turnuri și-n preajma bisericii negre.
Tu știi – ah, tu nu știi! Cum nu aș ști pe trecuta
domniță, cealaltă, din slava evului mediu?
Tovarășa umbrelor astăzi, vie cândva!
Printre armuri, prin surele ganguri
mândră și albă trăia,
lângă scutul seniorului, Uta.
Caldă și castă, sub arătările inului,
minunea ființei se apăra.
Dar zâmbetul ei otrăvea toate văile Rinului.
Numai când spicul lega
ea-n anotimp din cetate ieșea.
Grea suferință era frumusețea ei pentru o țară întreagă,
pentru țara burgundă,
unde și astăzi ea sta, chip de piatră
sub bolta rotundă.
Scris i-a fost, scris,
tința sa fie, de vis.
Și mâna Domniței luat-am și-am zis:
Acesta e degetul care-ar putea
să-i poarte inelul, medievalul, cumplitul inel,
fiindcă văpaia vă este la fel.
Ca ea-ți porți și tu prin tot locul
sângele, râsul,
norocul și focul.
Prin ierburi când treci
incendii în rouă
stârnești, ah, tu nu știi – la fel amândouă.
Dar poate că nu se cuvine
gândului-cântec să-i prea urmez
pe toate cărările,
și nici să așez
în cumpăn
a toate luminile
și toate asemănările.
Domnița, cuvintele noastre-s morminte, nu crezi?
Morminte-n cari timpul și-a-nchis suferințele
în fața acelor frumuseți ce calea-i ating
rănindu-l cu-amarul lor farmec.
Sub bolțile-acestea, sub sfintele,
e bine, tu știi, să vorbim mai puțin
și mai rar. Să nu ne jucăm cu mormintele.

Ioan Friciu - Cetate Transilvană (Sonet)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Trec în pas de dans prin micul nostru burg
Bravi cavaleri, domnițe visătoare;
Din zorii zilei în apus de soare
Lâncezii în zale ulițe parcurg.
Alături stau în cete domnișoare,
Priviri alese în urma lor se scurg,
Măști împestrițate-n Piața Mare curg
Și peste tot e iz de sărbătoare.
Bătrânul faur bate-n nicovală
Cu lovituri profund asurzitoare,
Bogații târgoveți îi dau năvală,
Aruncă-n jur priviri iscoditoare,
Să vadă cum se face o zăbală
Din fier forjat pe vatra medievală.
Ioan Friciu

Alexandru Andries - Balaurul Verde #2

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe o câmpie, un balaur verde
De o mie de ani domnițe fura.
Avea un castel și acolo, probabil, le încuia.
Dar Făt-Frumos cu sabia de piatră
Fără-ntârziere fu informat,
Încălecă, ziua bună își luă și porni imediat.
Porni la luptă, păi sigur că da!
Balaurul verde de departe îl vede
Și imediat își face un plan,
Dar îl mai lasă să se apropie preț de un an.
Apoi îl înșfacă fără vorbă multă
Și-i strigă în față:
„Ce vrei, ce poftești?”
Făt-Frumos îi răspunde abil, evaziv: „Mata cine ești?”
„Cine ești dumneata?
Cine ești dumneata, spune
Cine ești dumneata? Cine te crezi?
Cine ești dumneata? Spune dom’ne, spune cine ești, da?”
Cine ești dumneata?”.
Balaurul spune: „Păi eu sunt balaur
Și domnițe fur de o mie de ani,
Da-n timpul meu liber mai muncesc pe ici-colo, mai fac niște bani.
Pe ele le țin în castel, vezi bine,
Le dau drumul în curte când se încălzesc
Le dau educație, masă și casă, și le și iubesc!”
Spunea balaurul, uite-așa spunea..
„Da’ mai vreau să știu”, Făt-Frumos îl întreabă,
„Dacă sunt libere să facă ce vor,
Să se-organizeze, să țină ședințe, să muncească cu spor?”
„Vai, cum să nu?”, balaurul spune,
„Le-am dat voie să aibă Comitet de Apel,
Când nu le place treaba cum merge, mă anunță prin el”.
Spunea balaurul.
„Acum să știi”, Făt-Frumos mai zice,
„Să te-omor venisem, drept să îți spun,
Dar n-o mai fac, fiindcă văd că ești un balaur bun! Bun?
Aici voi rămâne, ca să mă asigur
Că în timp nimic nu se va schimba,
Și-n ceea ce privește domnițele multe, te voi ajuta!
Să nu te gândești la ceva necinstit,
Pe poziții vom fi de egalitate
Și-n ceea ce privește domnițele multe.. jumate-jumate!”
„Eu voi fura domnițe”, balaurul spune,
„Iar tu în castel le vei păzi,
Productivitatea întregii-întreprinderi astfel va spori!”