doamna pe balcon

Brusc pășește-nvăluită-n vânt,clară în lumină, ca pierdută,iar odaia-n urmă-i nevăzută,umple ușa, ca un fir răsfrânt.cum pe margini se prelinge-abiaraza de camee-ntunecată;și tu crezi că seară nu erapână n-a ieșit să pună-ndată.iar ceva din ea pe balustradă,mâinile, un fulg să fie vrând:ca spre cerul caselor în rând,smulsă dintre lucruri, să purceadă.