Diogene – Versuri.pro

Dinu Flamand - Ordinea și Dezordinea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Întâi apăru Hamlet aristotelicul
în urma lui se ivi Yorick mai șters,
Yorick venea cu stringenta logică a tenebrelor
ducând pe țeastă un Hamlet dispers.
Ziua-ntâlnirii lor a fost văruită în galben
cu o peliculă de molecule apoase,
suturile țestei lui Yorick mușcau structura atomului,
Yorick locuia de mult la Hamlet în oase.
Hamletizau despre coloidul social;
cel dintâi, așezând praful în balanța de drogherie,
al doilea, cercetându-l lacom pe dinăuntru
și meșterind la acea dezordine vie.
Al doilea devenise cristal cenușiu
și se iubea cu inelul din mâna prințului.
„Fie a lui și ființa și neființa
și electronul celibatar fie tot al lui..”.
Încă de pe atunci lumea părea perfectibilă,
însă apărea uneori și câinele Diogene
rătăcind dintr-o stare în alta, ghem gazos
cu felinare de ceață sub gene.
Era-n cimitir și Diogene groparul
cocoțat undeva pe o stivă
de unde țintea precis cu sâmburii de măslină:
„lăsați, băieți; e definitivă!”

Leo Butnaru - Diogene

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În gura butoiului
propria-ți umbră ți se așterne la picioare
și
resemnat
tu îngenunchezi pe preșul ei întunecos
cerându-i îndelung iertare
destinului tău nenorocos
sabotat de zei
pentru că nu-l poți răsplăti decât
cu apoteoza negativă a
sentimentelor răpuse care
ți se depun pe inima precum un
praf aspru de piatră ruinată în
adâncul carierelor părăsite.

Friedrich Nietzsche - Din Butoiul Lui Diogene

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nevoi firești și fericiri au preț scăzut: / Decât pe aur, stau mai bine pe ... →

Victor Eftimiu - Diogene

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Acest atenian de faimă, din vechime,
Ce căuta un om cu felinarul
Disprețuia măririle și harul,
Și regilor vorbea de la-nălțime.
Lângă cetate își avea hambarul
Și casă și nevastă, slugărime…
Pe semeni judecându-i cu asprime
Puterilor își cunoștea hotarul.
Venise fără niciun dar pe lume
Dar jinduia un nume, un renume
Și-atuncea, iată zdrențele viclene.
Mânca vârtos bucate de tot soiul
Apoi pleca, rostogolind butoiul:
— Mă duc în târg să fac pe Diogene!.